Predica Presfințitului Longhin ce i-a deranjat pe oficialii de la Kiev atât de mult, încât i-au deschis dosar penal

Episcopul Longhin catre un grup de pelerini din Romania (martie 2015): 

“Avem multe probleme… Am probleme oleaca cu statul acesta blestemat, cu Europa blestemată şi cu America blestemată de Dumnezeu şi de oameni, cu masoneria asta care lucrează atât de tainic, cu ecumenismul ăsta pe care ni-l dă pe gât cu de-a sila, ne face atâtea greutăţi şi atât de şiret lucrează toti… Dar nu-i nimic… Şi asta este problema, părinte dragă, mi-au deschis dosar penal, m-au dat pe la Parchet, dar eu nu mă duc nicăieri… La cercetări nu mă duc.

Am spus ca avem un stat antihristic, conducerea e antihristică şi slujitorii – lui satan. Am greşit cu ceva?! Mata ca o mamă bună, un copil ti-e bun – rău, îi iubeşti pe toţi, nu? Ca mamă. Şi pe cel mai rău mai mult il strângi, pentru că ţi-e mai milă de dânsul. Dar cu ţara noastră ce-au făcut? Şaizeci de mii ne-au omorât?! Ce fel de conducător de ţară poţi să fii când tu-ţi omori poporul tău propriu?! De ce? Pentru ce-l omori? De ce ne duci copiii la moarte? Au venit la mine, ca să-mi duc copiii la moarte. Cum, i-am crescut douăzeci de ani, douăzeci şi cinci de ani şi să-i dau, ca să mi-i omori? Ei nici nu socotesc că aceştia sunt oameni, dragă părinte. Nici nu-i intereseaza de oameni. Până acum stau oamenii morţi, soldaţii morţi acolo, nu îi scoate nimeni, ca să-i aducă măcar să-i deie mamei să-i îngroape… O adus câteva oase în sicriu, o pus câteva oase, nu se ştie ale cui erau, asa au pus în toate sicriele oase şi le-au adus şi le-au îngropat, dar nu le-au dat voie să le deschidă. Doar care au fost mai aşa (mai curajosi –n.n.) au luat toporul în mână, au descoperit şi-au văzut. Mai puteau să trăiască, erau soldaţi răniţi. Îi lua şi îi tăia, le scoteau inima şi rinichii şi îi duceau acolo…, că aveau comandă mare. Şi nu dovedeau să care avioanele organele pe care le luau de la soldati, soldati care puteau să mai trăiască, dar nu le dadea nimeni ajutor. Ei se rugau: „Luaţi-mă! Nu mă lăsaţi!”; nu-i lua nimeni. Foamea pe care au tras-o soldaţii aceştia acolo… e nenorocire. Şi cu cine ne-am luptat? Care război? Oamenii aceia trăiesc acolo şi-şi apără drepturile lor. Acolo e pământul lor, acolo s-au născut, acolo au trăit şi trebuie să-i asculţi şi pe dânşii care-ţi spun durerea lor. Nu trebuie să mergi să-i omori. Toţi au băgat că Rusia, că Rusia, că Rusia… Dacă americanilor nu le place Rusia, treaba lor… Eu n-am nimic nici cu America, nici cu Rusia. Eu am ce am cu poporul meu… Si la mine au venit ca să mă duc de aicea. S-au ridicat impotriva mea si mi-au dat o noapte ca să liberez Ucraina.

Dar eu sunt pe pământ român. Aici au fost moşii şi strămoşii şi părinţii mei, aici au fost toţi, aici au trăit! Si nici nu poţi să-mi spui să mă duc de la mine acasă altundeva…

Să plece ei unde vor. Eu aici stau. Acum mi-au spus să mă duc in Rusia cu tot cu copii. Cu toţi. Toată familia mea să mi-o iau – patru sute de copii, sa trec dincolo, îmi dau casă, îmi dau tot, la cele mai inalte niveluri… să mă duc. Cui să las poporul acesta, care m-a crezut, care s-a rugat cu mine, care a plâns cu mine, cu care am ridicat mănăstiri? Cui să îl las? Cum să mă duc? Zic: Nu! Ori mor, ori trăiesc, eu vreau aici, cu poporul meu! Şi asta-i tot! Şi aşa raman cu gandurile astea mai departe. Nu mă poate schimba nimeni şi nu fug nicăieri. Nu am nicio frică. Chiar cu două zile în urmă mi-au spus să mă păzesc că s-a comandat moartea mea. Si?! E o fericire, măi fraţilor! De ce vă temeţi toţi de moarte?… (va urma)

sursa http://acvila30.ro