Puterea lui Dumnezeu ne zideşte în chip nevăzut. Predica Sf. Teofan în ziua de sâmbătă a săptămânii a III-a din Postul Mare
1:03, sâmbătă, 10 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: postul mare, predica, puterea lui Dumnezeu, Sf. Teofan Zăvorâtul

Sâmbătă [Evr . 10, 32-38; Mc. 2, 14-17].
„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Mc. 2, 17).
Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii” trufaşi, nici pentru„drepţii” neascultători.
Să se bucure neputinţa minţii şi sufletului! Putere a minţii și a faptelor, pleacă de-aici! Desăvârşita neputinţă care se recunoaşte pe sine ca atare și aleargă cu credinţă la Domnul, Cel ce vindecă pe cei neputincioşi și plineşte cele sărace, se întăreşte şi cu mintea, şi cu obiceiurile, continuând, totuşi, să îşi mărturisească şi prostia, şi ticăloşia; iar puterea lui Dumnezeu, desăvârşindu-se întru neputinţă sub această înfăţişare neatrăgătoare, zideşte în chip nevăzut o altă personalitate, cu minte şi obiceiuri luminoase, care va ieşi la lumină la vremea sa: uneori încă de aici, dar dincolo totdeauna.
Iată ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi şi se descoperă doar pruncilor!
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

Iatã-ne ajunși la ultima treaptã a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fațã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea...
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8) 1. Ochiul curat vede lumea şi tot...
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6) 1. De ce ne...
Avva Marcu este întrebat despre căile vieții duhovnicești. Iar el răspunde că există patru feluri de a trece această mare...
Să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu. În special acum...
“Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pre om”. (Mat. 15:19)...
