Slujbă arhierească de Duminica Sfintei Cruci la Catedrala Mitropolitană
21:16, duminică, 15 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: ioan mosnegutu, mitropolit vladimir, slujba arhiereasca

În cea de a III-a Duminică din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Întâistătător a săvârșit prima liturghie în calitate de arhiereu, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
În timpul serviciului divin, arhiereii și slujitorii coliturghisitori s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin Sfânta și dătătoarea de Viață Cruce, apărare de rele, virtuți duhovniceși și cale de nădejde spre viața veșnică.
După Liturghie, a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire, după care, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a prezentat enoriașilor pe noul Episcop al Bisericii Ortodoxe din Moldova, menționând că Preasfințitul Ioan este un slujitor vrednic și energic, care de-a lungul anilor și-a manifestat dragostea față de cele sfinte prin acțiuni concrete, menite să întărească credința și să aducă oamenii mai aproape de Dumnezeu. Felicitând pe Preasfinția Sa cu ocazia recentei hirotoniri, Vlădica Vladimir și-a exprimat speranța că și de acum înainte Arhieria Sa va fi un rugător harnic la Altarul Mântuitorului Hristos.
La rândul său, PS Episcop Ioan, a mulțumit Mitropolitului pentru încurajare și susținere, declarându-se și în continuare fiu supus al Bisericii Ortodoxe din Moldova și al Înaltpreasfinției Sale, după care, adresându-se Preacucernicului Părinte Secretar Prot. Mitr. Vadim. Cheibaș, slujitorilor prezenți și numeroșilor creștini, a declarat că prin susținerea confraților de slujire și a poporului binecredincios, se va strădui și de acum înainte să se roage pentru Biserică, Țară și Popor.
sursa mitropolia.md

































Să luăm aminte…” din 1 iunie 2025 // Duminica a VII-a după Sfintele Paşti – a Sfinţilor 318 Părinţi de...
Zi onomastică în Episcopia de Soroca și Drochia: Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, sărbătorește prăznuirea Sfântului Apostol și...
„Să luăm aminte…” din 20 aprilie 2025 // Bucuria Învierii lui Hristos – ÎPS Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia....
«Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat; Crucii Tale ne închinăm, Hristoase...
Interviu cu ÎPS Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia. „Cuvintele Credinței” din 6 aprilie 2025. TV MOLDOVA 1. Autor: Iulian...
Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate sunt decât visurile mai înşelătoare, intr-o clipeală pe toate acestea moartea le apucă....
MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL ZILEI INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA Iubiți întru Hristos frați și surori, Stimați concetățeni! Probabil mai mult...

Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia