Schiarhimandritul VAVILA (Ciobanu) – a iubit viața și oamenii

În dimineaţa de 25 ianuarie 2013 dangătul nostalgic şi profund al clopotului mare al sfintei mănăstiri „Naşterea Maicii Domnului” din Curchi a vestit trecerea la cele cereşti a venerabilului părinte schiarhimandrit VAVILA (Ciobanu).

Deseori, vorbindu-le părinţilor de la mănăstire despre nevoinţele monahale şi calvarul totalitarismului ateist care a cuprins cu înverşunare sfintele mănăstiri ale ţării în secolul trecut, părintele VAVILA amintea crâmpeie şi din viaţa sa zbuciumată, dar închinată cu dăruire lui Hristos şi Sfintei sale Biserici Drept-măritoare.

S-a născut la data de 1 ianuarie 1920 într-o familie de creştini blagocestivi şi iubitori de Dumnezeu din s. Mereni, r. VadulluiVodă.

În primăvara anului 1934 absolveşte şapte clase, iar mai târziu în 1943, neînfricându-se de vitregiile şi orgiile războiului, învăluit fiind de dragostea slujirii călugăreşti este primit ca ascultător în mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Hârjauca.

Doi ani maitârziu, în 1945 este tuns în monahism, iar în anul 1946 este hirotonit ierodiacon.

La data de 25 decembrie 1948, de ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei este hirotonit ieromonah în biserica de iarnă cu acelaşi hram al mănăstirii Hârjauca.

La 20 iunie 1951 este desemnat în calitate de stareţ al mănăstirii „Înălţarea Domnului” din Hârjauca, fiind ultimul stareţ al mănăstirii până la închiderea acesteia.

În 1956 pentru faptul că s-a împotrivit cu dârzenie semnării actului de închidere a mănăstirii, este eliberat din funcţia de stareţ, oprit de a săvârşi cele sfinte pentru o perioadă de 5 ani şi transferat pentru ascultare la mănăstirea Dobruşa, apoi la Saharna.

A simţit, bietul părinte, în acea perioadă şi izul, dar şi mila închisorilor.

A mărturisit adevărul dumnezeiesc şi după gratii, printre alţi camarazi de închisoare, numărându-se şi Mitropolitul Corneliu al Talinului şi al întregii Estonii, iar mai târziu ierarhul aminteşte de numele părintelui VAVILA în cartea sa „Memorii”.

În perioada când aşezămintele noastre monahale au fost uzurpate şi trecute cu „multă grijă” în bezna nepăsării de către bolşevicii militanţi părintele VAVILA a lucrat în colhoz, ajutând oamenii cu povaţa şi sfaturile sale duhovniceşti.

Apoi a fostrânduitsăslujeascăînmaimulteparohii de la noi din republică.

Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în nevoinţă, regăciune şi ascultare jertfelnică în liniştea neasemuită a străvechii noastre lavre moldoveneşti „Naşterea Maicii Domnului” din Curchi.

Privirea-i clară, vocea-i blajină şi sfătoasă, îndemnurile creştineşti izvorâte din neobosita sa inimă de monah necăjit vor domina multă vreme sufletele trăitorilor monastici, a preoţilor şi creştinilor care l-au cunoscut şi i-au urmat neîntârziat sfatul.

A iubit lumea și viața, dar și Dumnezeu l-a iubit şi l-a ajutat întru nevoința sa cu totală dedicaţie în via Bisericii lui Hristos, dăruindu-işi vârstă patriarhală de 93 ani.

Cu binecuvântarea Înalt PreaSfințitului Mitropolit Vladimir, slujba de înmormântare a fost oficiată de către PS Episcop Ambrozie de Neftekamensk și Birsk, căruia i s-au alăturat numeroși slujitori din cuprinsul țări.

Părintele VAVILA a lăsat pentru toți și pentru fiecare în parte un exemplu de tărie întru credință, de statornicie și de dragoste nemărginită pentru Hristos și pentru aproapele. Nădăjduim, deci, că Bunul Dumnezeu, înînțelepciunea Sa necuprinsă, îl va așeza pe credinciosul său rob în rând cu drepții, iar penoi ne va ajuta să păstrăm și să ducem mai departe lumina făcliei pe care a purtat-o pe anevoiosul drum al vieții preacuvioșia sa.

Arhim. Ioan (Moșneguțu)