Prima funcţionară din S.U.A. închisă în urma refuzului de a elibera certificatul de căsătorie a unui cuplu de acelaşi sex
17:33, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: căsatorii homosexuale, cuplu de acelaşi sex, dumnezeu, judecată, SUA
Kim Davis, grefiera comunităţii Rowan din statul Kentucky (S.U.A.) este prima persoană din America reţinută sub acuzaţia de refuz de acordare a certificatului de căsătorie pentru două persoane homosexuale (în acest caz, Robbie Blankenship şi Jesse Cruz).
Kim Davis a devenit prin acest eveniment tragic simbolul american al opoziţiei religioase împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex – asta după ce, sfidând ordinul tribunalului federal de a elibera certificatele de căsătorie pentru cuplurile homosexuale, a fost încarcerată joi, pe data de 3 septembrie 2015. Grefiera a refuzat şi propunerea Curţii Federale de a permite subalternilor ei de a procesa certificate de căsătorie pentru persoanele de acelaşi sex, ea simţindu-se responsabilă pe tot ceea ce se petrece şi se semnează în biroul ei.
„Curtea nu poate trece cu vederea neascultarea intenționată a ordinii sale emise în mod legal”, a declarat judecătorul democrat de 49 de ani, David L. Bunning.
Kim Davis este unul dintre cei trei grefieri (dintr-un total de 120 grefieri de district) din statul Kentucky ce afirmă faptul că credinţa lor religioasă îi împiedică să recunoască căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex. Kim Davis are 27 de ani de experienţă în meseria de funcţional al statului Kentucky şi face parte din Biserica Apostolică de patru ani când a decis să vină la credinţă.
În boxa martorilor din faţa judecătorului Bunning, Kim Davis a afirmat printre lacrimi:
“Căsătoria este între un bărbat şi o femeie (…). Nu am ce să ma gandesc despre asta. Nu există variante în acest caz. Am cântărit costul acestei decizii. Nu pot fi separată de ceea ce cred. Aceste certificate spun o poveste şi despre autoritatea mea ca grefieră. Eu nu pot lua parte la asta”.
Când a fost întrebată despre natura căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex, ea a răspuns: “(O astfel de căsătorie) nu este de la Domnul”.
De asemenea, în faţa presei, Kim Davis a mai afirmat:
“Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi un lucru pentru care nu merită să lupţi, atunci nu ştiu pentru ce acesta ar mai avea sens să existe”.
Auzind despre această decizie istorică, unii candidaţi republicani la alegerile prezidenţiale din S.U.A. şi-au arătat susţinerea faţă de Kim Davis, situaţia ei fiind asociată cu o cauză a creştinilor conservatori din S.U.A.: „Astăzi, fărădelegea judiciară a trecut în tiranie judiciară” a declarat senatorul Ted Cruz, republican de Texas.
Roger Gannam, avocatul doamnei Davis, critică aspru decizia Curţii, afirmând că aceasta este un avertisment puternic pentru creştinii din întreaga ţară:
“Astăzi, pentru prima oară în istorie, un cetăţean american a fost încarcerat pentru că în conştiinţa sa are convingerea că o căsătorie reprezintă unirea dintre un bărbat şi o femeie. I s-a ordonat să stea închisă până când va fi dispusă să se răzgândească, până când va fi dispusă să îşi schimbe conştiinţa despre ceea ce crede (…). Chiar dacă acum ea se află în spatele gratiilor, Kim Davis este o femeie liberă. Conştiinţa sa a rămas neîntinată”.
Secretarul de presă al Casei Albe, John Earnest a declarat că doamna Davis sfidează Curtea Supremă:
“Fiecare funcţionar public în democraţia noastră este condiţionat de statul de drept. Nimeni nu este mai presus de lege. Acest lucru este valabil pentru preşedintele Statelor Unite cât şi pentru grefierul ţinutului Rowan (KY)”.
Directorul campaniei naţionale din S.U.A, pentru susţinerea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex, Marc Solomon a afirmat despre cazul lui Kim Davis: “Cred că este o furtună într-un pahar cu apă. Dacă este vorba de un funcţionar care are parte de o reacţie virulentă de susţinere din partea opoziţiei doar într-o comunitate mică de 25.000 de locuitori, cred că suntem într-o formă foarte bună”.
Curtea de Justiţie a statului Kentucky a obligat în timpul desfăşurării procesului ca subalternii doamnei Davis să elibereze certificate de căsătorie pentru persoanele homosexuale. Cinci funcţionari au acceptat.
sursa http://projesus.ro