„Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă…” Sărbătoarea Nașterii Domnului la Mănăstirea Suruceni
12:10, marți, 7 ianuarie, 2025 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni, Naşterea Domnului Hristos

„Eram acoperiţi de rănile păcatelor şi patimilor, a venit Doctorul sufletelor şi ne-a tămăduit… Eram în lanţurile robiei – a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre… Apropiaţi toate acestea de inima voastră şi primiţi-le cu simţămintele voastre – şi atunci nu vă veţi putea ţine să nu strigaţi: „Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
Slăvitul praznic al Nașterii Domnului a fost sărbătorit cu multă evlavie și bucurie duhovnicească la Mănăstirea Suruceni, prin Privegherea de toată noaptea, oficiată de către slujitorii așezământului monahal în fața a numeroși credincioși, adunați pentru a cinsti venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Raspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii.
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă adevărata natură a omului ca ființă reînnoită, îndumnezeită, impregnată de har și lumină. Dumnezeu-Fiul, prin întruparea Sa a redăruit firii umane capacitateade a se opune păcatului şi de a respinge degradarea spirituală, ca formă de înjosire a demnităţii umane.
„Eram răniți de păcat și El a venit ca Doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie. Cum poate omul să nu iubească un asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?,” ne spune IPS Hierotheos Vlachos.
Nașterea Domnului nu este doar o celebrare a unui eveniment istoric, ci o reafirmare a iubirii divine care reînnoiește și vindecă întreaga creație. Cu alte cuvinte, aşa cum evidenţiază Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin naşterea lui Dumnezeu-Fiul printre noi, omul devine mai frumos, în deplină comuniune cu Sfânta Treime, şi mai integru din punct de vedere spiritual, aşa cum era în zorii umanităţii: Hristos, „ştergând cu totul cuvântul şarpelui, suflat în urechile firii, a făcut iarăşi curată firea ca la început. Ba încă a făcut-o să întreacă, prin îndumnezeire, prima ei plăsmuire.”
Această Sărbătoare ne ajută să conştientizăm că cea mai autentică şi frumoasă icoană a omului este Însuşi Dumnezeu-Fiul, Care, făcându-Se om deplin, ne-a lăsat pentru totdeauna un model desăvârșit de împlinire duhovnicească, arâtându-ne calea spre mântuire și desăvârșire.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Corul mănăstirii i-a bucurat pe cei prezenți cu un buchet de colinde.
La finalul Sfintei Liturghii a fost dată citirii pastorala ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.
Hristos Se naște! Slăviți-L!
Sursa: https://manastireasuruceni.md/





























Să nu fim nemulţumitori. Este un lucru înfricoşător nerecunoştinţa. Cârtim în continuu, murmurăm în continuu, vrem şi asta, vrem şi...
Sfântul este cel mai binevoitor dintre oameni și, în același timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel care atrage...
„Ne-ai dat porunca de a iubi, dar nu se află în mine puterea de a iubi. Vino și săvârșește în...
Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ,...
„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească,...
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19) În Duminica a...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni a fost lansată cartea „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice