Școala părinților – Să-i învățăm pe copiii noștri să asculte

Creștinii ortodocși ce devin părinți sunt puși, de multe ori, într-o situație dificilă – de multe ori părinții lor, chiar și cei mai bine intenționați, nu au putut să le dea o educație ortodoxă, și, respectiv, noii părinți nu au nici cea mai mică idee de unde, cum, când, cu ce ar putea să înceapă educația calitativă și ortodoxă a copilului lor – dacă e necesar un program și cum ar trebui acesta să arate, ce activități ar putea să facă împreună cu micuțul, pentru a-i asigura o creștere sănătoasă, atât intelectuală cât și spirituală, dar și fizică. Cu ajutorul Domnului, încercăm să inițiem o rubrică de educare a părinților (sau chiar și bunicilor), cu scopul de a ușura căutările acestora în ce privește activitățile, principiile, modalitățile în care poate începe și orienta educația copilului/copiilor lor.

Să-i învățăm pe copiii noștri să asculte, pentru a putea învăța

”Cafea solubilă”, ”Supă instant”, ”Fast food(mâncare rapidă n.t.)”, și câte și mai câte alte expresii… În societatea noastră, e suficient să numești un lucru și există in mod sigur o companie care să ți-l furnizeze, rapid, eventual chiar acasă, fără să îți uzezi încălțămintea prea mult. Dar există un lucru pentru realizarea căruia avem nevoie de mult mai multă muncă și energie decât aveau nevoie părinții sau bunicii noștri. Este vorba de educația religioasă a copiilor noștri. Și este nevoie să începem mult mai devreme în viața copilului decât o făceau ei.

Orice copil, din orice perioadă, din orice loc, absoarbe și reflectă mediul în care trăiește. Copiii secolului 21 devin plictisiți mult prea repede pentru că sunt expuși la prea mult, prea devreme. Spunem, râzând, că dacă Booth Tarkington ar fi scris astăzi nuvela ”Șaptesprezece”, ar fi numit-o ”Doisprezece”. Auzim expresii precum ”Are 12 ani și merge pe 25”, sau, ”Copiii se maturizează mult mai repede astăzi, spre deosebire de generația noastră”.

Unul dintre motivele pentru această ”maturitate” precoce este senzaționalul la care sunt expuși copiii prin media. Cutremure, ființe interplanetare, intervenții de urgență, dezastre, crime, sunt cele mai comune teme în filmele și show-urile TV de astăzi. Super-eroii au devenit ceva normal. Fiica noastră de 22 de luni aleargă prin casă cu un prosop pe post de pelerină, ”zburând” ca și ”Spiderman” și nici nu se deranjează. Concluzia pe care o putem trage este că, dacă așteptăm până la vârsta școlară, sau chiar până la 3 sau 4 ani ca să îi povestim copilului despre adevăratele minuni, ca, de exemplu, despre cum s-a născut sau cum a înviat Domnul, există o mare posibilitate să primim comentarii de genul: ”Ei și ce, eu cunosc pe cineva care poate sări cu ușurință de pe o clădire pe alta.” Și asta la doar 3 ani! La fel ca și aerul, sensibilitatea copiilor noștri poate fi și ea poluată.

Dacă ați văzut vreodată un copil de 18 luni bucurându-se în mod deosebit de un balon, sau de o înghețată, atunci ați văzut o bucurie sinceră, autentică. Copiii au o puritate emoțională deosebită. Dar noi, cei maturi, am fost mult prea generoși cu cuvintele și cu imaginile. Nu poate fi totul ”fantastic”, ”super buper”, nu poate fi totul ”extraordinar”, ”wow”. În anii ’50 se vorbea despre un conflict de mentalități între generații (”generation gap”). Din anii ’80 însă, putem vorbi despre o lipsă de credibilitate între generații (”credibility gap”). Noi supraîncărcăm, pur și simplu, emoțiile și cuvintele noastre.

În inocența lor, copiii știu că o bomboană sau niște biscuiți nu sunt neapărat cei mai buni, așa cum spune reclama, și încep să se îndoiască. Încep să se îndoiască de CUVINTE. Aceasta dezvoltă în ei o stare de scepticism. Dacă transferăm acest scepticism în zona educației religioase, dacă scopul este, de exemplu, doar simpla memorizare a unor cuvinte, zile de post, personaje biblice, a ceea ce Biserica învață despre una sau despre alta etc, copilul nu este la fel de apt de a lua adevărurile credinței noastre în serios, la fel cum o făceau copiii din trecut. Cuvintele s-au devalorizat, la fel ca și banii.

Ascultarea: O artă pierdută

O mulțime de copii și adulți aud dar NU ASCULTĂ cu adevărat. Astăzi nu trebuie să-i ascultăm pe ceilalți la fel ca în trecut. Atunci oamenii trebuia să se concentreze asupra fiecărui cuvânt, asupra subtilităților în exprimare, fie că era vorba de informație sau de lucrurile ce îi amuzau (bătrâna sau moșul de la șezătoare, și chiar radioul, puțin mai recent). Am glorificat însă metodele ultra-rapide, ”scurtăturile”, „sinteza zilei”, ”învață engleza în 10 zile”, etc…

Nicicând nu este mai evidentă problema imposibilității de a asculta a oamenilor ca în timpul slujbelor lungi, de la sfârșitul Postului Mare, când se citesc fragmente din Noul și Vechiul Testament. Cunoașteți, probabil, replica ”E frumoasă slujba, dar, vai, atât de lungă…” ”Biserica ar atrage mult mai multă lume dacă ar scurta Liturghia”. Această critică a lungimii serviciilor divine nu este din vina Bisericii. Ea vorbește pur și simplu despre faptul că mulți oameni nu mai știu să ASCULTE! Nu au fost obișnuiți să asculte. Durata concentrării atenției lor este extrem de scurtă, ca și rezultat direct al existenței lor în lumea postmodernă.

Învățarea ascultării, ca parte a educației religioase

Trebuie să ne străduim să educăm ascultători activi, și nu pasivi; oameni ce ascultă cu mințile și inimile lor, și nu doar cu urechile. Și acest lucru trebuie să înceapă cât mai devreme în viața unui copil. Suntem atât de atenți când vine vorba de hrana trupului copilului și ne străduim mereu să îi oferim hrana potrivită. Ar trebui să fim la fel de sau chiar mai conștiincioși în privința vieții spirituale. Nu așteptăm până copiii noștri ajung în clasa I ca să începem să le fortifiem dinții și oasele…de ce am aștepta atâta timp până să le oferim atât de necesara hrană duhovnicească?

Lumea vorbește despre ”întoarcerea la simplitate”. Poate fi cineva mai simplu decât un bebeluș? Este, astfel, foarte important ca educația religioasă, o parte integrală a căreia este educarea capacității de a asculta, să înceapă chiar în jurul vârstei de 10 luni. Anii preșcolari sunt anii ce formează întregul mecanism de dezvoltare a copilului, și, deci, nu trebuie neglijați

În general, le atragem atenție copiilor noștri în biserică atunci când îi aducem la Sfânta Împărtășanie și, bineînțeles, în sens negativ, atunci când aceștia strigă sau plâng sau se tot foiesc în timpul Liturghiei. Deși încercăm să îi facem să nu deranjeze, ne dăm seama că preșcolarii au intervale de concentrare a atenției extrem de scurte. Sarcina noastră este să extindem aceste intervale. Sunt aidoma unor mușchi, trebuie să fie lucrați pentru a se putea dezvolta.

Disciplina, răbdarea și îndemânarea necesare pentru dezvoltarea atenției trebuie să fie înrădăcinate acasă. Unul dintre cele mai efective metode de creștere a intervalelor de atenție este stabilirea unui MOMENT DE LECTURĂ, ce va fi parte din rutina Dvs. zilnică – un moment special pentru Dvs. și copilul Dvs. Este nevoie de timp, și nu doar de forță, pentru a face un copil să stea liniștit și să asculte. Poate că inițial copilul va avea răbdare doar două minute, dar timpul de ascultare va crește dacă veți fi consecvent. Un obicei nu devine un obicei până nu este repetat de multe, multe ori. Și momentul la care putem începe dezvoltarea acestui obicei de o viață – al cititului și ascultatului – este chiar la vârsta de 10 luni.

De rând cu cititul cu voce tare, cu jocurile cu degetele, cântecele și activitățile de ordin fizic sunt și ele importante. Activități familiare de genul ”Față-n față, Spate-n spate” etc. îi vor da copilului ocazia să facă puțină mișcare între două povești sau între două părți ale unei cărți. În timp ce va învăța cuvintele acestor mici poezioare, preșcolarul se va bucura de puțină mișcare.

Împărtășiți un vocabular vast cu micuțul Dvs.

Împărtășirea unui vocabular bogat cu preșcolarul va dezvolta un ascultător ce va fi conștient de frumusețea și forța cuvintelor. Vorbiți cu el, cântați-i, bucurați-l cu cuvinte frumoase. Până la urmă, rugăciunea (până a ajunge la măsura sfinților, în orice caz n.t.) este vorbirea cu Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor. Sfânta Scriptură este ”Cuvântul” Domnului. Iisus cunoștea forța imaginilor vizuale și a cuvintelor ce trezesc interesul atunci când folosea parabole în învățăturile Sale. Citind cu voce tare copiilor noștri, îi facem să se îndrăgostească de cuvinte. Melodia și cadența limbii române, concertul sunetelor auzite în poezia și proza literaturii pentru copii începe să dezvolte o apreciere pentru limba noastră.

Copilul are nevoie ca noi să le facem cunoștiință cu acest nou mediu. Tocmai s-au mutat în această lume. Dacă le facem o impresie proastă, vorbindu-le aspru și rece, sau le prezentăm doar o limbă ce dă ordine și nu bucurie, sau o impresie rea printr-o Liturghie care se asociază doar cu câte o palmă sau un ”taci și stai cuminte” continuu, atunci, la fel ca și în cazul lipsei dezvoltării fizice sau emoționale, nu se vor dezvolta în modul în care ar trebui, orice am face în anii următori.

Citindu-i tare și dăruindu-i copilului limbajul, îi veți extinde intervalele de atenție și îi veți ”ascuți” capacitatea de ascultare. Dacă acasă i-ați creat o relație frumoasă cu cuvintele, el va transfera în mod natural această bucurie asupra cuvintelor Liturghiei. Ascultarea Sfintei Liturghii va deveni la fel de familiară ca ascultarea unei povești. Liturghia va fi la fel de confortabilă și cunoscută ca și propria casă, și, pe lângă aceasta, la fel de nouă și de interesantă ca și lumea pe care o descoperă în mod constant. El va RECUNOAȘTE cuvintele, va RECUNOAȘTE modelele ritmice ale litaniilor (rugăciunilor către Dumnezeu și toți sfinții, care îi invocă unul după altul, n.t.) va RECUNOAȘTE energia și intensitatea emoțională a Liturghiei, va RECUNOAȘTE întreaga sa frumusețe. Drumul va fi deja pavat, baza va fi deja pusă, deci copilul va fi gata pentru cunoașterea ce duce la o iubire mai adâncă a lui Dumnezeu și a Bisericii lui.

Există o legendă rusească numită ”Babușka.” O femeie bătrână este prea ocupată cu treburile ei casnice ca să meargă cu cei trei crai de la răsărit să-l găsească pe Pruncul Iisus. Apoi își petrece restul vieții căutându-l în disperare pe Prunc. Nu trebuie să fim prea ocupați cu aspiratorul, rufele, vasele, treburile zilnice și să neglijăm acest antrenament al ascultării care va permite copiilor noștri să se roage cu mai mult sens, cu mai multă trăire.

Sfaturi pentru a învăța un copil să asculte

1. Stabiliți-vă un moment special al zilei pentru lecturi cu voce tare. Citiți-i copilului expresiv, cu satisfacție, însoțiți acțiunea de mimică și schimbări de tonalitate.

2. La fel de importantă ca și lectura este și apropierea fizică – pupicii și îmbrățișările, fără excese, sunt absolut necesari.

3. Începând de la 8 luni, jucați cu copilul jocuri cu degețelele, cântați-i cântecele, spuneți-i poezii simple. (Voi încerca să prezint și o colecție de asemenea cântecele și poezii pentru vârste mici, cu ajutorul Domnului. n.t.)

4. Nu e neapărat să terminați o carte doar pentru că ați început-o. Dacă cel mic pare să nu-și mai găsească astâmpăr, lăsați cartea și cântați-i ceva, sau jucați-vă. De cealaltă parte, e în regulă dacă micuțul vă roagă să citiți aceeași carte de 20 de ori la rând. Poate că vă va înnebuni, dar copiii se simt în siguranță cu lucrurile familiare, bine cunoscute.

5. Copiilor îi place să știe ce va apărea de îndată ce veți întoarce fiecare pagină. Încercați să nu faceți comentarii, să nu adăugați informații sau să-i puneți întrebări copilului în timp ce îi citiți. Încercați să rămâneți cât mai aproape de textul autorului. Aceasta nu înseamnă că nu puteți să scurtați, în mod artistic, o parte din poveștile cumulative (de genul ”Crenguță, dă-mă huța”, sau ”Prințesa-șobolan”)

6. Puneți-i muzică: inocentă, cântată de copii, muzică bisericească, clasică. Muzica poate fi un fundal minunat în timpul zilei unui copil. În momentele potrivite, puteți merge în ritmul muzicii, puteți bate din palme, sau interacționa în alte moduri cu muzica. (Fiți, însă, selectiv cu muzica, unele piese, chiar dacă par pentru copii, pot conține versuri nepotrivite, etc. n.t.)

7. Folosiți biblioteca orășenească/sătească pentru a avea acces la o gamă vastă de cărți. Asigurați-vă că îi dezvoltați copilului și simțul estetic, în timp ce îl învățați să asculte, deci alegeți cărți de bună calitate. (Iarăși, voi încerca să dau câteva sugestii de cărți de calitate pentru copii.)

Autor: Sandy Sivulich
Sursa: www.oca.org

Sandy Sivulich din Crestwood, New York este autoare de cărți pentru copii, librar la raionul de cărți pentru copii și mama unei fetițe de cinci ani.

Rubrică îngrijită de Oltea Boldureanu

Articol tradus și adaptat pentru www.ortodox.md