Pr. Eugen Tănăsescu, despre valul de suiciduri din Constanţa: „Nu am văzut sfânt care să vrea să-şi ia viaţa!”
7:54, vineri, 12 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: constanta, Pr. Eugen Tănăsescu, Romania, sfant, sinucidere
Sezonul cald a debutat cu un val de suiciduri la malul mării. De la tânărul din Mangalia care s-a spânzurat pentru că l-a părăsit iubita şi până la minora care şi-a pus ştreangul de gât din cauza problemelor în familie – toate reprezintă un semnal de alarmă pentru noi toţi. Despre aceste tragedii, preotul Eugen Tănăsescu susţine că sunt 4 cauze mari şi late, specificând că lipsa de credinţă duce la depresie. „Nu am văzut sfânt care să vrea să se sinucidă!” a spus slujitorul Domnului, iar noi venim cu completarea, date fiind caurile de faţă: „Poate că şi îngerii au demonii lor!”, aici făcând referire mai ales la cazul copilei de 13 ani.
Dezamăgiri în dragoste, certuri în familie, sărăcie! Aceştia sunt „demonii” care au început să ia minţile tot mai multor tineri, semnându-le, practic, sentinţa la moarte. Numai că aceşti aşa-zişi demoni, în termeni medicali, se numesc „depresie”.
Dacă psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a explicat că există oameni puternici şi oameni slabi şi că ar trebui să se discute mai mult despre cauzele şi efectele depresiei, reporterii cotidianului „Replica” i-au solicitat un punct de vedere şi unui slujitor al Domnului, fiind vorba despre preotul Eugen Tănăsescu. „Consider că în aceste situaţii există 4 mari cauze. Prima se referă la faptul că depresia se asociază cu lipsa de credinţă. Un om lipsit de valori, de idealuri, de ţeluri, este un om care va fi tentat uşor să renunţe în faţa unor necazuri. În al doilea rând, depresia vine şi dintr-un principiu formulat de Sf. Maxim Mărturisitorul (teolog şi scriitor mistic ortodox, anii 580-662 – n.r.) că orice plăcere aduce după sine durere. A treia este individualismul. Aceşti oameni au slăbiciuni sufleteşti şi sunt singuri. Trebuie să fim mai aproape de ei. Inclusiv pentru noi, preoţii, este o temă misionară importantă.
Depresia duce la deteriorarea supremului dat, numit viaţă. Totodată, oamenii recurg la aceste gesturi neştiind ce se află dincolo de viaţă. Ei cred că scapă de probleme dar nu ştiu că, de fapt, intră în probleme şi mai mari. Astfel, trebuie să fim apropare de ei, să le explicăm că suicidul nu este soluţia. Al patrulea motiv este propagarea fenomenului prin intermediul presei”, a declarat, pentru „Replica”, preotul Eugen Tănăsescu. Potrivit acestuia, combinarea acestor patru motive duc la rezultatul macabru din ultima perioadă. Însă, trebuie adus în atenţia oamenilor, cu precădere a tinerilor, că suicidul nu este soluţia! „Suicidul este o cale prin care ajungi la probleme şi mai mari, veşnice chiar. Din punctul de vedere al Bisericii, sinuciderea este întorcerea spatelui lui Dumnezeu, cel care ne-a dăruit viaţa, ne-a adus de la inexistenţă, la existenţă. Acesta este şi motivul pentru care Biserica nu-l prohodeşte cu slujbă pe sinucigaş. Însă, o primă soluţie pentru a preveni aceste cazuri este să fim alături de ei, să nu-i lăsăm singuri.
O problemă cu care ne confruntăm este aceea că societatea pe care o construim este o societate anti-viaţă”, a mai spus Tănăsescu, care, pe final, şi-a „coagulat” cuvintele într-o singură propoziţie: „Nu am văzut sfânt care să vrea să se sinucidă!”
Prin tragediile din ultima perioadă amintim cazul de la Mangalia, când Mihai, un tânăr de 26 de ani, angajat la Forţele Navale s-a spânzurat din pricină că a fost părăsit de iubită. Ulterior, o fată de 16 ani, din Murfatlar, s-a aruncat în apele canalului Dunăre – Marea Neagră, sătulă fiind de sărăcie, după cum a specificat în biletul de adio. O altă minoră, dar în vârstă de 13 ani, a încercat să se spânzure la Izvoru Mare. Aceasta a fost găsită de un frate şi un vecin a venit în fugă şi i-a tăiat funia. Acum se află la spital. Ulterior, o femeie de 48 de ani s-a spânzurat în podul casei la Agigea, ea fiind cunoscută cu probleme psihice şi, vineri, 5 iunie, o tânără de 22 de ani, Georgiana, a fost găsită fără suflare, spânzurată în podul casei bunicilor, la Cumpăna. Fata era abătută de vreo două luni de zile şi era vizibil faptul că lucrurile nu erau în ordine. Însă, familia nu a reuşit să obţină nici un răspuns concret din partea ei, fiind acum uluită de gestul necugetat. Nu avea datorii sau alte probleme, astfel încât membrii familiei se gândesc la faptul că ar fi vorba despre o decepţie în dragoste.
sursa replicaonline.ro