Simpozion internaţional la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca „Euharistie, Spovedanie, Martiriu“
13:47, miercuri, 5 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: cluj-napoca, euharistie, international, martiriu, simpozion, spovedanie
La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca se desfăşoară, în perioada 4-6 noiembrie, un simpozion internaţional cu tema „Euharistie, Spovedanie, Martiriu“ în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.
Lucrările simpozionului au început ieri, 4 noiembrie, cu slujba de Te Deum oficiată la capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. A urmat deschiderea festivă a simpozionului în Aula Magna a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, cu un cuvânt inaugural rostit de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul facultăţii: „La acest simpozion sunt invitaţi teologi, muzicologi şi artişti remarcabili din ţară şi străinătate care sunt de nenumărate ori obligaţi să răspundă interogaţiei legate de impactul pe care ar trebui să îl aibă în viaţa Bisericii cele trei realităţi ale spiritualităţii creştine: Spovedania, Împărtăşania şi martirajul pentru Hristos, dintr-o triplă perspectivă: teologico-istorică, muzicală şi artistică“. Astfel, „teologii de azi, în consens cu cei de altădată, sunt invitaţi la o dezbatere vie animată de idealul unei teologii pentru viaţă şi mai puţin pentru sertar“, a spus pr. prof. Vasile Stanciu.
Au urmat comunicările în plen, deschise de Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a prezentat lucrarea cu titlul „Strigătul din eternitate al martirilor“, cu referire la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, omagiaţi în acest an în întreaga Patriarhie Română. „Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu rămâne cea mai cutremurătoare personalitate a trecutului nostru zbuciumat. După referatul Scripturii, el se roagă lui Dumnezeu pentru noi cei care n-avem tăria lui de caracter şi nu suntem în stare să-L mărturisim pe Hristos Dumnezeu ca şi El. Dar, în acelaşi timp, rămâne pentru noi şi modelul absolut de jertfă de sine, care stăruie cât vor fi veacurile ca îndreptar moral al poporului nostru, o pildă uriaşă de neatârnare şi libertate, de stăpânire de sine, fără frică în faţa morţii“, a spus ierarhul, care a subliniat că Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost unic nu numai pentru români, ci pentru întreaga creştinătate. „Pe bună dreptate, Nicolae Steinhardt scrie că: «Brâncoveanu este cea mai shakespeariană dramă din câte au fost vreodată în lumea toată. E un caz unic pe plan mondial, de nu – aş zice – pe plan cosmic. E de necrezut. Trecerea aceasta a unui mundan (în toată puterea termenului) la sublimul şi eroismul cel mai fantastic uluieşte şi ameţeşte. Vă desfid să-i găsiţi perechea; nici în rândurile martirilor din primele veacuri! Nici nu ne dăm seama cine este, ce înseamnă pentru noi, la ce nivel se ridică». Ne ridicăm dacă îi ascultăm îndemnul şi-i urmăm credinţa. Credinţă care l-a determinat să moară ca un sfânt. Pentru că zice acelaşi autor: «Domnitorul muntean după o viaţă, desigur, mundană şi nu lipsită de compromisuri cu imperativele realităţii, cu necesităţile intricaţiilor diplomatice ale momentului, a îndurat cu vitejie grele chinuri fizice şi morale pentru a nu se turci, adică a nu-şi „pierde faţa“, ceea ce înseamnă a nu-şi pierde personalitatea, sufletul şi omenia; a murit ca un sfânt».“
Acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, a subliniat în cuvântul său faptul că acest simpozion internaţional se desfăşoară în cadrul Zilelor Universităţii care a împlinit 95 de ani de la refondarea ei, după Marea Unire, în 1919. De asemenea, acesta a remarcat că arta brâncovenească a fost receptată şi apreciată în Transilvania şi de alte culte creştine, alături de cel ortodox.
Acord de cooperare între facultăţile de teologie din Kiev şi Cluj
A urmat cuvântul Înaltpreasfinţitului Antonie Pakanici, Mitropolit de Borispol şi Brovari, rectorul Academiei Teologice din Kiev, Administrator al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a dorit să mulţumească pentru invitaţia de a participa la acest simpozion, remarcând că popoarele român şi ucrainean, două popoare mari ortodoxe, sunt unite de numele unor mari sfinţi: Sfântul Paisie Velicicovschi, Sfântul Ierarh Petru Movilă, Cuviosul Pahomie de la Gledin. Înaltpreasfinţia Sa a prezentat lucrarea „De la mărturisirea credinţei prin mărturie la Euharistie: teologia protoiereului Serghie Bulgakov“.
În cadrul simpozionului s-a semnat un acord de cooperare între Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca şi Academia Teologică din Kiev a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Conţinutul acestui acord a fost prezentat în cadrul conferinţei de pr. prof. dr. Vasile Stanciu. Pe baza acestui acord vor avea loc schimburi de studenţi, schimb de cadre didactice şi cercetători ştiinţifici, schimb de experienţă în domeniul educaţiei, realizarea şi dezvoltarea de proiecte ştiinţifice şi de cercetare comune, organizarea de simpozioane ştiinţifice, conferinţe şi seminare comune, editarea comună de publicaţii, permisiunea reciprocă de publicare în revistele fiecărei părţi, schimburi de publicaţii, tipărituri ştiinţifice, didactice, schimb de materiale didactice şi ştiinţifice care prezintă un interes reciproc.
A urmat în plen o alocuţiune a PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, despre personalitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu. Sesiunea de comunicări în plen s-a încheiat cu prelegerea susţinută de părintele acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, pe tema „Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu şi Transilvania“.
După ora 11.00 au început, în sediul Facultăţii de Teologie Ortodoxă clujene, comunicările pe trei secţiuni: Teologie biblică şi sistematică; Teologie istorică şi practică; Muzicologie şi artă, la care participă zeci de cadre didactice universitare şi cercetători de la universităţi din ţară şi din străinătate.
Lucrările simpozionului continuă şi astăzi, 5 noiembrie, iar în seara aceasta va avea loc un concert coral susţinut de Corul Catedralei Mitropolitane şi de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica“ în Aula Magna a Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Concertul va fi urmat de prezentarea concluziilor simpozionului.
Sursa: http://ziarullumina.ro/