Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș
19:05, luni, 30 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcopia de edinet si briceni
În ziua de luni, 30 aprilie 2018, clerici și creștini s-au adunat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tîrnova, Dondușeni, pentru a-și lua rămas bun și a-l petrece în ultimul drum pe cel care în viața sa a fost un bun părinte duhovnicesc, blînd și înțelept păstor pe calea mîntuirii – Prea Cucernicul Protoiereu Simeon Pîslăraș. Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării au fost oficiate de un sobor de preoți și diaconi, avîndu-l în frunte pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.
La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim a adresat familiei îndurerate și tuturor credincioșilor care s-au adunat în această zi pentru a se ruga împreună pentru odihna cu drepții a sufletului nou-adormitului protoiereu Simeon Pîslăraș un cuvînt de mîngîiere și de condoleanțe.
Prea Sfinția Sa a elogiat munca și meritele părintelui la zidirea duhovnicească a credincioșilor ce i-au fost încredințați spre păstorire și a îndemnat membrii îndureratei familii, rudele, apropiații și pe toți cei ce l-au cunoscut pe nou-adormitul părinte Simeon să se roage Milostivului Dumnezeu pentru ca sufletul său să fie așezat în locul cel de fericire și de odihnă al drepților.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!