Sărbătoarea Învierii Domnului la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sărbătoarea Învierii Domnului la Mănăstirea Curchi

12:35, marți, 7 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: , , ,

În noaptea Învierii Domnului Hristos, mulțime mare de credincioși s-a adunat la mănăstirea noastră, cântând: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!

După citirea Miezonopticii și a canonului Sâmbetei Mari, părintele stareț Arhim. Siluan Șalaru a împărțit credincioșilor Focul Haric adus de la Ierusalim, iar apoi a urmat înconjorul Catedralei.

Spre sfârșitul Utreniei s-a citit cuvântul de învățătura a Sf. Ioan Gură de Aur, iar în timpul Sf. Liturghii a pastoralelor Preafericitului Patriarh Chiril și a Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir.

Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine, iar după citirea rugaciunii de sfințire a bucatelor, au plecat spre casele lor, bucurându-se pe deplin de marea Sărbătoare a Învierii Domnului.

Sursa: http://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com