Răbdarea, iertarea şi dragostea – temelia familiei creştine

Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.

S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.

 ***

O femeie avea un sot care căzuse în patima betiei.  Îi era din ce în ce mai greu să îl rabde, dar îl răbda. Chiar dacă uneori simtea că nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grijă de el pe cât putea. Odată, într-o toamnă, când începuseră ploile, ea i-a cumpărat o pelerină nouă. Dar, după câteva seri, el a venit acasă fără pelerină. O dăduse pe două sticle de votcă. Cum a intrat în casă, a început să înjure.

 Pe femeie au năpădit-o lacrimile. Se ruga plângând:

 – Doamne, ajută-mă, că nu mai pot! Până când o să îl mai rabd? Până când o să mai suport înjurăturile lui? Oare mai are rost să stau lângă el? Ajută-mă, Doamne, că nu mai pot!

Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfăsurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
– Nu plânge, femeie, că orice faci spre binele sotului tău, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mică jertfă a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la părintele ei duhovnic, să îl întrebe dacă visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
– De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea să îti dea putere să duci această cruce grea. Să nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tău să revină pe drumul cel bun. Si, chiar dacă el se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu el. Oricum ar fi, e bărbatul tău. Si să nu te mândresti că ai avut acest semn dumnezeiesc. Că prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos că L-ai văzut în vis, dacă nu Îl vei vedea pe lumea cealaltă, unde Îl văd toti credinciosii care se desfătează de bucuriile ceresti?

***

O femeie a venit la duhovnicul ei:
– Părinte, sotul meu mi-a spus aseară că m-a înselat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea.

– Îi pare rău pentru ce a făcut?
– Da, îi pare. Doar el mi-a spus, că mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Dar nu vreau să îl iert. Nu meritam asa ceva. O să divortez.
Duhovnicul încercă să o convingă să renunte la hotărârea ei, dar nu reusi. Îi spuse:
– Stai în genunchi să îti citesc rugăciunea pentru divort.
Femeie îngenunche si, spre mirarea ei, îl auzi pe duhovnic spunând o rugăciune ciudată: „Doamne, ne-am săturat să facem voia Ta, să tinem poruncile Tale. Nu ne ierta nouă greselile noastre, că nici noi nu iertăm gresitilor nostri”.
– Părinte, dar ce rugăciune este asta? Eu vreau să mă ierte Dumnezeu.
– Nu se poate.
– De ce nu se poate?
– Dacă tu nu îl ierti pe cel care ti-a gresit, dacă tu nu îti ierti sotul, cum vrei să te ierte pe tine Dumnezeu?
Întelegându-si greseala, sotia îsi sună sotul de la telefonul din fata bisericii.
– M-am răzgândit, nu mai divortez. Îmi e foarte greu să te iert, dar te iert.
Sotul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe sotie si nu îsi putea da seama cum acceptase să o însele. Ridicându-se din păcat, i-a fost credincios sotiei sale până la sfârsitul vietii.

***

Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă:
– Părinte, nu o mai suport. Îi merge gura toată ziua. Că aia nu-i bine, că aia nu-i bine. Că de ce nu câstig mai multi bani. Că nu de ce nu fac asa, că de ce nu fac pe dincolo. Reprosuri peste reprosuri. Vreau să divortăm si să îmi iau o altă femeie.
– De ce te-ai căsătorit cu ea?
– Pentru că o iubeam. O mai iubesc si acum, dar îmi e foarte greu.
– Cu ea te-ai unit în fata lui Dumnezeu, ea este crucea ta. Dacă divortezi, să stii că următoarea sotie o să te mâhnească si mai mult. Nu poti fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea. Vrei să te mântuiesti? Rabdă-ti femeia. Bucură-te că nu te înseală. Cât despre gură, aproape toate femeile vorbesc prea mult. Femeia care stie cât să vorbească, cum să vorbească si când să vorbească e greu de găsit. Asta e valabil si pentru noi, bărbatii. Iart-o. Arată-i dragoste, chiar dacă se poartă urât cu tine. Dacă tu faci tot ce stă în putintă să fie bine, si dacă ea nu vrea să se schimbe, o să cedeze ea si o să divorteze fără să îti ceară părerea. Dacă se va ajunge la divort, nu cumva să se ajungă din cauza ta. Îti repet: dacă fugi de o femeie gândindu-te că vei da de una mai potrivită pentru tine, o să cazi din lac în put. Esti unit cu sotia ta în fata lui Dumnezeu. Nu uita asta.

***

Nașa le spuse finilor:
– De când m-am măritat, niciodată nu am căutat numai sporirea mea duhovnicească, fără să tin cont de sotul meu. Ci întotdeauna am căutat să fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
– Cum adică? întrebă finul.
– Când cumpăram vreo carte duhovnicească, nu o citeam eu prima, ci îl lăsam pe el să o citească mai întâi. Pentru că dacă doi oameni se iubesc, bucuria lor este să vadă că celuilalt îi este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Dacă în vreo sâmbătă seara mai era treabă de făcut în casă, nu pleca singur la vecernie, lăsându-mă pe mine să muncesc. Ci mă ajuta la treabă, si plecam împreună. Sau, dacă din când în când îsi dorea ca într-o sâmbătă seara să mergem la o piesă de teatru, în loc să mergem la vecernie, îi făceam pe plac, desi as fi preferat să merg la slujbă. Dar la fel se întâmpla când îl rugam să mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus că, nefiind vorba de liturghie, la care mergem în fiecare duminică, la vecernie putem lipsi din când în când.
– Dar e mai important teatrul decât vecernia?
– Nu, în nici un caz. Când putem vedea piesa duminică seara, sâmbăta venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repetă.
– Si de ce vă lasă părintele?
– Pentru că vrea să ne ferească de ispita formalismului în care cad unii care vin la slujbă ca la armată si o ascultă ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutină. Si după osteneala unei săptămâni, ne prinde bine un moment de respir. Părintele ne-a spus că în timp s-ar putea să iubim atât de mult vecernia, încât să nu ne mai trebuiască nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam să vorbesc, că oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sâmbătă. Ci despre faptul că în viata de familie, în care cel mai important lucru este sporirea duhovnicească a sotilor, fiecare trebuie să tină seama si de starea celuilalt. Nu îti poti duce sotul sau sotia în cârcă, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amândoi să privească urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.

***

După slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
– Acum sunteti covârsiti de bucurie. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să rămână cât mai adânc întipărită în inimile voastre. Dar trebuie să stiti că în viata de familie există si unele tensiuni, că apar si unele neîntelegeri. În viata de familie apar momente în care îti este foarte greu să faci ce trebuie. Celălalt face o greseală, să zicem că pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul în parc în loc să aibă grijă de copil. Si copilul nesupravegheat îsi sparge capul. Mânia clocoteste în inimă, îti vine să îi spui celuilalt cuvinte urâte. Dar dacă în astfel de momente reusesti să îti înfrânezi mânia sau dacă în altă situatie în care cazi de pe picioare de oboseală faci tot ce-ti stă în putintă pentru a avea grijă de copilul bolnav, atunci primesti cunună de la Dumnezeu. Jertfa ta e primită de El ca o mucenicie nesângeroasă.

fragmente din ”Patericul mirenilor – pilde pentru secolul XXI”

de Danion Vasile

Luptaţi pentru familiile voastre cu ajutorul Domnului! Rămâneţi soţi şi soţii, familii care ştiu să înfrunte toate necătând la lumea ce ne înconjoară.  Şi pentru această stare şi luptă va veni şi harul şi binecuvântarea Domnului peste noi, şi vom înţelege că nu există nimic mai important decât familia noastră şi decât viaţa alături de Dumnezeu.