Să rodim faptele adevăratei pocăinţe

Într-un pasaj evanghelic citit în perioada de cinstire a Bobotezei, ni se vorbeşte, din capitolul 3 al evanghelie după Matei, că Proorocul Ioan, botezând mulţimile, a rostit câteva cuvinte predicatoriale – am zice noi – către toţi cei de faţă, dar în mod special fariseilor şi saducheilor, zicând: „Faceţi roadă vrednică de pocăinţă” (Mat. 3, 8). Iar ca să-i facă pe cei de faţă să conşteintizeze importanţa îndemnului făcut, Proorocul Ioan, printr-o comparaţie pilduitoare, averizează zicând: „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mat. 3, 10). Cu siguranţă că aceste cuvinte sunt refieritoare nu doar celor care îl ascultau pe Botezătorul Ioan, ci tuturor creştinilor, din toate timpurile şi, prin urmare şi nouă.

Ca şi oricare cuvânt scripturistic, pentru al înţelege mai bine, e nevoie să apelăm la tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, care – sub lucrarea Sfântului Duh – ne-au lăsat ca o hrană duhovnicească, învăţătura ce se desprinde din versetele Sfintei Scripturi.

Deci, iată ce spune neîntrecutul predicator al Ortodoxiei, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind versetul: Faceţi roadă vrednică de pocăinţă. „Nu-i de ajuns să fugi de păcate, ci trebuie să înfăptuieşti şi fapte de virtuţi. Adică, să nu mai faci ceea ce ai făcut. Ci să faceţi fapte ce vor fi contrare păcatelor săvârşite. De pildă: Ai răpit averiile altuia? Dă din ale tale celor săraci. Te-ai desfrânat? Înfrânează-te acum de la femeia ce-ţi este legiuită şi păzeşte în curăţie anumite zile şi perioade. Ai ocărât şi ai bătut pe cineva? Acum binecuvintează pe cei ce te batjocuresc şi rabdă-i pe cei ce te asupresc şi te nedreptăţesc. Ai chefuit, te-ai îmbuibat cu mâncări şi te-ai îmbătat de vin? Acum posteşte de mâncări şi bea numai apă, dar şi aceea cu înfrânare. Ai privit la frumuseţă şi bunur străine, poftindu-le? Acum înfrânează-ţi privirea de la tot ce te înconjoară, privind spre pământul din care eşti făcut şi în care vei ajunge.”

Iar în continuarea acestui cuvânt patristic, am putea adăuga ceva şi mai actual: „Ai dansat pe la ospeţe şi chefuri? Osteneşte-te făcând metanii şi închinăciuni. Ai mers la discotecă şi distracţii păcătoase? Acum mergi la biserică. Ai pierdut timpul stând în faţa televizorului şi a calculatorului? Stai acum şi-n faţa sfintelor icoane, rugându-te. Ai stat mult timp cu telefonul în mâini? Acum stai cu o carte sfântă în mâini, citind din ea.”

În această privinţă ne îndeamnă şi Proorocul David sfătuindu-ne: „Fereşte-te de rău şi fă binele” căci „vei trăi în veacul vecilor” (Ps. 36, 27). Deci, ni se spune imediat şi ce răsplată vom avea făcând „roade vrednice de pocăinţă”, vom primi viaţa ce veşnică. Iar dacă nu împlinim sfatul mântuitor al Proorocului Ioan, de a face fapte vrednice de pocăinţă, se poate întâmpla – cu siguranţă – ca, „securea”, adică „dreptatea lui Dumnezeu”, să ne taie, „aruncându-ne în foc”, adică „în muncile veşnice ale iadului”.

Poate vă întrebaţi cumva, de ce am făcut în acest articol referire doar la aceste citate biblice şi nu la altele. Să aibă legătură cu ceva anume aceste cuvinte scripturistice? Desigur că da. Căci iată, am trecut toţi prin perioada postului Naşterii Domnului. Unii au postit, s-au spovedit şi s-au împărtăşit, alţii nu. Unii mai darnici şi mai avuţi, au împărţit daruri şi alte bucurii celor sărmani şi necăjiţi. Mulţi creştini au luat parte la măreaţa slujbă a Naşterii Domnului. Apoi, în număr şi mai impunător au venit creştini la slujba Bobotezei şi la pomenirea Sfântului Ioan. Cu toţii au luat Agheazma cea Mare, înghesuindu-se sau aşteptând cu răbdare. Mulţi dintre ei, în ziua Bobotezei, au ţinut numaidecât să facă baie în râuri, lacuri sau bazine improvizate. Bineînţeles că toate aceste momente şi aspecte menţionate nu sunt rele că s-au petrecut şi că am luat parte la ele. Chiar din contra, unele sunt de o mare importanţă în perspectiva mântuirii sufletului. Dar toate aceste devin şi mai importante dacă ne ajută să ne pocăim cu adevărat, să schimbăm înspre mai bine viaţa noastră, să facem mai multe fapte bune decât am făcut până în prezent.

De ce spun toate acestea? Deoarece, se observă că unii, chiar şi dintre creştinii mai practicanţi, îşi fac o supraapreciere, ca urmare a faptului că au luat parte la slujbe, au luat agheazmă, au postit şi s-au împărtăşit. Iar asupra vieţii lăuntrice şi  duhovniceşti nu prea trag atenţia şi, prin urmare, se poate întâmpla ca să rămână tot atât de mânioşi, lacomi, batjocoritori, invidioşi, răutăcioşi, desfrânaţi, etc., după cum au şi fost, dacă nu cumva şi mai rău . Or, pocăinţa atunci începe să prindă rădăcini în viaţa noastră – spunea părintele Efrem Vatopedinul – când privim asupra lăuntricului nostru şi începem să ne cercetăm cu părere de rău toate greşelile făcute, punând gând bun în inima noastră să ducem o luptă cu păcatul şi să ne împotrivim pe cât ne stă în putere patimilor. Iată această lucrare şi atitudine creştină, dacă e vie şi prezentă în viaţa noastră, ar trebui să ne bucure, nu doar luarea Aghesmei Mari şi participare la unele slujbe.

Perioada Sfintelor Sărbători de iarnă a fost un bun prilej duhovnicesc pentru fiecare dintre noi, să încărcăm „bateriile” sufletului cu har şi binecuvântări cereşti, pentru ca în viaţa noastră să înceapă a rodi faptele unei pocăinţe plăcute lui Dumnezeu şi prin care să ne „conectăm” de pe acum, la viaţa cea veşnică. Însă, aşa cum spunea un mare duhovnic contemporan, din cauza neglijenţii, a neluarii aminte, a distracţiilor şi chefuielilor ce le facem în timpul Sfintelor Sărbători de iarnă, sufletul nostru pierde încă o dată posibilitate de aş redobândi noi puteri sfinţitoare şi mântuitoare, prin care ar putea rodi în duhul trăirii şi a credinţei creştine, fapte plăcute lui Dumnezeu.

Astfel, nu greşim dacă vom spune că, îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă”, rămâne tot atât de viu, de actual şi de important ca acum două mii de ani, şi pe care se cuvinte să-l împlinim, ca nu cumva să vină peste noi securea dreptăţii lui Dumnezeu, spre a ne pierde pe vecie.

Prot. Ştefan Rîmbu