Spectacol dedicat Femeii Creștine la L. T. „Alexandru cel Bun” din or. Rezina
Cu organizarea și stăruința Părintelui Stanislav Atamanenco, Parohul Bisericii în construcție cu hramul „Înălțarea Domnului” din or. Rezina, în după-amiaza zilei de miercuri, 25 aprilie 2018, Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău a prezentat un Spectacol Creștin consacrat Praznicului Învierii Domnului și Duminicii Femeilor Mironosițe la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Rezina.
La acest eveniment au participat profesoarele, angajatele, dar și conducerea instituției de învățământ în frunte cu Dna Director Alexandra Rusu.
Membrii Grupului Coral „Gnosis”, care au venit cu un buchet de cântări pascale și duhovnicești, închinate femeii creștine, au creat o atmosferă de primăvară duhovnicească, care se reflecta pe chipurile celor prezenți.
Evenimentul a fost moderat de Părintele Stanislav, care a venit cu câteva meditații pascale de la suflet la suflet.
Toți cei prezenți au fost cuprinși de emoții și stări înălțătoare, împărtășind că atât cântările, cât și cuvintele rostite i-au răscolit până în cele mai adânci ale sufletului. Acest spectacol i-a readus sufletește pe culmile celor mai frumoase și mai sfinte valori, precum: dragostea față de țară, dragostea față de părinți și copii, dar și credința în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
La final, Părintele Stanislav a transmis un emoționant mesaj de felicitare tuturor doamnelor prezente la eveniment și le-a dăruit simbolic, împreună cu tinerii interpreți, câte o floare.
Oaspeții evenimentului au fost primiți cu multă căldură de către conducerea instituției, iar la finalul susținerii spectacolului creștin, primind alese mulțumiri și recunoștință pentru evoluare, li s-au înmânat în semn de amintire din partea Liceului câte o cană personalizată cu imaginea instituției de învățământ:
„Acești minunați și bravi tineri ne-au îndulcit inimile și ne-au răscolit și trezit cele mai speciale sentimente prin interpretarea cu multă măiestrie și dedicație a acestor cântări. Nu pot fi măsurate și răsplătite emoțiile pe care le-am trăit împreună cu colegii în cadrul acestui spectacol… Ne-ați făcut o sărbătoare de neuitat și ați lăsat o părticică din voi în sufletele noastre!”, a menționat Dna Director la finalul întâlnirii de suflet.
A consemnat: Serghei CRUDU, teolog