Studiu global referitor la persecuţiile creştinilor. Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei
12:40, duminică, 30 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: persecutii

Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei, iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva umanităţii dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în faţa pericolului de a fi exterminate.
Afirmaţiile sunt sprijinite de un raport al fundaţiei catolice Aid to the Church In Need emis în data de 12 octombrie 2017, dar şi de un studiu întreprins anul trecut de Organizația Open Doors USA.
Rapoartele au scos la iveală faptul că, numai în 2016, peste 215 milioane de creştini au avut de suferit pentru convingerile lor religioase.
Anul trecut, în medie, 250 de creştini au fost ucişi lunar din cauza credinţei lor, potrivit Reuters.
„Foarte des persecutarea creştinilor este un semnal timpuriu de alertă privind persecutarea oricărei minorităţi”, a precizat ministrul de externe Jeremy Hunt într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
Ministrul a declarat că i-a cerut episcopului Philip Mounstephen de Truro să analizeze „cum poate răspunde mai bine guvernul britanic la plaga persecuţiei creştinilor în întreaga lume”.
„Putem şi trebuie să facem mai mult”, a declarat ministrul Jeremy Hunt.
Studiul va întocmi o hartă cu persecuţiile care îi vizează pe creştini în ţări cheie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, va analiza sprijinul britanic şi va recomanda un răspuns politic comprehensiv, a precizat guvernul de la Londra.
Persecuțiile au crescut de la an la an, după ce în 2013 se anunța dublarea victimelor persecuțiilor creștinilor față de 2012, iar 2014 și 2015 au fost anunțați în presă drept cei mai sângeroși ani pentru creștini.
În ultimii 14 ani topul celor de la Open Doors USA are pe primul loc Coreea de Nord, unde zeci de mii de oameni suferă pentru credința în Iisus Hristos.
Sursa: www.basilica.ro

Raportul anual al organizației internaționale Open Doors înregistrează o creștere a violenței, arestărilor și atacurilor asupra bisericilor în zeci de...
Persecuţia creştinilor în anumite zone ale lumii se apropie de un nivel apropiat de cel al genocidului, informează BBC. Potrivit studiului, una...
De la începutul anului 2018 în Nigeria au fost uciși peste 6000 de creștini, majoritatea lor fiind copii, femei și...
Episcopul ortodox sirian în Elveția, Dionysos Isa Gürbüz, vede deja Eurabia. Majoritatea musulmană va lua în curând puterea. „În 20...
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a declarat că întâlnirea sa recentă cu Papa Francisc, din Havana ,...
Biserica este persecutată, în sensul spiritual. Cele mai odioase filme şi cărţi apar despre Iisus, despre Apostoli, cele mai odioase...
O treime din ţările lumii (33%) s-au confruntat cu un grad ridicat de ostilităţi religioase în 2012, în creştere faţă...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova