Sunt, oare, ierburi care vindecă de păcate?
8:19, luni, 1 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: boala, păcate, pilde ortodoxe, pocăinţă, vindecare

Un om oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolniţa de pe lângă schit. Văzând numeroşii bolnavi care zăceau acolo, s-a apropiat de doctor şi l-a întrebat:
„Sunt, oare, ierburi care vindecă de păcate?”
Doctorul a răspuns:
„Sunt şi o să ţi le arăt. Ia rădăcina ascultării, tulpina răbdării, florile curăţiei şi roada faptelor celor bune; zdrobeşte toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin sita cugetării sănătoase, toarnă-le în oala nădejdii, varsă peste ele suspinuri şi adaugă câteva lacrimi; după aceea, aprinde focul iubirii dumnezeieşti, acoperă oala cu milostenia şi hrăneşte focul cu lemnele iubirii de osteneală. Când fiertura va fi gata, răceşte-o cu iubirea de fraţi şi ia-o cu lingura pocăinţei. După ce vei fi primit doctoria aceasta cu credinţă curată, ajutându-te cu înfrânarea şi cu postul, te vei vindeca de orice boală a păcatului şi vei fi sănătos atât cu trupul, cât şi cu sufletul”.
Din Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 66

Și Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală...
Cât zahăr oferim corpului nostru în mod conștient sau subconștient? Băuturile răcoritoare au ajuns să fie mai degrabă o amenințare...
1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea...
Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
