Patriarhul Kiril a chemat la pace în predica ţinută astăzi la Catedrala Mitropolitană - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Patriarhul Kiril a chemat la pace în predica ţinută astăzi la Catedrala Mitropolitană

16:41, duminică, 8 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Patriarhul Kiril a chemat la pace în predica ţinută, astăzi, la Catedrala Mitropolitană. Inclusiv, la înţelegere între guvernanţi şi popor.

„Ne-am adunat, astăzi, aici nu pentru a înainta idei politice, nu pentru a apăra careva drepturi, nu pentru a ne opune împotriva cuiva şi nu pentru a triumfa împotriva altora. Ne-am adunat nu din curiozitate, nu pentru distracţii, dar pentru a înconjura acest loc dumnezeiesc, unde s-a oficializat Sfânta Liturghie”, a declarat conducătorul Bisericii Ruse.

Patriarhul Kiril consideră că nu trebuie să existe conflicte între putere şi popor: „Aş vrea ca în viaţa Moldovei, acel pilon spiritual care este format din credinţa profundă a poporului moldav să-şi găsească întruchiparea şi expresia în practica politică”.

Înaltul ierarh a venit în Moldova cu o chemare la pace şi armonie: „Pentru a stăvili confruntările, conflictele, să păşim împreună spre viitor, pornind de la temelia spirituală comună”.

Patriarhul este convins că locuitorii Moldovei vor găsi forţe pentru a depăşi problemele economice existente şi a făuri o viaţă mai bună. „Totu-i trecător şi trebuie să ţinem minte, problemele externe, inclusiv cele economice sunt trecătoare. Trec anii şi oamenii uită ce li s-a întâmplat”, a menţionat capul Biserici Ruse.

Patriarhul Kiril a dăruit Catedralei „Naşterea Domnului” icoana Măicii Domnului Hodighitria: „Să ajute poporul Moldovei, tuturor vouă, dragii mei şi Bisericii să vină pe calea salvării”.

sursa www.publika.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com