Sfânta Liturghie în a doua duminică din post, a Sfântului Grigorie Palama, la Mănăstirea Ciuflea
12:33, duminică, 31 martie, 2024 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Nicolae (Roșca), manastirea ciuflea

Credincioși drept-măritori din capitală dar și din țară, au luat parte la slujba Sfintei Liturghii săvârșită la Mănăstirea Ciuflea, cu începere la ora 06:00 în biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” și a doua la ora 08:30 în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” de către PC duhovnic arhim. Nicolae (Roșca), împreună cu soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, duhovnicul mănăstirii, arhim. Nicolae a îndemnat credincioșii să se întărească în credință și să sporească rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, care are puterea a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23).
Rugăciunea ne încurajează, ne întărește ca să putem să mergem înainte și ca să nu ne lăsăm abătuți în momentele acestea pentru că avem ajutor și împreună-rugătoare pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfinții Arhangheli, Sfântul Arhanghel Rafael, care este Arhanghelul vindecării, pe atâția sfinți tămăduitori, pe sfinții noștri îngeri păzitori.
Spre finalul Serviciului divin, credincioşii veniţi la Ospățul Credinței, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos şi au ascultat cu evlavie predica zilei.
Astăzi la orele 17:00 se va săvârși Pasia (Acatistul Sfintelor Patimi) în catedrala mănăstirii, deasemenea se va citi și în duminicile din a III-a, a IV-a și a V-a.
Sursa: https://ciuflea.md





























În seara zilei de sâmbătă 6 aprilie 2024, ajunul Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci şi a...
Înaltpreasfinţia Voastră, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Întâistătător al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Prin pronia lui Dumnezeu...
„Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” ( Psalmul 140, 2 )...
În prima săptămână a Postului Păresimilor, în primele patru zile se oficiază Canonul Sfântului Andrei Criteanul în cadrul Slujbei Pavecerniţei...
La sfârşitul Pavecerniţei Mari, miercuri, 20 martie, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul,...
Miercuri, 20 martie, mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, și-a deschis larg ușile pentru numeroșii creștini veniți la Liturghia...
Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat în seara zilei de marți, 198 martie, în catedrala mănăstirii Ciuflea, Slujba Canonului...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău