Rugăciunea care nu se face cu inima nu va ajunge departe

Ceea ce măsoară Dumnezeu este lucrarea pe care a făcut-o fiecare dintre noi asupra lui însuşi, lupta personală pe care a depus-o ca să ţină poruncile lui Dumnezeu, ca să se facă bineplăcut Acestuia. Astăzi oamenii vor să lucreze puţin şi să câştige mulţi bani. Acest duh a trecut şi la oamenii duhovniceşti, căci vor să se sfinţească fără osteneală. Ei doresc să nu piardă nici Raiul, dar să se şi desfete în această viaţă.

Pocăinţa este o lucrare care nu se sfârşeşte niciodată. Să nu socotiţi pierdere de timp lucrarea duhovnicească pe care o săvârşiţi asupra voastră înşivă. Când omul se roagă, trebuie să se simtă ca un copil mic, iar pe Dumnezeu trebuie să-L perceapă ca pe un Tată iubitor. Şi să ştie că orice I-ar cere, Acela îi va dărui, dacă este spre folosul lui.

Rugăciunea care nu se face cu inima este doar pentru gândul nostru şi nu va ajunge departe. Lăsaţi povara cea mai mare a luptei pe seama rugăciunii, pentru că aceasta ne ţine în legătură cu Dumnezeu. Ca să fie auzită de Dumnezeu, rugăciunea trebuie să fie făcută cu smerenie, cu sentimentul adânc al păcătoşeniei noastre, şi din inimă. Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea omului smerit.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 40-41