Studenta care a convins sute de români să-şi taie părul, într-unul dintre cele mai emoţionante proiecte făcute în ţară - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Studenta care a convins sute de români să-şi taie părul, într-unul dintre cele mai emoţionante proiecte făcute în ţară

11:28, joi, 24 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Ioana-Maria Andrioaie, studentă la Medicină în Iaşi, a demarat un proiect inedit, prin care îi îndeamnă pe români să-şi doneze părul, urmând exemplul ei, pentru o cauză nobilă. Inspirată de o campanie din Anglia, tânăra reuşeşte, în acest fel, să facă peruci din păr natural pentru copiii suferinzi de cancer, care trec prin chimioterapie.

Ioana are 21 de ani şi este studentă în anul al doilea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF). Tânăra, pasionată de pian şi paraşutism, s-a inspirat pentru realizarea proiectului „Donează păr copilaşilor” dintr-o acţiune similară care se derulează în Anglia. „Am descoperit fundaţia Little Princess Trust, din Anglia, întâmplător. Mi-a apărut în newsfeed, pe Facebook, o imagine cu o fetiţă care se tundea pentru a-şi dona părul copiilor bolnavi. M-a atras faptul că membrii Little Princess Trust promovau o idee nouă şi de aceea am decis să mă implic”, a spus Ioana.

Pe 20 martie, o zi pe care studenta o consideră semnificativă, Ioana şi-a făcut programare la salon şi şi-a tăiat 26 de centimetri de păr cu scopul de a-l trimite în Anglia, ca să aducă zâmbetul pe chipul unui copil suferind.

Ulterior, văzând că în ţară nu există o fundaţie care să se ocupe cu aşa ceva, tânăra le-a propus colegilor din Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi (SSMI) de la UMF să iniţieze un proiect similar pentru copiii cu cancer îngrijiţi în spitalele româneşti. „Codiţa mea a fost prima donaţie din cadrul proiectului. Nu aş fi vrut să le solicit celorlalţi să îşi tundă părul pentru cauza noastră fără să fiu eu prima care face acest pas. Astfel am demonstrat şi cât de mult înseamnă această acţiune pentru mine. Nu îmi doresc decât să facem fericiţi cât mai mulţi copilaşi bolnavi”, a mai povestit studenta.

Codiţe din toată ţara ajung la Iaşi

„Donează păr copilaşilor” s-a extins până în prezent în peste 20 de oraşe din România, precum Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Câmpia Turzii, Galaţi, Haţeg, Moineşti, Rădăuţi, Roman, Sibiu, Suceava, Slatina, Timişoara. Mediciniştii ieşeni au iniţiat parteneriate cu 14 saloane de prestigiu din ţară, plus alte saloane asociate, care susţin proiectul studenţilor ieşeni. Mai exact, în saloanele respective, cei care vor să-şi doneze părul sunt frizaţi gratuit. Ioana crede că fără echipa „minunată” în care a fost conturat proiectul şi care o susţin pentru derularea acestuia nu ar fi reuşit să ajungă la rezultatele pe care acţiunea le înregistrează în prezent.

Ioana a reuşit să strângă până acum peste 250 de codiţe de păr din toată ţara. După cum spune studenta, oricine îşi poate dona părul. Singura condiţie este mărimea celei mai scurte şuviţe de păr care nu trebuie să fie mai scurtă de 17 centimetri. Părul donat poate fi drept, ondulat, cârlionţat sau vopsit (într-o culoare naturală). În proiect însă nu se accept extensiile, dredurile sau părul de tip afro. Potrivit studentei, înainte de a tăia părul care va fi donat, podoaba capilară trebuie spălată, uscată bine, prinsă cu un elastic în coadă, împletită şi prinsă iar cu un elastic în partea de jos. Secţionarea cozii trebuie realizată de deasupra primului elastic. Ulterior, părul trebuie depozitat într-o pungă curată, sigilată.

„Consider că acest proiect va contura noi dimensiuni conceptului de voluntar în România. Fiecare donaţie în parte este specială, deoarece fiecare persoană în parte are povestea sa, motivul pentru care a decis să se implice în proiect. A fost cu adevărat minunat să vedem fetiţe de 3-5 ani ce şi-au donat codiţele, dar şi bărbaţi, care şi-au tuns părul fără ezitare”, a adăugat Ioana. Codiţele care ajung la studenţii ieşeni sunt trimise apoi la Galaţi, unde Stela Chiriloiu, fondatoarea site-ului peruci.ro, confecţioneză manual fiecare perucă. Pentru o singură perucă se folosesc 5-7 codiţe donate. Costul unei peruci variază între 600 şi 1400 de lei, motiv pentru care, deşi studenţii primesc reducere, ei organizează şi o strângere de fonduri.

Prima perucă, cadou pentru o fetiţă de 13 ani

Ioana a dăruit prima perucă, împreună cu preşedinta SSMI, Ioana Alexandra Benea, unei fetiţe de 13 ani, care şi-a pierdut total părul în urma tratamentelor pe care le-a urmat. Studentele s-au întâlnit cu pacienta în camera de joacă şi terapie de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, acolo unde Asociaţia Little People Romania desfăşoară zilnic un program de suport psihosocial pentru copiii şi adolescenţii bolnavi de cancer. „I-am vorbit despre proiect şi despre faptul că o întreagă echipă de persoane minunate au lucrat împreună pentru a realiza acest lucru. A fost o experienţă încântătoare. Am aflat apoi că fetiţa s-a dus imediat şi le-a arătat peruca doamnei doctor şi doamnei asistente care aveau grijă de ea. Chiar m-a bucurat acest lucru”, a povestit Ioana.

Studenta a mai precizat că, până în prezent, au plecat spre Galaţi 30 de codiţe din care s-au confecţionat şapte peruci. „I-am spus doamnei Chiriloiu să ne trimită numai perucile pe care i le putem achita, pentru că nu ar fi corect să i le solicităm pe toate acum. Peruca cea lungă a fost 1400 de lei, iar celelalte două ne-au fost donate, deoarece nu am avut suficiente fonduri. Imediat ce vom avea bănuţi, le vom primi şi pe celelalte”, a conchis studenta.

Donaţiile pentru realizarea perucilor pentru copiii cu cancer se pot realiza în următorul cont, cu menţiunea „DPC”. Nume: Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, IBAN:RO84RNCB0178011166540001, cod fiscal: 8740489
BCR, Iaşi, Al. I. Cuza, Str. Ştefan cel Mare, nr. 8A

sursa adevarul.ro

646x404

Contact Form Powered By : XYZScripts.com