Preasfințitul Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Prohodul nou-adormitului Protoiereului Leontie Filip
10:33, vineri, 31 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: condoleante, copii, duhovnic, episcop petru, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, Leontie Filip, parastas, pomenire, preot, prohod, slujba
Zeci de credincioși l-au condus, astăzi, 30 mai 2013, pe ultimul drum, pe protoiereul mitrofor Leontie FILIP, fost duhovnic al preoților din protopopiatul Hîncești și paroh al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Selişte, raionul Nisporeni şi “Sfânta Treime” din satul Stolniceni, raionul Hîncești.
În dimineața zilei, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurat de un numeros sobor de preoți a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și apoi prohodul nou-adormitului protoiereului Leontie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul bisericii “Sfântul Dumitru” din Chișinău, condus de doamna preoteasă Nona BORȘEVSCHI.
Au mai fost prezenţi la slujba de înmormântare secretarul episcopiei, arhimandritul IOAN (MOȘNEGUȚU), protopopul de Nisporeni, protoiereul Vitalie COZARI dimpreună cu toți preoții din protopopiat, protoiereul mitrofor Ioan PÎRĂU,protopopul de Hîncești, fii duhovnicești ai răposatului părinte, oficialităţi locale, prieteni și mai mulți preoți din cuprinsulMitropoliei Moldovei.
După slujbă, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Leontie FILIP a fost scos din biserică şi purtat, în procesiune, în jurul locaşului de cult, apoi a fost înhumat în curtea bisericii “Sfânta Treime” din satul Seliște, raionul Nisporeni, în prezența mulțimii de credincioși.
***
Protoiereul mitrofor Leontie FILIP s-a născut la data de 1 iulie 1925 în satul Păuleşti, raionul Călărași, din părinţi credincioşi. A făcut studiile de bază în satul natal, urmând cu regularitate la Sfânta Biserică.
Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, a fost încorporat în armata sovietică. La scurt timp s-a îmbolnăvit de reumatism şi s-a tratat în spitalul militar din Kiev. Timpul aflării pe patul spitalului a fost unul de necontenită rugăciune pentru sine şi pentru camarazii de luptă, făcând şi o făgăduinţă Bunului Dumnezeu că-I va sluji până la sfârşitul vieţii, în cazul în care va scăpa cu viaţă.
După război tânărul Leontie se întoarce în satul natal, iar în 1946 Episcopul IERONIM îl numeşte dascăl la două biserici, în satele Păuleşti şi Nişcani. În 1947 se căsătoreşte cu neapoata preotului Anton ŞTEFANIUC, Pelaghia, împreună cu care a crescut şi a educat în frica lui Dumnezeu 4 copii.
Este hirotonit diacon la data de 15 martie 1948 de către Episcopul BENEDICT, în Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău, slujind în această treaptă timp de 22 ani.
În 1951 este numit cleric al Bisericii „Sfânta Treime” din satul Selişte, raionul Nisporeni, unde a slujit mai întâi în calitate de diacon şi mai apoi ca preot, timp de 40 de ani.
Este hirotonit preot la 26 iulie 1970 în Catedrala „Ciuflea” din Chişinău, de către Episcopul BARTOLOMEU. În decursul celor 65 de ani de slujire Domnului, s-a învrednicit de toate decoraţiile preoţeşti, pe care le-a purtat mereu cu destoinicie şi cu demnitate.
Veşnica lui pomenire!