Preot Alexei Mateevici – Mângâiere

Alexei Mateevici (1888 – 1917) Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei.

Alexei Mateevici – născut în familia preotului Mihail şi a preotesei Nadejda Mateevici, la 16 martie 1888, în satul Căinari din fostul judeţ Bender, dar o mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-o altă binecuvântată zonă a Moldovei, satul Zaim.
Atras de frumuseţea slujirii sacerdotale, de totala dăruire a tatălui său, copilul a voit încă de mic să devină preot. Dar pentru aceasta dorea o deplină formare nu doar şcolărească, ci şi, mai ales, duhovnicească. Viaţa de seminarist i-a fost cu adevărat o pepinieră duhovnicească. A împletit cu dragoste studiul cu viaţa liturgică a Bisericii.
Pe parcursul vieţii, pe lângă ascultarea preoţească, a fost preocupat de istorie, poezie, cultură, de vestigiile trecutului.
Avea doar 27 de ani, dar vorbea ca un om cărunt. Înţelept şi echilibrat, profesorul Mateevici îndemna seminariştii să se pregătească temeinic, căci vremurile sunt tulburi, iar românii au nevoie de preoţi înţelepţi şi rugători.
În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, moare la spitalul nr.1 din Chişinău şi e înhumat la cimitirul central de pe strada Armenească.
Din mărturiile timpului aflăm că părintele Alexei Mateevici a fost un preot care îmbina în sine mai multe calităţi creştine ca dragostea de aproapele, smerenia, blândeţea, facerea de bine. Nu obişnuia să bârfească pe nimeni şi nu suferea alţii să bârfească faţă de el. Era cinstit, onest, binevoitor, cumpătat în acţiunile sale şi un mare patriot al pământurilor străbune.

Mângâiere

Când scârba inima îţi arde,
Nădejdea-n suflet ţi se stinge,
Când primprejur nu afli dreptate,
În luptă verşi sudori de sânge.

Când pătimind slăbeşti, creştine,
Tu de obida răutăţii,
În toate clipele vieţii
Să ştii că Domnul îi cu tine!

Şi fie-ţi patima nespusă,
Şi pară-ţi cât de grea scăparea,
Lumina zilelor apusă,
Să ştii că-n cer îi îndurarea.

Când crucea vieţii te doboară
Pe tine la pământ, creştine,
Grozava soartă te-nfioară,
Fă-ţi pace: Domnul e cu tine!