Profeții despre sfârșitul lumii: să fie oare, ceea ce vedem astăzi, sfârșitul?

Ocazia aparitiei acestor cuvinte, se datoreaza unei anumite tendinte apocaliptice sesizate in ultima perioada în rândul unor creștini din Siria istorică, mai ales după intrarea Rusiei în război, unii crezand că această intervenție este începutul realizării proorociei Sfantului Paisie Aghioritul, iar alții crezand că Președintele Rusiei este „liderul ortodox credincios” care a venit pentru a-i salva pe creștinii de terorismul islamic.

SFANTUL PAISIE
Într-un articol publicat în jurnalul arab Nahar, sub titlul „Paisie, cel mai nou sfânt ortodox. Ce profetii a făcut el despre Orientul Mijlociu?”, pornind de la un site web al unei mănăstiri ortodoxe, se spune că cea mai cunoscuta „profetie” a Sfantului Paisie, „este legată de Orientul Mijlociu”, si ea afirma că:

Patriarhia Ecumenică a recunoscut sfințenia lui Paisie, la inceputul acestui an, la aproape 20 de ani de la mutarea la Domnul , iar aceasta este o perioadă de timp neobișnuit de scurta pentru standardele Bisericii. Popularitatea sa larg răspândită în rândul credincioșilor, ca „profet” și om înțelept, a fost unul dintre factorii cei mai importanți în declararea sfințeniei sale. Articolul menționat anterior prevedea că:

Intervenția rusească în Siria a trezit, in randul unora, sentimentul religios că profeția lui Paisie „a început să se implineasca” și că Președintele Rusiei nu este nimeni altul decât un instrument divin pentru renasterea slavei Constantinopolului și renasterea cetatii celei mai mari a grecilor. Am început să aud vorbindu-se despre un ‘război sfânt’, care are loc în Siria pe aceasta directie, chiar dacă, în realitate, el nu reprezintă punctul de vedere oficial al vreunei Biserici. În icoana Sfântului Gheorghe, Putin il inlocuieste pe Sfantul si Marele Martir, iar Obama, sau un terorist, ia locul balaurului. Am început sa vad alte imagini ale ‘Președintelui credincios’, a „țarului”, iar sub poza lui Troparul Inălțarii Sfintei Cruci: „Mântuieste Doamne poporul Tau si binecuvânteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”.Trebuie să se inteleaga că credincioșii nu sunt obligati să accepte tot ceea ce sfinții au spus in timpul vietii lor. Credincioșii sunt obligați doar de ceea ce face referire la credința și mântuirea lor, care tine de desavarsirea duhovnceasca. Prin urmare, avem dreptul să ne indoim de profetii – nu de sfințenia personală a lui Paisie și nici de majoritatea invataturilor sale spirituale – mai ales că mulți dintre cei ce-l cinstesc se îndoiesc de veridicitatea acestor profeții atribuite lui. Intareste acest lucru, faptul ca Hristos Însuși a cerut sa nu calculam timpurile și perioadele. Toată lumea, fie ca era de religie evreiască, creștina sau musulmana – și fiecare grup sectar religios al acestora – care a calculat un anumit timp, a cazut in inselare.

Tot ce am mostenit mai bun de la Sfintii Parinti merge atât de departe, încât ne invata ca toate profețiile s-au implinit odata cu venirea lui Hristos Domnul și că, de atunci, profeția continuă într-o altă formă, a cărui standard este veridicitatea, după cum spune Apostolul Pavel în Epistola sa către Romani:

Ceva care nu este în acord cu principiile de bază ale Credinței Creștine, atunci, nu este o profeție, mai ales ceea ce nu este în acord cu dogmele fundamentale pe care se bazează această credință, cum ar fi Preasfanta Treime, Întruparea, Răstignirea și Învierea. Din acest motiv, cei care nu cred în profeția Sfantului Paisie rămân ortodocsi, deoarece ei cred în fundamente, iar profeția o vad ca pe o chestiune secundară! Din acelasi motiv, Biserica nu este obligata să accepte toate cuvintele sfinților, fie ele mai vechi sau mai moderne, la același nivel cu care se prezintă textul Sfintei Scripturi. Desigur, trebuie sa repet, incat sa nu fiu inteles gresit: acele lucruri cu care Biserica este de acord la nivel universal, în special prin cele 7 Sinoade Ecumenice, sunt într-adevăr obligatorii.

CARTEA APOCALIPSEI
Aici trebuie să revenim asupra Apocalipsei lui Ioan, de la care pornind, unii oameni afirma ca ar sti adevărul despre anumite profeții referitoare la ultima zi. Cei care cred că Apocalipsa lui Ioan profețeste despre sfârșitul vremii, se afla intr-o mare confuzie. Cei care o citesc literal, ca și cum aceasta ar fi un raport jurnalistic despre un eveniment care a avut loc, sau ca și cum ar fi vorba despre un jurnal de stiri, se afla intr-o mare confuzie. Apocalipsa lui Ioan nu oferă cititorilor săi o imagine asupra sfârșitului lumii, ci mai degrabă vorbește într-un limbaj simbolic despre creștinii din epoca sa, care au suferit persecuții și, prin urmare, despre fiecare epocă similara.

Preocuparea autorului Apocalipsei a fost nu aceea de a-i instrui pe cititorii săi despre semnele sfarsitului lumii, ci de a-i încuraja să ramana fermi în credință și să nu se dedea apostaziei în fata statului roman și conducătorilor săi, care s-au opus creștinilor, i-a persecutat si i-a supus torturilor cele mai atroce, doar pentru ca ei sa-si lepede credinta și sa se supuna și sa se închine lor, și nu lui Dumnezeu. Am putea spune ca Apocalipsa este un text mare, spre lauda marturisitorilor și a martiriului și a lipsei de lașitate, indiferent cât de dificile ar fi circumstanțele.

Apocalipsa a fost scrisă la sfârșitul primului secol creștin, în timpul domniei împăratului Domițian, care si-a dat singur titlul de „Domn și Dumnezeu”. Cultul și venerarea împăratului devenisera semnele distinctive ale unui bun cetățean și, astfel, singura modalitate prin care ai fi putut exercita anumite profesii, sau te-ai fi putut implica în comerț. Astfel, creștinii s-au găsit în fața unei alegeri amare, fără compromisuri: fie se închinau obligatoriu lui Cezar, fie respingeau acest păgânism și trăiau fiind acuzati de nesupunere fata de stat și pregătiți pentru martiriul in gura fiarelor sau prin decapitare cu sabia.

Cartea Apocalipsei este o carte a unei revoluții împotriva autorităților tiranice. Creștinii nu s-au impacat cu împărații și asupritorii lor, ci mai degrabă s-au confruntat cu ei, fermi in credință și loiali față de învățăturile lui Hristos Domnul și fata de exigențele Evangheliei. Ei nu au practicat disimularea pentru a se conserva. Ei au vorbit deschis despre credința, în piețe și pe străzi și în locurile in care erau martirizati. Ei nu au renuntat la convingerile lor. Ei au rămas fideli Domnului lor și Invatatorului, pana la ultima suflare, pentru că nu si-au pierdut speranța în mântuirea care urma.

Cartea Apocalipsei este o carte revolutionara, deoarece nu a ezitat să asemăne autoritățile aflate la putere, cu o fiară, asemănându-l pe zeul-împărat cu cel rau. Apocalipsa spune:

Cartea Apocalipsei invită cititorii să descopere simbolul ascuns în spatele 666 (sau 616). Dacă se calculeaza pornind de la sistemul conform caruia fiecarei litere a alfabetului ebraic ii corespunde o valoare numerică, se constata că 666 nu înseamnă nimic altceva decat „Nero Caesar”, în timp ce numărul 616, conform aceluiasi sistem, dar grecesc, înseamnă „Cezar este Dumnezeu”.

Cartea Apocalipsei nu este o carte care vorbește despre nevăzut, sau despre ceva ce nu a venit încă. Ea nu-i invita pe creștini spre viața veșnică, prin lene, lașitate, ci le-a asigurat o atitudine pe care sa o aiba la adresa persecuțiilor din lumea lor. Nu este o carte care îi cheamă să se teamă, sa se izoleze și sa fuga din fața realității. Este o carte care îi cheamă la libertatea pe care Dumnezeu a semanat-o în om, ca să se distinga de restul creației. Ea îi cheamă să-și apere această libertate, chiar dacă este vorba despre un cost exorbitant, chiar cu prețul vieții lor. Cu toate acestea, Cartea este, de asemenea, o carte a speranței, a speranței în Domnul, nu în conducătorul sau autoritatea sau puterea lumeasca. Nu se cade ca crestinii să ignore speranța, refugiindu-se în frică și legand supravietuirea lor de supraviețuirea unui regim. Ei nu au căutat refugiu în Nero, Domițian sau in oricare dintre ceilalti tirani, ci mai degrabă ei s-au refugiat în Domnul și au rămas asa. Vremurile de persecutie nu i-au infrant, si nici nu o vor face. Cartea Apocalipsei este cartea unui „nou Cer și a unui nou pământ”.