Primul pelerinaj al elevilor seminariști la Sfântul Muntele Athos - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Primul pelerinaj al elevilor seminariști la Sfântul Muntele Athos

10:38, marți, 23 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: , ,

În perioada 07-11 aprilie 2024, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova și prin purtarea de grijă a PC arhim. Nectarie Gherman, prorector pentru studii al ATOM și director al Seminarului Teologic Ortodox din Chișinău, prot. Alexandru Comendant și elevii seminariști ai ATOM au parcurs un pelerinaj la Sfântul Munte Athos.
Cu emoții și rugăciune înainte de călătorie, în ziua de 8 aprilie, elevii au ajuns la Tesalonic, Grecia. Aici elevii pelerini s-au întâlnit cu Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, unde și-au plecat capetele și au rostit rugăciuni de mulțumire înaintea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, și ale Sfântului Ierarh Grigore Palama.
În ziua a treia, ajunși în Sfântul Munte Athos, elevii au vizitat următoarele mănăstiri:
1. Mănăstirea Sfântul Pantelimon;
2. Mănăstirea Simonos Petras;
3. Mănăstirea Vatoped;
4. Mănăstirea Pantocrator.
La toate aceste mănăstiri elevii au fost primiți cu căldură, grijă și bucurie de către comunitatea monahală a fiecărei mănăstiri.
Considerăm că, pentru tinerii participanți, dar și pentru însoțitori, acest pelerinaj a constituit o adevărată călătorie pe tărâmul Maicii Domnului, un timp de rugăciune, un prilej de întâlnire providențială cu oameni de înaltă ținută spirituală și intelectuală, dar și un moment de cotitură în formarea duhovnicească a pelerinilor și o anticipare a bucuriei pascale, spre care ne-am îndreptat cu smerenie și cu nădejdea Învierii.
Elevii sunt recunoscători monahilor, pentru invitația în această lume cumpănită de har. De asemenea, îi mulțumesc PC ahim. Nectarie, pentru purtarea de grijă și generozitate, pentru încredere și deschidere spre astfel de proiecte pentru tineret, ziditoare de suflet.
Contact Form Powered By : XYZScripts.com