Petru Bogatu // Cine nu crede în Dumnezeu, crede-n orice

Jurnalistul de televiziune Dan Negru l-a jignit pe cunoscutul savant Stephen Hawking. Când a auzit că notoriul om de știință nu crede în Dumnezeu, întrucât astrofizica ar fi în stare să demonstreze că Universul a apărut singur, din nimic, fără să fie creat de o ființă supranaturală, jurnalistul s-a arătat contrariat, spunând că doar animalele nu cred, oamenii însă, orice ar spune ei, sunt credincioși.

Celebrul astrofizician Stephen Hawking nu este în niciun caz un dobitoc, după cum afirmă Dan Negru, ci un idolatru. Ca tot omul, savantul britanic crede. Pentru că, de bună seamă, doar animalele, Dan Negru are dreptate, nu au niciun Dumnezeu. Oamenii însă sunt credincioşi, chit că nu toţi recunosc sau îşi dau seama de asta. Şi Hawking, de altfel, un cercetător de marcă, nu este o excepţie. Atâta doar că el, ca şi o parte tot mai mare a umanităţii, crede nu în Dumnezeul revelat în cărţile sfinte, ci în altceva. Dar să le luăm pe rând.

Nimicul, constructorul Universului?

Deunăzi, prezentatorul de la Antena 1, Dan Negru, s-a arătat scandalizat de afirmaţiile recente ale lui Hawking care, în ultima sa carte, susţine că teologia în timpul de faţă nu mai este necesară, întrucât ştiinţa ar fi capabilă astăzi să explice Universul fără ajutorul unui Creator. Chiar dacă există într-o formă sau alta, scrie omul de ştiinţă, nu Dumnezeu a creat lumea. Datorită legilor gravitaţiei, declară el, Universul se poate forma singur din nimic.

Ca să afirmi toate acestea, înainte de a fi savant, trebuie să fii credincios. Dar să crezi nu în Dumnezeu, ci în ştiinţă. În cercetarea pozitivistă. Numai că ştiinţa, precum se ştie, nu este domeniul credinţei, ci al investigaţiei bazate pe dovezi experimentale.

Or, sunt lucruri care nu pot fi lămurite sau probate pe calea cercetării empirice. Cauza, apariţia şi rosturile Universului, ontologia spiritului, sensul vieţii şi esenţa morţii – toate acestea sunt nişte probleme existenţiale. Vitale pentru speţa umană, ele în principiu nu au cum să fie rezolvate de ştiinţă.

Unde mai pui că din nimicul lui Stephen Hawking nu poate să apară nimic, darămite Universul. Nimic înseamnă inexistenţă, vid, nefiinţă, unde lipsesc toate lucrurile, inclusiv natura cu toate legităţile ei. În nimic nu există nici legea entropiei şi, fireşte, nici cea a gravitaţiei. În nimic, pardon, nu-i nimic. Astfel, nimicul nu are cum fi creatorul Universului. Nici măcar Hawking, oricât şi-ar dori, nu poate să se nască din nimic.

Or, potrivit teoriei Bing-Bangului, pe care o susţine savantul britanic, lumea a emanat nu din nimic, ci dintr-un punct infim care exista deja. Este vorba de un sub-atom care la un moment dat a explodat din motive şi în condiţii necunoscute. În urma acestui fapt, s-a constituit treptat, prin gravitaţie, actualul Univers. Numai că ştiinţa nu poate să spună nici de unde s-a luat particula primară din care s-a născut lumea, nici care este cauza ei şi nici ce a fost până la ea. Dimpotrivă. Din punctul de vedere al ştiinţei şi în ciuda progresului fizicii, astrofizicii, cosmologiei şi fizicii cuantice, lucrurile devin pe zi ce trece tot mai puţin lămurite. Cu cât aflăm mai multe despre Spaţiu, cu atât mai puţin ştim despre el. Încă acum 15-20 de ani cercetătorii considerau că sunt foarte aproape de a descifra toate misterele Cosmosului.

Între timp însă au fost descoperite materia neagră şi energia întunecată care, constituind aproape 80 la sută din întregul Univers, rămân la ora actuală o enigmă imposibil de înţeles. Iar numărul unor atare şarade ştiinţifice creşte vertiginos şi în progresie geometrică. Să luăm legea gravitaţiei pe care o invocă Stephen Hawking. În conformitate cu aceasta, extinderea Universului trebuia să înceteze deja. În realitate însă lucrurile stau exact pe dos. Sfidând gravitaţia, extinderea se accelerează. Şi aceasta, se pare, datorită misterioasei energii întunecate care, dominând Universul, are o puternică forţă antigravitaţională. Ca să numai vorbesc de mecanica cuantică care pe cale experimentală arată că spiritul subordonează materia cel puţin la nivel microscopic.

E o axiomă ştiinţifică faptul că ochiul observatorului modifică mişcarea particulelor. Mecanica cuantică ne spune, de exemplu, că unda de probabilitate se schimba instantaneu în tot Universul, în urma unei măsurători. Aceasta chiar şi atunci când măsurătoarea a fost confirmată irevocabil.

Orice ceas are un ceasornicar

Până şi scepticul Voltaire recunoştea că atunci când vede un ceas, el se gândeşte la ceasornicar. La creatorul lui. Nici măcar un cadran solar nu se face singur, la voia întâmplării. Ca să nu mai vorbim de un orologiu sau de un ceas electronic. Toate au nevoie de un constructor. Darămite Universul, viaţa sau codul genetic!

Contează însă nu atât asta, cât faptul că fără Dumnezeu nimic nu are rost. Omul, datorită progresului, este în prezent mai bogat şi mai sănătos decât strămoşul său. În medie, el trăieşte astăzi mai mult decât cel de acum două sau trei mii de ani. Cu toate acestea, în epoca tehnologiilor digitale, el nu-i mai fericit decât contemporanul lui Moise sau Isus. În plus, prin însăşi natura sa, omul modern nu este mai bun decât Cain care l-a omorât pe fratele său Abel.

Violenţele şi războaiele continuă să bântuie lumea. S-au prăbuşit nazismul şi comunismul, dar aceştia sunt substituţi de monştri şi mai fioroşi pe care îi naşte rătăcirea minţii omeneşti. Terorismul, fanatismul şi fundamentalismul de diverse culori fac la ora actuală lumea chiar mai nesigură decât în anii războiului rece etc.

Chipul cioplit al științei

Fără Dumnezeu omul stagnează sau chiar degenerează sub aspect moral. Orice încercare de a înlocui cele 10 porunci cu principii inventate conduce la tentative de a înghesui toate laturile vieţii sociale şi ale celei individuale în cercul vicios al ideologiilor. Iar acestea, oricât de raţionale ar părea, nu fac altceva decât să substituie o perversiune cu alta.

Post-modernismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul şi alte isme, în momentul în care încearcă să se ridice la nivelul unei teorii mântuitoare, împing lucrurile spre extremă, spre viziuni unilaterale şi tentaţii radicale. Doctrinele enumerate mai sus sunt, ce-i drept, de tip soft, după cum ar zice Andrei Pleşu. Spre deosebire de ideologiile hard, precum nazismul sau comunismul, ele nu-s violente. Dar şi ideologiile soft exercită o presiune insiduoasă asupra opiniei publice, căutând să omogenizeze în mod abuziv toate registrele activităţii umane.

Să exemplificăm. Pentru a nu afecta egalitatea sexelor, bunăoară, de la un timp încoace se propune să se renunţe la noţiunile de „tată” şi „mamă”. De aici e doar un pas până la anularea deosebirilor biologice dintre bărbat şi femeie. Mai cu seamă că ştiinţa, sub aspect tehnologic, are puterea să contribuie la soluţionarea acestei probleme.

O dovadă indubitabilă că Dumnezeu există este Credinţa ca înclinaţie congenitală a omului. Oricât ar părea de paradoxal, toţi suntem credincioşi. Până şi ateii. Atâta doar că cei din urmă practică un anumit tip de idolatrie. Sau, dacă vreţi, un soi modernizat de păgânism. Ei cred, dar nu în Dumnezeu cel Viu, ci în natura şi întâmplarea oarbă. În darwinism. În generaţia spontanee. Cine nu crede în Dumnezeu, scrie într-un splendid eseu Umberto Eco, crede în orice. În astrologie, în spiritism, în evoluţia speciilor, în extratereştri, în clonare, în Codul lui Da Vinci, în vaca sacră, în feminism, în globul de cristal, în fantome, în vampiri etc.

Stephen Hawking, un om de ştiinţă venerabil şi cu merite incontestabile, se închină şi el unui idol. Şi-a făcut chip cioplit din ştiinţa pe care o practică. Din legea gravitaţiei. Aşa ajungeau de exemplu, vânătorii, în timpuri ancestrale, se venereze leul sau focul, iar agriculturii soarele sau apa.

Radio „Vocea Basarabiei”, 18 septembrie 2010