Patriarhul Kirill despre întâlnirea cu Papa, prigoana creștinilor, Ortodoxie și relația cu heterodocșii
9:45, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: cuba, duminica ortodoxiei, heterodocsi, ortodoxie, Papa Francisc, patriarh kiril, predica, prigoana creştinilor
La predica sa din 20 martie 2016, din Duminica Ortodoxiei (a ”Biruinței Ortodoxiei”, cum e numită la ruși), Patriarhul Kirill a amintit că hirotonirea sa ca arhiereu, petrecută cu 40 de ani în urmă, a avut loc tot într-o Duminică a Ortodoxiei; iar numirea sa ca patriarh, pe 1 februarie 2009, a coincis cu ziua prăznuirii Sfântului Marcu al Efesului, singurul care a refuzat să semneze actul de unire a ortodocșilor cu catolicii la sinodul fals de la Ferrara-Florența.
Chiar și hirotonirea sa întru diacon, în 1969, de praznicul Bunei Vestiri, Patriarhul o așază sub semnul prochimenului praznicului, ”Acum e ziua mântuirii”, moment din care s-a simțit dator să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu pe durata întregii vieți. Aceste trei coincidențe din viața sa, consideră Patriarhul rus, nu sunt întâmplătoare, ci sunt semnele dumnezeiești care i-au determinat cursul vieții.
«Astăzi, predicarea Evangheliei și a Ortodoxiei – a mai spus Patriarhul Kirill cu aceeași ocazie – se deosebește întrucâtva de cea din trecut. Căci unii ascultă predicile cu interes, dar sunt și alții cărora cuvintele preotului le provoacă întrebări, confuzii, dezacorduri. De aceea, reacția Bisericii față de confuzii și dezacorduri este foarte importantă. Și atunci avem două căi. Prima e foarte simplă: dacă nu sunteți de acord cu propovăduirea Evangheliei, înseamnă că sunteți eretic sau ateu și nu poate fi vorba de vreun dialog cu dvs, pentru că, dialogând cu dvs, ne putem pierde adevărul nostru. Se știe că printre noi există oameni care spun asta. Dar există și o altă atitudine: când ți se pun întrebări, fie și neinocente, să te străduiești să înțelegi ce îl determină pe convirbitorul tău să facă asta: dorința confruntării sau setea de adevăr? Și, în loc să-l respingi cu cuvintele ”Piei din calea mea, ereticule, rătăcitule!”, să îi răspundem la întrebări cu smerenie, nădăjduind că, cu voia lui Dumnezeu, cuvintele noastre își vor atinge scopul. Asta înseamnă că intrăm în dialog cu oamenii, fără să ne mărturisim explicit învățătura, ci răspunzînd la întrebările care ni se pun… Și astfel ne mărturisim, până la urmă, credința în fața lor. Acesta e dialogul.
Dar cineva dintre noi va replica: ”Nu avem nevoie de acest dialog. Le-ați spus ce ați avut de spus și ei n-au acceptat. Așa că scuturați-vă praful și spuneți-le că sunt eretici”. Dar imediat ce îi veți spune cuiva că este eretic, obturați orice portiță de comunicare cu el, el va fi surd la cuvintele voastre și vă va deveni dușman, căci el nu se consideră eretic și va recepta cuvintele dvs ca pe o jignire. Și în concluzie dispare orice dialog, și creștinii se izolează în sfera lor, formîndu-și un ”ghetto”, inclusiv noi, care suntem chemați să aducem lumii lumina lui Dumnezeu. Noi ne liniștim unul pe altul, spunându-ne: vai, câtă dreptate avem, vai, ce bine e la noi, în timp ce lumea piere în jurul nostru! Și nu ne va întreba, oare, Dumnezeu pe fiecare, de ce nu am vorbit lumii? De ce nu ne-am luptat pentru fiecare suflet? Nu vi-i va da ca exemplu pe sfinții apostoli, care ar fi putut și ei să rămână în Galileea? Clima era excelentă, mâncarea, bună, vinul la fel, erau înconjurați de tovarăși de credință evlavioși – ce le mai trebuia? Dar apostolii au ieșit pe drumurile romane, ieșind în întâmpinarea lumii păgâne, care arunca cu pietre în ei, în timp ce ei căutau un limbaj comun cu aceia, așa cum făcea, de pildă, apostolul Pavel, când le vorbea înțelepților atenieni, spunându-le că a văzut la ei un altar de închinare către Dumnezeul necunoscut, Cel pe care el Îl propovăduiește (Fapt. 17, 23). Apostolul Pavel a recunoscut prezența adevărului la păgâni, numai ca să înceapă dialogul cu ei. Ce ar spune despre el astăzi zeloții noștri? ”Vai, cum se poate una ca asta?! Să stai de vorbă cu păgânii, ba să mai și recunoști că aceștia au un altar pe care se închină Aceluiași Dumnezeu, Căruia ne închinăm și noi? Este adevărat că Biserica s-a luptat de la început împotriva tuturor ereziilor și schismelor și că același Apostol Pavel în Epistola către Corinteni vorbește despre necesitatea păstrării unității creștinilor. Dar Biserica întotdeauna a purtat mărturia apostolică înspre întreaga lume.
Și acum există speranța că putem acționa împreună, fiecare din locul său, cei ce poartă răspunderea din Apus și cei din Răsărit, împreună cu poporul credincios. Trăim vremuri deosebite, dar nu e nimic nou sub soare. La fel ca în vremea instituirii praznicului Biruinței Ortodoxiei, ca în vremea Sfințitului Marcu al Efesului, ca și azi, Biserica Ortodoxă este chemată să propovăduiască Evanghelia și să păstreze puritatea credinței drept-slăvitoare. Amin.»
Sursa: http://www.patriarchia.ru/db/text/4410951.html
traducere http://elena-dulgheru.blogspot.md/