Prăznuirea Sfântului Cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală din Bălţi
10:30, joi, 12 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: episcop marchel, episcopia de balti si falesti, slujire arhiereasca

Într-o atmosferă festivă, mierucri, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti.
Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, dar şi enoriaşi fideli ai Catedralei, iar răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus cu multă pasiune de protoiereul Alexandru Paiul.
În timpul serviciului divin a avut loc hirotonia în treapta de preot a ierodiaconului Petru Stratu, viețuitorul mănăstirii Izvoare. Din numele tuturor preoţilor din Eparhie, părintele secretar Petru Ciunciuc a adresat Ierarhului cele mai sincere felicitări şi urări de bine.
După molebenul de mulţumire a luat cuvântul reprezentantul ambasadei ruse în Republica Moldova, care l-a felicitat pe PS Marchel și a adus daruri de sărbătoare pentru copii, dar și un ajutor financiar esențial pentru cele mai întristate suflete, luate în evidența centrului eparhial.
La rândul său, Episcopul a mulțumit tuturor celor prezenți pentru împreună-rugăciune, dar în special părintelui Florin Tuscanu, președintele Asociației „Visarion Puiu”. De asemenea Preasfinția Sa a adus mulțumire primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi, pentru contribuția sa la achiziționarea celor mai importante obiecte bisericești expuse în catedrală.
Fesitivitatea s-a încheiat cu interpretarea colindelor și cu o agapă frățească.
Sursa: www.ephbalti.md



























Joi în Săptămâna Luminată, 20 aprilie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la biserica ”Sf....
În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie...
Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la hirotonia arhierească a...
„dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod împărat, iată magii de la Răsărit au venit în...
Interviu cu parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, protoiereul Pavel Borșevschi. Europa Liberă: Relația candidaților prezidențiali cu biserica este un...
Manifestatie si contramanifestatie de ziua internationala a homosexualilor. Gaii din Republica Moldova au anuntat ca vor organiza duminica un mars...
Orice implicare a reprezentanţilor bisericii în activitatea politică ar trebui sancţionată de către sinodul mitropolitan. Declaraţia aparţine Mitropolitului Chişinăului şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău