Patriarhul Kirill despre întâlnirea cu Papa, prigoana creștinilor, Ortodoxie și relația cu heterodocșii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Patriarhul Kirill despre întâlnirea cu Papa, prigoana creștinilor, Ortodoxie și relația cu heterodocșii

9:45, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

La predica sa din 20 martie 2016, din Duminica Ortodoxiei (a ”Biruinței Ortodoxiei”, cum e numită la ruși), Patriarhul Kirill a amintit că hirotonirea sa ca arhiereu, petrecută cu 40 de ani în urmă, a avut loc tot într-o Duminică a Ortodoxiei; iar numirea sa ca patriarh, pe 1 februarie 2009, a coincis cu ziua prăznuirii Sfântului Marcu al Efesului, singurul care a refuzat să semneze actul de unire a ortodocșilor cu catolicii la sinodul fals de la Ferrara-Florența. 

Chiar și hirotonirea sa întru diacon, în 1969, de praznicul Bunei Vestiri, Patriarhul o așază sub semnul prochimenului praznicului, ”Acum e ziua mântuirii”, moment din care s-a simțit dator să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu pe durata întregii vieți. Aceste trei coincidențe din viața sa, consideră Patriarhul rus, nu sunt întâmplătoare, ci sunt semnele dumnezeiești care i-au determinat cursul vieții. 

«Astăzi, predicarea Evangheliei și a Ortodoxiei – a mai spus Patriarhul Kirill cu aceeași ocazie – se deosebește întrucâtva de cea din trecut. Căci unii ascultă predicile cu interes, dar sunt și alții cărora cuvintele preotului le provoacă întrebări, confuzii, dezacorduri. De aceea, reacția Bisericii față de confuzii și dezacorduri este foarte importantă. Și atunci avem două căi. Prima e foarte simplă: dacă nu sunteți de acord cu propovăduirea Evangheliei, înseamnă că sunteți eretic sau ateu și nu poate fi vorba de vreun dialog cu dvs, pentru că, dialogând cu dvs, ne putem pierde adevărul nostru. Se știe că printre noi există oameni care spun asta. Dar există și o altă atitudine: când ți se pun întrebări, fie și neinocente, să te străduiești să înțelegi ce îl determină pe convirbitorul tău să facă asta: dorința confruntării sau setea de adevăr? Și, în loc să-l respingi cu cuvintele ”Piei din calea mea, ereticule, rătăcitule!”, să îi răspundem la întrebări cu smerenie, nădăjduind că, cu voia lui Dumnezeu, cuvintele noastre își vor atinge scopul. Asta înseamnă că intrăm în dialog cu oamenii, fără să ne mărturisim explicit învățătura, ci răspunzînd la întrebările care ni se pun… Și astfel ne mărturisim, până la urmă, credința în fața lor. Acesta e dialogul. 

Dar cineva dintre noi va replica: ”Nu avem nevoie de acest dialog. Le-ați spus ce ați avut de spus și ei n-au acceptat. Așa că scuturați-vă praful și spuneți-le că sunt eretici”. Dar imediat ce îi veți spune cuiva că este eretic, obturați orice portiță de comunicare cu el, el va fi surd la cuvintele voastre și vă va deveni dușman, căci el nu se consideră eretic și va recepta cuvintele dvs ca pe o jignire. Și în concluzie dispare orice dialog, și creștinii se izolează în sfera lor, formîndu-și un ”ghetto”, inclusiv noi, care suntem chemați să aducem lumii lumina lui Dumnezeu. Noi ne liniștim unul pe altul, spunându-ne: vai, câtă dreptate avem, vai, ce bine e la noi, în timp ce lumea piere în jurul nostru! Și nu ne va întreba, oare, Dumnezeu pe fiecare, de ce nu am vorbit lumii? De ce nu ne-am luptat pentru fiecare suflet? Nu vi-i va da ca exemplu pe sfinții apostoli, care ar fi putut și ei să rămână în Galileea? Clima era excelentă, mâncarea, bună, vinul la fel, erau înconjurați de tovarăși de credință evlavioși – ce le mai trebuia? Dar apostolii au ieșit pe drumurile romane, ieșind în întâmpinarea lumii păgâne, care arunca cu pietre în ei, în timp ce ei căutau un limbaj comun cu aceia, așa cum făcea, de pildă, apostolul Pavel, când le vorbea înțelepților atenieni, spunându-le că a văzut la ei un altar de închinare către Dumnezeul necunoscut, Cel pe care el Îl propovăduiește (Fapt. 17, 23).  Apostolul Pavel a recunoscut prezența adevărului la păgâni, numai ca să înceapă dialogul cu ei. Ce ar spune despre el astăzi zeloții noștri? ”Vai, cum se poate una ca asta?! Să stai de vorbă cu păgânii, ba să mai și recunoști că aceștia au un altar pe care se închină Aceluiași Dumnezeu, Căruia ne închinăm și noi? Este adevărat că Biserica s-a luptat de la început împotriva tuturor ereziilor și schismelor și că același Apostol Pavel în Epistola către Corinteni vorbește despre necesitatea păstrării unității creștinilor. Dar Biserica întotdeauna a purtat mărturia apostolică înspre întreaga lume.

Biserica Ortodoxă Rusă nu este îngrijorată doar de chestiuni de  credință, ci și de ce se întâmplă în lume, și există probleme pe care nu le poți rezolva de unul singur.  Probabil că cea mai înfricoșătoare problemă a contemporaneității este prigoana împotriva creștinilor, și mă mir că până nu demult aceasta nu a provocat o reacție energică. Conform datelor organizațiilor internaționale, la fiecare 5 minute în lume este ucis un creștin; în 24 de ore, în jur de 300 de oameni și peste 100 de mii în fiecare an. Astăzi creștinii sunt mai prigoniți ca niciodată, nici în Imperiul Roman, nici în Uniunea Sovietică. Iar noi trăim așa, de parcă nu s-ar întîmpla nimic, de vreme ce noi nu suntem prigoniți. În Irak existau un milion și jumătate de creștini, au rămas 150 de mii; în Siria erau un milion și jumătate și au rămas 500 de mii. În Nigeria jubilează radicalii fundamentaliși, care îi ucid pe creștini, exterminând localități întregi. Același lucru se întâmplă în Pakistan, în Afganistan, unde creștinii nu au nici o apărare. Oamenii sunt uciși doar pentru că merg duminica la biserică și nimeni nu îi apără.
Am avut posibilitatea să vizitez Siria chiar la începutul războiului și am văzut cum locuiau acolo oamenii, am văzut frica de care erau cuprinși, temându-mă că rezultatul acestui război va aduce ireversibilul: exterminarea sau expulzarea tuturor creștinilor din țară. Ulterior m-am întâlnit cu întîi-stătătorii multor Biserici creștine ortodoxe și eterodoxe din Orientul Apropiat și toți mă rugau într-un glas: faceți ceva, că noi nu avem nici o putere, apărați-ne că pierim! Și am vorbit despre asta deschis cu președinții a diferite țări, și la întrunirile internaționale, dar nimeni parcă nu auzea nimic… Și atunci mi-a venit ideea de a spune asta în așa fel, încît toată lumea să audă. Și în decursul convorbirilor cu Papa am stabilit, că trebuie să ne întîlnim și să mărturisim clar și răspicat în fața intregii lumi despre prigoana asupra creștinilor. Această întâlnire a avut loc, și lumea a început să vorbească! Incredibil, Congresul Americii afirmă deodată că exterminarea creștinilor din Orientul Apropiat este genocid! Când i-am rugat eu să spună că are loc un genocid, că sunt omorâți creștinii, nu a fost nici un răspuns. Iar acum răspunsul există, pentru că vocile Răsăritului și Apusului s-au unit, și au spus ceea ce era mai important, ceea ce ne neliniștește astăzi pe toți.
De asemeni am avut posibilitatea să respingem din nou Uniația. LA întîlnirea de la Havana Episcopul Romei a fost de acord că uniația nu poate fi o soluție de unificare a Bisericilor, căci ea aduce mereu scindări, precum se întâmplă astăzi în Ucraina…
Cred că întâlnirea Patriarhului Moscovei cu Papa a fost un eveniment important. Ea are loc pentru prima oară în istorie, dar și asemenea prigoane asupra creștinilor au loc pentru prima oară în istorie, pentru prima oară în istorie are loc o asemenea dezcreștinare a civilizației – am vorbit și despre asta.

Și acum există speranța că putem acționa împreună, fiecare din locul său, cei ce poartă răspunderea din Apus și cei din Răsărit, împreună cu poporul credincios. Trăim vremuri deosebite, dar nu e nimic nou sub soare. La fel ca în vremea instituirii praznicului Biruinței Ortodoxiei, ca în vremea Sfințitului Marcu al Efesului, ca și azi, Biserica Ortodoxă este chemată să propovăduiască Evanghelia și să păstreze puritatea credinței drept-slăvitoare. Amin.»

 

Sursa: http://www.patriarchia.ru/db/text/4410951.html

traducere http://elena-dulgheru.blogspot.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com