Pierderea Fecioriei și Avortul – două consecințe grave pentru trup și pentru suflet
11:55, miercuri, 5 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: avortul nu este o opțiune, pastrarea fecioriei, viata curata
Dragi tineri și părinți,
Pierderea Fecioriei înainte de Taina Cununiei și înainte de înregistrarea civilă a Căsătoriei, precum și Avortul, ca o întrerupere a unei vieți omenești, care în multe cazuri sunt legate între ele, sunt două consecințe foarte grave, cu impact negativ de lungă durată, atît pentru trupul muritor, cît și pentru sufletul nemuritor!
Fericirea și liniștea sufletească, spre care toți tindem, sunt un rezultat al bunei noastre lucrări. Sufletul curat, trupește și sufletește, este în stare să-L simtă pe Dumnezeu, care este Izvor nesecat de bucurie și viață!
Dumnezeu este pretutindenea dar se face simțit în mod tainic, deosebit și mai intens, în locașul pregătit pentru a-L încăpea. Dacă nu ești în comuniune cu Dumnezeu, El nu are loc unde să se odihnească în inima ta. Dacă săvîrșești păcate, adică fapte împotriva voii lui Dumnezeu, îți pierzi sufletul și nu-ți afli rostul în lume. Porunca înfrînării dragi cititori, a fost dată de Dumnezeu încă primilor oameni, în Raiul desfătării; ascultarea de Dumnezeu fiind o cauză și o garanție a continuității vieții veșnice.
În ziua de astăzi, în goana după consum și senzație, oamenii, mai ales tinerii, pierd lupta contra plăcerilor, dintr-un motiv foarte serios, ei nu conștientizează: de ce trebuie să păstreze fecioria pănă la căsătorie? De ce nu se poate să se protejeze dacă ei se iubesc? De ce să nască copii, dacă întreținerea costă scump?
Răspunsul acestor frămîntări, îl vedem în practica vieții în jurul nostru, îl găsim în Scrierile sfinte, îl descoperim la înțelepții lumii, îl deducem logic în perspectiva unui viitor.
Aceste întrebări nu sunt întemeiate, nu conțin adevăr și sunt insuflate cu măiestrie diabolică ca să ducă omul la perzanie.
Ne îndeamnă geniul creștinătății, Sfîntul Apostol Pavel: ,,Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:18-20)
,,A-ţi păstra fecioria până la căsătorie înseamnă, a-ţi respecta părinţii, propriul corp şi viitorul soţ”, spunea o adolescentă. A te păstra curat/ă, trupește, de dragul virtuții, este o lucrare dumnezeiască.
Dragi tineri, fecioria este un lucru foarte scump și de neprețuit, de neînlocuit și de negăsit, pe care îl aveți acum, Dvs! Cu adevărat, tu, tinere, ești un Împărat care îți stăpînești trupul!, și tu, dragă domnișoară, ești ca o Regină care împrăștie gingășie, înțelepciune, feminitate și frumusețe!
Să luăm aminte că, nu e vorba, per general, de însăși actul sexual, ci de modul în care trăieşti viața, scopul și circumstanțele actului sexual. Nu e vorba de un termen în acest ,,înainte” şi ,,după”, ci despre o altă realitate. Gîndurile trebuie să fie înmiresmate de curțenie, or, anume din gînd se naște pofta ochilor și trezește partea simțitoare, înclinată spre păcat. ,,Taina Nunţii transformă tinerii într-un singur trup, unindu-se în Trupul lui Hristos, nu în actul sexual. E o transformarea sacramentală, ca cea din Taina Euharistiei, în care pâinea şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului”[1]. Curățenia trupească, în virtutea dragostei de Dumnezeu, este o treaptă înaltă spre Împărăția Sfinților. Urmată de curățenia sufletească, această stare de puritate, îți procură mila și binecuvîntarea lui Dumnezeu! Fecioria este un fundament de diamant pentru viitoare familie!
,,Mare virtute este înfrânarea, mare laudă au curăţia şi nevinovăţia, mare slavă are fecioria!
O, feciorie, bogăţie necheltuită! O, feciorie, cunună neveştejită! O, feciorie, biserică a lui Dumnezeu şi sălăşluire a Sfântului Duh! O, feciorie, scump mărgăritar, pe care mulţi nu-l văd şi arareori îl află cineva! O, înfrânare, pe care mulţi n-o văd şi care te faci cunoscută celor vrednici de tine! O, înfrânare, ce scapi de moarte şi de judecată şi te încununezi cu slăvită nemurire! O, înfrânare, bucuria Proorocilor şi lauda Apostolilor! O, înfrânare, viaţă a îngerilor şi cunună a oamenilor sfinţi!
Fericit cel ce te păstrează, fericit cel ce are râvnă pentru tine: că puţin ostenindu-se, mult se va bucura întru tine! Fericit cel ce a postit în această scurtă vreme, că se va sălăşlui în Ierusalimul cel de Sus, va slavoslovi dimpreună cu cetele îngereşti şi se va odihni cu Sfinţii Prooroci şi Apostoli!”[2]
Mulţi tineri nu se mai căsătoresc, pentru că nu înţeleg că viaţa este o cale a mântuirii, în care greutăţile şi necazurile sunt trimise sau îngăduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. Copiii sunt revărsări de binecuvîntare în familie! În momentul în care un tânăr fuge de ideea întemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume. Şi acest lucru trebuie să îl explicăm tinerilor, cum că oricât de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru în lume. Ne putem ascunde în diferite pasiuni, ne putem ocupa timpul cu călătorii în locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu, nu putem altfel să acoperim golul din sufletul însetat de frumos.
Pe cît de frumoasă și elogiată este virtutea îngerească ,,Fecioria”, pe atît de gravă este pătarea dragostei firești, cu sînge de prunc nevinovat. Iubirea care are ca urmare o dragoste erotică nu este demnă de cinste și nu face parte din tradiția sfințeniei!
Desfrînarea este o consecință a îndepărtării de Dumnezeu și a golirii de dragoste. În urma acestei desfrînări, mediatizată, încurajată și promovată astăzi, care începe să devină o normă impusă, urmează alt păcat, strigător la Cer, avortul!
Din desfrânare se nasc: nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, mîndria, frica[3], ferirea și păzirea de copii, avortul, crima.
Prin avort se înțelege uciderea pruncilor în pîntece prin tot felul de mijloace. Săvîrșind avortul se încalcă a 6-a porunca din decalog care zice: Să nu ucizi (Ieșire 20, 13), căci din momentul conceperii, Dumnezeu crează un suflet viu, de aceea și proorocului David zice: ,,Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele” 138, 13. Iată că prin avort noi ucidem ceea ce Dumnezeu prin marea Lui dragoste a creat.
O, dragă femeie, te gîndești tu oare cînd faci avort? O, Tată bun, nu vrei să vezi pașii copilului tău? Ale cui sunt gîndurile cînd decizi să ucizi? Cine te îndeamnă să mergi împotriva ta, împotriva lui Dumnezeu și împotriva ființei umane? Cine te amăgește cu măguliri și frici, cu propuneri aparent confortabile și cu minciuni înfrumusețate? – ,,Vrăjmașul neamului omenesc!”, diavolul, tatăl minciunii” (Ioan 8, 44), el este cel care îți croiește o imaginație bolnavă, înclinată spre păcat!
Dumnezeu are grijă de păsările cerului, va avea grijă și de copiii tăi! Ai început drumul vieții tale prin pierderea fecioriei sau prin Taina Cununiei! Continuă mai departe în ascultare de Dumnezeu și ce nu ai azi o să ai mîne, deoarece ,,ce la om este cu neputință, la Dumnezeu (toate) sunt cu putință!” (Matei 18, 27) ,,Astăzi părinții își omoară copiii prin avorturi și de asta nu au binecuvântarea lui Dumnezeu” ne spune Sfîntul Paisie Aghioritul.
,,Înainte de a te fi urzit în pântecele maicii tale, te-am cunoscut Eu, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit`, zice Dumnezeu în cartea Proorocului Ieremia (1, 5). Acesta este textul din Scriptură care-ți arată că cine luptă împotriva vieții este criminal. Nu numai cine omoară, ci și cine luptă.” Completează părintele Nicolae Tănase.
Răspunsurile la frămîntările minții în favoarea unui rezultat păcătos sunt o cauză a necredinței! Puțină credință avem dragi creștini și de asta nu ne ajunge putere să împlinim Legea Domnului! Avem puțină credință și nu ascultăm de Dumnezeu, de Biserică și de părinți! Nu credem în viața viitoare și omorîm prunci, osîndindu-ne în chinul cel de veci!
Dragi părinți, păstrați copiii! Păstrați curățenia trupească și sufletească! Feriți-vă de curvie, avort, crimă, minciună, infidelitate, beție, feriți-vă de păcate și gîndiți-Vă la viața de după moarte, gîndiți-Vă la sufletul Dvs, pocăiți-vă pentru copiii care vă strigă din pămînt!
Pentru a susține, promova și încuraja Fecioria, Familia și Viața, pentru a informa și explica, din grija părintească care, de multe ori e plină de durere, venim la Dvs cu sfaturi înțelepte, cu îndemnuri și soluții la problemele care vă apasă! Vă îndemnăm la abstinență! Vă îndemnăm să nașteți copiii, să-i nașteși cu binecuvîntare: în cadrul familie ortodoxei! Familia ortodoxă este cea mai fericită! Luați aminte dragi tineri că, viața personală o veți trăi subiectiv, și nu vor suporta consecințele producătorii de reclame: viața ta, este în mîinele tale!
Odată un elev a vrut să-l cerce pe învățătorul său și a luat în palme un fluture. S-a apropiat de învățător și l-a întrebat să-i spună dacă fluturele din palma lui, este viu sau mort? În cazul daca răspunde că e viu, elevul îl va strivi, strîngînd pumnul. Dacă învățătorul va răspunde că este mort, atunci ucenicul va lăsa liber fluturele și el va zbura. Răspunsul învățătorului a fost următorul: ,,Viitorul este în mîinele tale, tinere!” Exact la fel, este păcatul. Îl săvărșești acum și ucizi viitorul, sau îl ocolești astăzi și îți binecuvîntezi ziua de mîne!
Episcopia de Ungheni și Nisporeni, întreține site-ul Mișcării eparhiale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”: www.familiafericita.info . Aici găsiți la un clik distanță, în cazul că nu aveți posibilitatea să discutați cu un preot , o mulțime de articole, în tangență numai cu familia, care au scop pedagogic, să vă îndrume să formați o familie fericită și să vă păstrați familia fericită!
Vă recomandăm, dragi tineri, dragi părinți, să păstrați calea cea strîmtă a vieții, ,,ea este strămtă, dar este clară, concretă și finalul ei este evident: Dumnezeu și Împărăția”, spune Sf. Nicolai Velimirovici! Păcatul este ca un hoț care pîndește la răspîntia vieții tale și nu știi cînd va ataca, iar fapta bună, ca alegere a voii lui Dumnezeu, este ca o ploaie așteptată, care aduce binecuvîntare, mană și roadă de bucurie! Dar dacă ai greșit, întoarce-te la Domnul și El te va primi cu bucurie!
Păstrați curățenia trupească și iubiți Fecioria! Păstrați curățenia sufletească, nu avortați, nu pătați conștiința cu sînge și veți avea totdeauna, o nădejde vie în sufletul Dvs!
Cu dragoste și purtare de grijă părintească,
+PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni