PS Siluan, Episcop de Orhei, și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

PS Siluan, Episcop de Orhei, și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune la Mănăstirea Curchi

0:49, luni, 25 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

„Împodobit-ai, Părinte, Muntele Athonului, mai presus de fire vieţuind, şi dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând; pentru aceasta, cu cuviinţă cinstind pomenirea ta, Siluane, din inimă slăvim pre Cela ce pre tine Bisericii mare propovăduitor al lui Hristos te-au dat.”

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11/24 septembrie 2017, zi în care îl prăznuim și pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul (1938), ocrotitorul spiritual al Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, la Sfânta Mănăstire Curchi a liturghisit un sobor de arhierei ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Cu prilejul onomasticii, Liturghia praznicală a fost săvârșită în Catedrala mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de către un sobor de 5 arhierei, sub protia ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari,  alături de care în rugăciune au fost și: PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca și Vicar mitropolitan și PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurați de un numeros sobor slujitor de preoți și diaconi.

Printre oaspeții sărbătorii și numeroșii pelerini, la ceremonialul liturgic a fost prezent și Corul „Suslenenii” din s. Susleni, r-nul Orhei, care au interpretat după Rugăciunea Domnească un buchet de cântări religioase. Ansamblul folcloric a fost decorat din partea ÎPS Mitropolit Vladimir cu ordinul „Meritul bisericesc” de gradul III, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Sava, în prezența soborului arhieresc și preoțesc, a oficiat o slujbă de Te-Deum ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi ajutorul dăruit Preasfințitului Episcop Siluan.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa, ÎPS Arhiepiscop Sava a rostit un cuvânt festiv cu prilejul onomasticii Preasfințitului Siluan, în care a relatat celor prezenți viața și semnificația Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, predică care ne îndeamnă la schimbarea vieții noastre și la luarea în viața noastră a unor etaloane asemenea acestor minunați trăitori ai Bisericii noastre Creștine Răsăritene: „După cum bine știm Sfântul Siluan Athonitul își are originile natale în Rusia în sătucul Sovsk, din vechea Eparhie a Tambovului, primind de la părinții săi numele de Simeon. Sfântul, la vârsta de doar 26 de ani, după ce și-a făcut datoria față de țară, a urmat serviciul militar în Sankt-Petersburg. Apoi, a luat calea monahismului, îndreptându-și pașii spre Sfântul Munte Athos, și mai exact, la Mănăstirea Sf. Mc. Pantelimon, cunoscută și sub denumirea de Russikon. Sfântul se deprinde cu practicarea rugăciunii inimii, petrecându-și toată viața lui în slujba lui Hristos, iar ca răsplată pentru minunata sa viață, Dumnezeu l-a învrednicit ca după opt zile de scurtă suferință trupească să-l ia la El în Împărăția Cerurilor, deschisă tuturor celor ce au „inima înfrântă și smerită”, după cum ne spune și Psalmistul.

Așadar, să ne străduim fiecare după putințele noastre să urmăm exemplul acestui minunat om ceresc, care este Sfântul Siluan Athonitul: cei din viața monahală să urmăm trăirea lui, iar cei din lume, sfaturile sale pline de folos duhovnicesc, dar și trupesc, mai ales că acest sfânt este un om contemporan cu noi și cu ceea ce este omul de astăzi”, ne-a îndrumat Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, pe lângă urările de bine și sănătate, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, l-a decorat pe PS Siluan, Episcop de Orhei, cu medalia „Sf. M. Mc. Gheorghe”, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La fel și credincioşii prezenți la sărbătoare, ctitori, prieteni și fii duhovnicești ai Preasfințitului, cu braţe pline de flori, i-au urat în cor „viaţă lungă şi multă sănătate”, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei.

La rândul său, PS Siluan a mulțumit tuturor pentru daruri și cuvintele frumoase. Episcopul Vicar a mulțumit în mod deosebit arhiereilor prezenți, dar și tuturor celor care au participat astăzi la această sărbătoare deosebită și plină de însemnătate duhovnicească pentru Preasfinția Sa, dar și celor care îl poartă în rugăciuni și în gândurile lor. Preasfinția Sa i-a sfătuit pe cei prezenți să nu uite să îl cheme pe Sfântul Siluan în rugăciunile lor de toate zilele, ca și mijlocitor în fața Maicii Domnului și a Sfintei Treimi, deoarece este un grabnic ajutător celor ce se roagă cu credință și nădejde.

Sursa: http://manastireacurchi.md/

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com