Sfaturile Sfântului Teofil tinerilor pentru căsătorie

Numele fericitului se bucura de atâta slavă în Kiev şi împrejurimi încât nici unul dintre oamenii evlavioşi şi credincioşi – iar pe atunci erau mulţi – nu începea o treabă însemnată fără binecuvântarea lui. Fiecare cuvânt sau sfat al fericitului, oricât de aspru ori greu de împlinit era primit fără şovăială de închinători, ca un glas proorocesc din cer şi era împlinit întocmai.

În Kiev trăia misitul Ivan N. În tinereţea sa, pe când era vânzător într-un magazin, a vrut să se însoare. Îndelung a căutat el o fată după inima lui şi iată întâmplător, la o adunare negustorească, s-a întâlnit cu Liubocika Z. Privirea i s-a oprit asupra ei. Soarta misitului era hotărâtă: a cerut-o pe Liubocika. S-a pregătit, a mers la părinţii ei acasă şi le-a vorbit despre gândul său dar a primit de la mama fetei următorul răspuns:

-„Liubocika noastră este deja peţită. Mirele ei este tânărul Heinrich N. Cu toate că este luteran, i-am dat cuvântul şi nu putem să-l luăm înapoi…”

-„Ah, Dumnezeule! Dar o iubesc la nebunie pe fata dumneavoastră!”

-„Ce să-i facă? Păcat că n-aţi spus mai devreme”

Misitul era un om priceput şi mintos pe când neamţul, bogat dar uşuratic. Atunci părinţii fetei au făcut consiliu de familie şi au început să se sfătuiască dar cei mai ulţi erau pentru neamţ. Mai înainte de a face pregătirile pentru nuntă s-ai gândit însă că ar fi bine să meargă pe la fericit. Au cumpărat chifle, pâine, tămâie, lumânări şi s-au dus. Fericitul le-a deschis uşa, le-a dat bineţe tuturor şi le-a zis mai înainte de a apuca să scoată ei un cuvânt:

-„După Ivan, după Ivan…Nu cutezaţi să o daţi după Heinrich cel prostovan…”Părinţii au ascultat, Liubocika s-a măritat cu misitul şi a fost toată viaţa fericită.

Iată şi altă întmplare. O târgoveaţă văduvă, Tekla Tarasova, avea o fiică tânără şi frumoasă pe nume Anna. Aceasta era peţită de 2 tineri: unul frumos, semeţ, vesel, căruia îi plăcea să bea şi să se plimbe, iar celălalt cu faţa ciupită de vărsat şi mai posomorât, dar blând la fire şi de nădejde. Primul locuia într-o suburbie a Kievului – Dimievka, iar cel de al doilea – în târguşorul Mâşelovka. Pe cel dintâi Anna îl iubea la nebunie, faţă de celălalt era nepăsătoare şi l-a refuzat. Mama ei stăruia să se mărite în Mâşelovka. Au plecat la Kitaiev să ceară sfat fericitului. Părintele, fără să scoată un cuvânt i-a dat Annei o cobiliţă cu două găleţi şi i-a poruncit să aducă apă din Dimievska. Fata a împlinit porunca. Fericitul a vărsat apă adusă în hârdăul de sub burlanul de scurgere a apei, fericitul i-a dat iar cobiliţa şi i-a poruncit să aducă apă din Mâşelovka. După o jumătate de ceas a venit cu apa.

-„De unde a fost mai greu de cărat?”, a întrebat-o fericitul.

-„Din Dimievka”, a răspuns Anna. „Acolo e departe iar Mâşelovka e aproape”.

-„Atunci adu-ţi aminte…Cobiliţa de pe umeri este viaţa ta. Dacă asculţi de mama ta şi te măriţi în Mâşelovka, viaţa îţi va fi uşoară; dacă nu, o viaţă întreagă ai să blestemi de amar şi de nevoi.”

Înţelepţită de aceste cuvinte Anna a ascultat sfatul părintelui. Toată viaţa nu i-a părut rău.
Dar s-a întâmplat o dată pe dos. La spovedanie, părintele a dat sfat unui tânăr să se cunune cu o văduvă iar tânărul nu l-a ascultat şi s-a însurat cu cea pe care o voia.

-„Ce să ascult eu de moşneag! Oricum, monahul n-o să afle.”, le-a zis el prietenilor.

Atunci când după o săptămână prietenii au mers la Kitaiev şi au trecut pe le fericit pentru binecuvântare, părintele i-a întâmpinat şi le-a dat proapăţilor căsătoriţi un coş vechi, prăpădit, pe fundul căruia era o grămăjoară de gunoi, iar pe gunoi erau două mere…Neputând înţelege pilda, tinerii au mers să se lămurească la duhovnicul Kitaievului. Acesta, după ce i-a ascultat, a spus:

-„Cele 2 mere proaspete sunteţi voi. Grămăjoara de gunoi de sub ele e viaţa nefericită care vă aşteaptă”.
Şi într-adevăr, nu a trecut nici un an, că tinerii au început să se certe şi până la urmă s-au despărţit.

Din Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, Ediția a II-a revizuită, Editura Egumenița, Galați, p. 126-127