Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii (Despre nerecunoştinţă şi nemulţumire faţă de Dumnezeu)

Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sînt?
Nu s-a aflat să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decît numai acesta ce este de alt neam?
(Luca 17, 17-18)

Iubiţi credincioşi,

După cum mulţumirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu îi aduc omului laudă, fericire şi binecuvîntare, tot aşa şi cei nemulţumitori şi nerecunoscători faţă de binefacerile lui Dumnezeu, au primit de la El aspre pedepse vremelnice şi veşnice. Nerecunoştinţa şi nemulţumirea omului faţă de binefacerile lui Dumnezeu se socoteşte ca o nebunie înaintea Lui. Acest lucru îl putem înţelege luminat din cuvintele Sfintei Scripturi care, arătînd nemulţumirea poporului iudeu faţă de atîtea binefaceri primite de la Dumnezeu, îl numeşte nebun cînd zice: Acest popor este nebun şi neînţelept. Şi, mustrînd nemulţumirea poporului, zice: Oare nu Acesta este Părintele tău care te-a zidit pe tine?(Deuteronom 32, 6). Apoi, arătînd nerecunoştinţa şi nemulţumirea poporului iudeu pentru binefacerile pe care le-a primit, zice: Oare acestea răsplătiţi Domnului?

După ce le arată binefacerile cele mari ce le-a făcut Dumnezeu cu ei, atît de nerecunoscători şi nemulţumitori, care au părăsit pe Dumnezeu şi s-au închinat diavolilor prin idolii lor, le zice: Jertfit-au diavolilor şi nu lui Dumnezeu, dumnezeilor pe care nu i-au ştiut. Şi iarăşi le zice: Pe Dumnezeu Cel ce te-a născut L-ai părăsit şi ai uitat pe Dumnezeu Cel ce te hrăneşte (Deuteronom 32, 17-18).

Apoi, arătînd Sfînta Scriptură şi pedeapsa dumnezeiască ce a urmat pentru nerecunoştinţa şi nemulţumirea lor faţă de marile binefaceri ale lui Dumnezeu, zice: Întoarce-voi faţa Mea de la dînşii şi voi arăta lor ce le va fi în zilele cele de apoi, că neam îndărătnic este, fii la care nu este credinţă întru dînşii. Ei M-au mîniat întru cel ce nu este Dumnezeu, mîniatu-M-au întru idolii săi, şi Eu îi voi mînia pe ei întru cel ce nu este neam… Că foc s-a aprins întru mînia Mea, arde-va pînă la iadul cel mai de jos, mînca-va pămîntul şi roadele lui, arde-va temeliile munţilor. Aduce-voi la ei rele şi săgeţile Mele îi vor sfîşia pe dînşii. Topindu-se de foame şi de mîncarea păsărilor şi de gîrbovire nevindecată. Dinţi de fiare voi trimite asupra lor cu mînia celor ce se tîrăsc pe pămînt. Din afară îi va stăpîni pe ei sabia şi din lăuntru frica… că voi ascuţi ca fulgerul sabia Mea, şi va începe mîna Mea a judeca şi voi răsplăti pedeapsă vrăjmaşă şi celor ce Mă urăsc pe Mine voi răsplăti (Deuteronom 32, 20-25; 41).

Prin proorocul Isaia îi zice neamului neînţelegător al lui Israel: Surzilor, auziţi, priviţi şi vedeţi (Isaia 42, 18). Apoi, arătîndu-le şi pedeapsa pentru nerecunoştinţa binefacerilor Lui, zice: El a vărsat asupra lor iuţimea mîniei Lui şi furiile războiului. Văpaia i-a cuprins şi n-au priceput, arşi au fost şi n-au luat seamă (Isaia 42, 25). Încă şi Neemia după ce arată marile faceri de bine ale lui Dumnezeu asupra poporului Israel, arată şi nerecunoştinţa lui faţă de atîtea binefaceri primite de la Dumnezeu, zicînd: Dar părinţii noştri s-au îndărătnicit şi şi-au învîrtoşat cerbicia lor. N-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus şi au uitat minunile Tale pe care le-ai făcut pentru ei; învîrtoşatu-s-au cu cerbicia lor şi în răzvrătirea lor şi-au ales căpetenie ca să se întoarcă în robia lor (Neemia 9, 16-17), şi iar zice: S-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat Legea Ta la spate; pe proorocii Tăi care îi îndemnau să se întoarcă la Tine i-au ucis şi Ţi-au adus hule mari (Neemia 9, 26). Arătînd apoi şi pedeapsa lui Dumnezeu pentru această răzvrătire a lor, zice: Atunci Tu i-ai dat în mîinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat (Neemia 9, 27).

Ieremia, arătînd pedeapsa asupra nerecunoştinţei şi nemulţumirii poporului ales faţă de binefacerile primite de la Dumnezeu, zice: Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrînare, umblînd în grup pe la casele desfrînatelor. Ei sînt cai îngrăşaţi şi fiecare nechează după femeia aproapelui său, apoi zice: Este cu putinţă să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, şi Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui popor ca acesta? (Ieremia 5, 7-9). Arătînd apoi pedeapsa ce îi aşteaptă pentru această răzvrătire, nerecunoştinţă şi nemulţumire faţă de binefacerile Sale, le zice: Casa lui Israel, iată Eu voi aduce asupra voastră un neam de departe, zice Domnul, un popor puternic, un popor vechi, un popor a cărui limbă tu nu o ştii şi nu vei înţelege ce grăieşte el. Tolba lui este ca un mormînt deschis şi ai lui sînt toţi viteji. Şi aceia vor mînca secerişul tău şi pîinea ta, şi vor mînca pe fii tăi şi pe fiicele tale, vor mînca strugurii tăi şi smochinele tale şi vor trece prin sabie cetăţile tale cele tari în care tu te încrezi (Ieremia 5, 15-17). În alt loc zice: Iată voi face cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne şi îl va mistui focul acesta (Ieremia 15, 14).

Şi după dumnezeiescul împărat şi prooroc David arătînd nerecunoştinţa şi nemulţumirea poporului lui Israel faţă de binefacerile lui Dumnezeu, zice: Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt…(Psalm 105, 21) şi au jertfit lui Baal-Peor şi au mîncat jertfele morţilor. Şi L-au întărîtat pe El cu faptele lor(Psalm 105, 28-29). Şi au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor, au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pămîntul de sînge (Psalm 105, 37-38). Apoi, arătînd şi pedeapsa pentru această fărădelege şi nerecunoştinţă a lor faţă de Dumnezeu, zice: Atunci S-a aprins de mînie Domnul împotriva poporului Său şi a urît moştenirea Sa şi i-a dat pe ei în mîinile neamurilor şi i-au stăpînit pe ei cei ce-i urau pe ei. Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mîinile lor (Psalm 105, 40-42).

Pînă aici am arătat cu mărturii din Sfînta Scriptură cît de mare este păcatul nerecunoştinţei şi al nemulţumirii faţă de binefacerile lui Dumnezeu precum şi pedeapsa pe care a dat-o Dumnezeu poporului lui Israel pentru aceste păcate. Vedem însă şi în Sfînta Evanghelie pe omul ce era dator cu zece mii de talanţi, cum milostivindu-se spre el stăpînul său i-a iertat toată datoria. Iar el n-a voit să ierte pe omul care îi era dator numai cu o sută de dinari. Pentru această nerecunoştinţă şi nemulţumire faţă de binefacerile ce le-a primit de la stăpînul său, a fost dat pe mîna chinuitorilor pînă ce va plăti toată datoria (Matei 18, 24-34). Vedeţi cît de mare este păcatul nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni?

Iubiţi credincioşi,

După ce am arătat pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest păcat, voi prezenta o istorioară adevărată prin care iarăşi se va arăta cum pedepseşte Preabunul Dumnezeu pe omul cel nemulţumit de binefacerile primite de la El.

Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus şi s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe cînd dormea el, i-a grăit cineva, zicîndu-i: „Scoală-te repede de aici şi mergi alături, căci cade zidul şi te omoară. Iar el s-a sculat repede şi fugind îndată a căzut zidul”. Iar el, plin fiind de toate păcatele a pus în mintea sa că este un om bun şi îl iubeşte Dumnezeu, căci l-a scăpat de moarte şi nu-l urăşte pentru faptele şi uciderile care le-a făcut în viaţă. Deci, a cumpărat tămîie şi lumînări şi intrînd în biserică a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai scăpat de la această mare primejdie şi de moarte”. El n-a înţeles că alta voieşte Dumnezeu de la el, adică să-şi îndrepte viaţa şi să nu mai facă rău.

Apoi a început din nou a face tot felul de răutăţi, fără nici o căinţă de păcatele lui. Dar într-o noapte, pe cînd dormea pe patul său, i s-a arătat cineva şi i-a zis: „Eu sînt cel care te-a trezit cînd dormeai sub zid şi tu, în loc să te pocăieşti, mărturisindu-ţi păcatele şi să pui hotărîre în inima ta ca să nu mai faci cele rele înaintea lui Dumnezeu, ai adus tămîie şi lumînări la biserică şi ai socotit că îmi sînt plăcute faptele şi făţărniciile tale. Să ştii că pentru aceasta te-am izbăvit de primejdia aceea, ca să nu mori nepocăit. Iar tu, în loc de pocăinţă iar ai început a face cele rele ale tale. De aceea, pentru nerecunoştinţa şi nemulţumirea ta care ai arătat-o faţă de bunătatea lui Dumnezeu, nu vei muri repede ca să nu te vadă nimeni, cum era să-ţi fie moartea sub acel zid, ci vei tras în ţeapă în mijlocul oraşului ca să te vadă toţi oamenii şi să ia pildă spre îndreptarea lor, văzînd cum moare un tîlhar şi ucigaş nepocăit”. La aceste cuvinte el se înfricoşează, dar îndată prinzîndu-l oamenii, l-au dus la judecătorul cetăţii şi el a hotărît să fie tras în ţeapă în mijlocul tîrgului ca să-l vadă toţi şi să nu urmeze acelui tîlhar nemulţumitor şi nerecunoscător faţă de binefacerile lui Dumnezeu. (Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, Bucureşti, 1746, p. 163)

Iubiţi credincioşi,

Toţi oamenii sînt datori a mulţumi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osîndă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche. Aţi auzit şi de pedeapsa cumplită asupra tîlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Aţi auzit şi de nemulţumirea şi lipsa de recunoştinţă a celor nouă leproşi din Evanghelia de azi. Toţi zece se rugau şi strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească şi să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos şi căzîndu-I în genunchi, I-a mulţumit cu lacrimi. De aceea şi Domnul a zis: Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sînt? Nu s-au gîndit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu, decît numai acesta care este de alt neam? Apoi, i-a zis celui vindecat: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mîntuit! (Luca 17, 17-19).

Vedeţi că cel ce mulţumeşte se şi mîntuieşte, căci are credinţă în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător, este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osîndi în iad.

Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd: Pentru toate mulţumiţi (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20). Ştim că mulţi cîrtesc în inimile lor şi zic la necaz: „Pentru ce să mulţumesc lui Dumnezeu, că iată sînt bolnav, nu s-a împlinit cererea, soţul este rău, copilul n-a reuşit?” Dar să te întreb în numele lui Dumnezeu: Oare cînd erau sănătoşi şi tineri şi aveau de toate şi toţi îi cinsteau, atunci mulţumeau lui Dumnezeu? Atunci veneau regulat la biserică, se spovedeau, posteau şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine? Sau erau tot aşa de nepăsători, şi puţin credincioşi ca acum?

Dacă n-ai reuşit azi, vei reuşi sigur mîine. Numai să nu ceri cele ce nu-ţi sînt de folos. Dacă eşti bolnav azi, de ce cîrteşti? Dar n-ai fost sănătos toată viaţa şi ai uitat să mulţumeşti Ziditorului tău? Dacă ai pierdut ceva sau nu ţi s-a împlinit cererea, de ce te superi şi mînii pe Dumnezeu? Nu cumva ceri lui Dumnezeu numai cele materiale şi trecătoare şi uiţi să ceri cele veşnice şi mîntuitoare? Poate de aceea nu ţi-a împlinit Domnul cererea, căci Dumnezeu pe cele materiale ţi le dă de la sine dacă vei căuta mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 33).

Aici credincioşii noştri fac o mare greşeală, că cer de la Dumnezeu mai întîi lucruri pămînteşti şi abia la urmă cer iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea şi mîntuirea sufletului, iar Dumnezeu, dimpotrivă, ne porunceşte să căutăm mai întîi Împărăţia Cerului, adică biserica, rugăciunea, pocăinţa, împăcarea cu toţi, postul, smerenia şi Sfînta Împărtăşanie, şi numai la urmă să cerem şi cele pămînteşti: sănătate, reuşită în viaţă, căsnicie, copii, ajutor în toate, pe care ni le promite să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem.

Cum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu? În toate zilele şi în fiecare ceas şi clipă să zicem în casă, la biserică, pe cale şi oriunde această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Dacă nu ni se împlineşte cererea, noi să-i mulţumim Mîntuitorului pentru tot ce ne-a dat în viaţă: pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pîinea zilnică, pentru servici, pentru copii, pentru preoţii care ne păstoresc, pentru Sfînta Cruce cu care biruim pe diavoli, şi mai ales pentru Evanghelie şi pentru că sîntem fii ai Bisericii Ortodoxe. Oare cîţi, alături de noi, sînt orfani, bolnavi fără leac, flămînzi, amăgiţi de secte şi robiţi de patimi, iar noi avem de toate şi nu mulţumim cît trebuie?

Cea mai înaltă rugăciune de mulţumire pe pămînt este Sfînta Liturghie. De aceea se mai numeşte şi jertfă euharistică, adică jertfă de laudă şi de mulţumire. Sîntem datori ca în fiecare sărbătoare şi mai ales Duminica să ascultăm slujba Sfintei Liturghii şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate cîte ne-a dat în viaţă şi în timpul săptămînii care a trecut! Să trăim mulţumind, iar nu cîrtind. Să ne mulţumim cu tot ce ne dă Dumnezeu şi să zicem că nu sîntem vrednici de cît ne dă. De vom face aşa vom primi mai multe daruri de la El şi sufletul ne va fi în pace, iar dincolo cu îngerii în veci Îl vom slăvi. Amin.

Arhim. Cleopa (Ilie)

Sursa: http://paginiortodoxe2.tripod.com/