Rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc…
19:04, miercuri, 7 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: casatorie, cuvânt, dumnezeu, încredințare, iubire, iubirea lui Dumnezeu, judecată, mantuire, plan, pronie, rânduială, rugăciune, smerenie, suflet, Voia lui Dumnezeu

Vă tot faceţi planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredinţaţi totul în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi cu smerenie ce cuvânt va ieşi pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiţi în chip supus.
Vi s-a făcut de căsătorie? Dar şi lucrul acesta este mai bine să-l lăsați în mâinile lui Dumnezeu. Visările despre căsătorie pot aprinde simțurile, iar planurile sunt deocamdată de prisos în această privință… Ele nu pot decât să tulbure fără folos sufletul… Rugați-vă așa: „Cu judecățile pe care le știi, Doamne, rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc”…
Binecuvântează-ne, Doamne. Mântuiți-vă!
Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 3


Tot mai des aud tineri care învață să comunice unul cu altul, inclusiv un băiat cu o fată, de pe...
Condac 1 Adunându-ne să cerem ajutorul Sfintei Mucenițe Chiriachi în nevoile și necazurile ce ne cuprind pe noi, să o...
Un tânăr l-a întrebat pe stareţul Paisie Aghioritul: „Părinte, oare o să-mi găsesc o fată bună, ca să mă însor...
Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5) Iubiți credincioși, Cuvântul...
Iubirea, sentimentele autentice sunt posibile între bărbat şi femeie doar în căsătorie – şi iată de ce: nici simplele relaţii...
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”,...
În multe locuri, Sfânta Scriptură mărturiseşte despre responsabilitatea părinţilor faţă de copii. În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice