Relaţia între păcate şi boli

O parabolă monahală zice: „Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci darul de a-ţi vedea propriile păcate! “

De ce este mai important al doilea dar? Pentru că, dacă-ţi vei vedea păcatele şi le vei îndrepta, tu nu te vei mai îmbolnăvi niciodată, şi deci nu vei avea nevoie de darul vindecării.

Care sunt păcatele, cum pot fi cunoscute şi ce boli ne pândesc dinspre ele? Cum se reflectă, în planul sănătăţii, încălcarea poruncilor revelate? Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vezi că unul din tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor. Cineva spunea chiar că grijile sunt „păcatul însuşi”. Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi. Păcate cu urmări asupra sistemului nervos sau acele boli care ţin de somatizări nervoase.Şi păcatul „negru”: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui.

Pe drept s-a spus într-o parabolă athonită că: un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a ocărât niciodată! Adică acela a avut cea mai mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu gândul.

Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat. Abia când se îmbolnăveşte, el stă uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit. Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în destin. Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză, este doar suprafaţa adevăratei vindecări. Trebuie purificată rădăcina.

Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:

1.relaţia armonioasă cu semenul;

2.relaţia armonioasă cu sacrul;

3.respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.

Există o relaţie între erori şi îmbolnăvire’? Putem preveni sau remedia o îmbolnăvire prin eliminarea erorilor? Dar între personalitate şi boală, există o relaţie?

Da, sigur că există! Un coeficient de personalitate bun presupune armonie, deci sănătate mentală şi sănătate somatică.

„Rumegarea” gândurilor are efect asupra aparatului digestiv. Un act simbolic atacă planul concret. Simbolurile au o putere foarte mare. Noi „rumegăm” simboluri, şi dacă nu le digerăm, aparatul digestiv se îmbolnăveşte.

Se naşte întrebarea: din moment ce întotdeauna binele este recompensat, iar răul este pedepsit, de ce nu sporeşte binele şi răul nu descreşte?

Sf Augustin a dat răspunsul la această întrebare: răul nu scade pentru că, deşi este pedepsit întotdeauna, acest lucru se întâmplă cu mare întârziere. Niciodată imediat. Şi, până la pedeapsă, omul are timp să mai facă 50 de păcate… El primeşte o „avertizare” cu boală pentru păcatul care l-a făcut acum cinci ani; între timp a mai făcut 50 de păcate, pentru care nu este „avertizat” imediat, ci peste alţi cinci ani.

Iată de ce mecanismul bio feed-back nu funcţionează atât de perfect la rasa umană. Totuşi întârzierea care se produce în primirea binelui şi la gestionarea răului este bună pentru om. Pentru că se întâmplă atâta rău încât, dacă am fi pedepsiţi imediat, mâine n-am mai fi. Faptul că suntem pedepsiţi cu întârziere este o şansă, pentru unii, să se salveze.

Cei sensibili, cei care pot să-şi însuşească o lecţie se salvează prin această întârziere. Ceilalţi — întunecaţii, închişii, împietriţii acumulează păcate în plus! Mecanismul lent al consecinţelor lasă speranţe pentru corecţii.

Trebuie să înţelegem că nu orice „rumegare” de gânduri va aduce disfuncţii grave în aparatul digestiv. Toţi oamenii digeră gânduri, e drept, dar ei se împart în două categorii:

1. unii fac păcate împotriva semenului: prin ură, agresivitate, mânie;

 2.alţii păcătuiesc împotriva lor înşişi – e vorba de autoagresivitate, culpabilizare.

Urmarea în îmbolnăvire este diferită, la fiecare dintre aceste două categorii.

”Psihoterapie isihastă”, Vasile Andru, Editura: PARALELA 45 , 2010