Preotul Marius Gabriel Bărăscu, de ziua aniversară, s-a născut în ceruri - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Preotul Marius Gabriel Bărăscu, de ziua aniversară, s-a născut în ceruri

20:48, joi, 8 august, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

Am aflat cu nespusă durere despre plecarea timpurie din lumea acesta, în urma unui grav accident rutier, a unuia dintre tinerii preoți destoinici ai Eparhiei Romanului și Bacăului, în data de 07 august 2019. Moartea fulgerătoare a preotului  Bărăscu  Marius Gabriel de la Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției și a celor patru copii ai săi, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de cinci ani.

A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte educaționale dedicate tinerilor, dar și în lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult din parohia unde și-a desfășurat misiunea; un slujitor care și-a asumat  chemarea preoțească mereu inspirându-se din pilda viețuirii Părinților Bisericii și a marilor duhovnici în viață.

După cinci de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din Parohia Parava, părintele  Marius Gabriel Bărăscu a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune și ne angajăm să fim alături de distinsa doamnă preoteasă Anca Petronela și de cei patru copii – Anastasia, Irina, Sofiana și Nicolae – sprijinind cu tot ce ne este nouă cu putință pentru ca aceștia să depășească incomensurabila durere prin care le este dat să treacă. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

***

Pr. Marius-Gabriel Bărăscu s-a născut la 08 august 1984 în orașul Iași, a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal „Sf. Vasile cel Mare” și ale Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

S-a căsătorit la data de 31 august 2008 cu Nechita Anca-Petronela și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 4 copii, 3 fete și un băiat – Anastasia, Irina, Sofiana și Nicolae. După ce o perioadă de mai mulți ani a activat ca protopsalt la Catedrala arhiepiscopală din Roman și ca pedagog la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” (2012-2013), la data de 20 mai 2012, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim l-a hirotonit diacon pe seama Catedralei arhiepiscopale, ca mai apoi, în anul 2015, în luna august, ziua 29, să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Parava, unde, cu deosebită implicare și respectând cu mare sfințenie Taina Preoției, a desfășurat importante activități dedicate copiilor și tinerilor, dar și vârstnicilor din parohiei, cărora, cu părintească purtare de grijă, le acorda o atenție specială.

A acordat, de asemenea,  o importanță deosebită activităților misionar-pastorale și celor administrativ-gospodărești, astfel, sub îndrumarea sa și cu ajutorul enoriașilor a început și finalizat lucrările de înfrumusețare a bisericii parohiale „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Parava, care au constat în schimbarea acoperișului, refacerea picturii exterioare și a fațadei, a definitivat lucrările de construire a Așezământului social din curtea bisericii parohiale, precum și alte lucrări la cele 3 biserici ale Parohiei Parava.

Miercuri, 07 august 2019, în urma unui grav accident rutier, preotul Marius Gabriel Bărăscu și-a încheiat viața pământească, cu o zi înainte de a împlini vârsta de numai 35 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, în Împărăția Sa cea veșnică!

În consultare cu familia și din cauza formalităților care sunt specifice pregătirii înhumării, precizăm faptul că nu putem încă stabili data la care va fi oficiată slujba înmormântării pentru părintele Marius Bărăscu.

Sursa: https://epr.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com