Articole din rubrica Ştiri
Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” – Împreună pentru finalizarea lucrărilor de construcție
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău Iubiți frați și surori întru Hristos, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, de pe lângă Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” (str. Vladimir Corolenco 2), își continuă, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu osteneala credincioșilor, lucrările exterioare la fațada…
2:59, luni, 1 decembrie, 2025 | Continuarea
Sărbătoarea hramului bisericii „Sf. Dimitrie cel Nou” din Chișinău marcată printr-o campanie filantropică în sprijinul nevăzătorilor
Cu ocazia sărbătorii hramului bisericii „Sf. Dimitrie cel Nou” din municipiul Chișinău, comunitatea parohială a organizat o campanie filantropică de amploare, dedicată sprijinirii membrilor Asociației Nevăzătorilor din Republica Moldova. Această acțiune de solidaritate a fost realizată la inițiativa doamnei preotese Ruxanda Cheibaș și cu binecuvântarea preotului paroh, părintele Vadim Cheibaș, aducând alinare și speranță în…
10:43, luni, 11 noiembrie, 2024 | Continuarea
Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” – Donații pentru finisarea lucrărilor
Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor de exterior, Comunitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei relansează apelul de ajutor la finisarea lucrărilor de construcție a Bisericii Spitalului de Urgență din Chișinău, lucrare de suflet, în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor. * * *…
8:00, marți, 18 februarie, 2020 | Continuarea
„Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” și aniversarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
La 9/22 mai în Biserica Ortodoxă este sărbătorită „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae”. Cu acest prilej la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu un soborul de preoți și diaconi. Alături de cei mai fideli enoriași…
3:24, miercuri, 22 mai, 2019 | Continuarea
Lumină din Lumină la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău
Emisiunea Lumină din Lumină din 31.03.2019 O discuție de suflet cu părintele Octavian Moșin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău. Autor: Cristian Tabără Sursa: Prime TV
12:59, luni, 1 aprilie, 2019 | Continuarea
Răzbunarea memoriei sau institutul agricol a închis catedrala din Chisinau
Căderea, prin simplă răsfoire de carte a unor date deosebit de importante pentru cercetăror, cred că este o normă. Anume din răsfoire fără scop am descoperit două noutăți din istoria fostului Institut Agricol „M.V. Frunze”: (i) raportul unei societăți a nobilimii basarabene care intenționa în anii 1905-1907 să transfere un institut din Polonia la Chișinău…
12:32, vineri, 1 februarie, 2019 | Continuarea
PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Sf. Mc. Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia din incinta centrului de plasament Preafericitul Iosif din mun. Chişinău
Duminica, 14 octombrie 2018, de Sărbătoarea ,,Acoperământul Maicii Domnului” Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica ,,Sf. Mc. Vera, Nadejda, Liubovi și mama lor Sofia” din incinta Centrului de plasament ,,Preafericitul Iosif” din mun.Chișinău. Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit Protoiereul Igor BARCARI. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul PETRU a…
12:50, duminică, 14 octombrie, 2018 | Continuarea
A fost instalată Cupola centrală și Crucea pe biserica „Sf. Mucenițe Vera, Nadejda, Liubovi și mama lor Sofia” de pe teritoriul Centrului de Plasament „Preafericitul Iosif” din Chișinău
Vineri, 5 octombrie 2018, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, aflând-se în incinta Centrului de Plasament „Preafericitul Iosif” din Municipiul Chișinău, a cărui director și este, a binecuvântat lucrările de instalare a cupolei principale a bisericii „Sfintele Mucenițe Vera, Nadejda, Liubovi și mama lor Sofia” din incinta acestui Centru. Mai apoi, ierarhul a sfințit crucea principală care a…
5:33, vineri, 5 octombrie, 2018 | Continuarea
Vă invităm să participaţi la Drumul Crucii şi al Pocăinţei în jurul Chișinăului!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi a Întregii Moldove, în perioada 13-14 iulie 2018, în jurul Capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (a XV-a ediție), prilejuit de ziua cinstirii Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare….
12:00, miercuri, 11 iulie, 2018 | Continuarea
A apărut lucrarea Bisericile Basarabiei, Vol. III, autor Alexandru Cerga
Recent, a apărut lucrarea Bisericile Basarabiei, Vol. III, autor Alexandru Cerga. Volumul III cuprinde localitățile și parohiile care încep cu litera D până la G. Incontestabil, valoarea practică a lucrării este una inestimabilă la etapa actuală, dând posibilitatea nu numai mediului științific şi celui academic să se familiarizeze cu trecutul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, ci…
12:06, luni, 30 aprilie, 2018 | Continuarea
A construi o biserică reprezintă un act de iubire faţă de Dumnezeu
„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește” (Psalmul 126, 1) Săptămâna aceasta au fost reluate lucrările de construcție la biserica Sfântului Ierarh Spiridon, de pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău. După o pauză de iarnă, cu Ajutorul Domnului…
5:00, vineri, 16 martie, 2018 | Continuarea
Fii ctitor al bisericii în construcție „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău
De câţiva ani preotul Marin Cij, a iniţiat construcţia unei biserici pe teritoriul Spitalului Municipal „Sf. Arh. Mihail” cu acelaşi hram. Biserica este ridicată în proporție de 80 de procente. La moment se lucrează la partea de sus a bisericii, lucrare ce necesită eforturi și cheltuieli colosale. Nu există biserică fără ctitori, întrucât orice lăcaș…
7:15, joi, 22 februarie, 2018 | Continuarea
Câteva biserici istorice din capitală incluse în studiul arhitectului Sergius Сiocanu
La 15 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului, a fost lansat un nou studiu: „Orașul Chișinău: începuturi, dezvoltare urbană, biserici (secolele XV-XIX)”, semnat de către cercetătorul Sergius Ciocanu, doctor în arhitectură. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, adunând zeci de persoane interesate de istoria Chișinăului. Volumul a fost prezentat de către…
10:50, sâmbătă, 17 februarie, 2018 | Continuarea
Taina Sfântului Maslu – listă a sfintelor locașe din Chișinău, unde se săvârșește această slujbă taumaturgică
Taina Maslului este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești (izbăvirea de boli), întărirea sufletească, trupească și iertarea păcatelor. La solicitarea credincioșilor am întocmit o listă a sfintelor locașe din municipiul Chișinău, unde se săvârșește această slujbă taumaturgică….
7:22, vineri, 9 februarie, 2018 | Continuarea
Papucul Sfântului Spiridon, Făcătorul de minuni, adus la Chișinău spre închinare
Din Grecia, de pe insula Corfu, va fi adus spre închinare papucul Sfântului Spiridon al Trimitundei, sfântul care își părăsește racla pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune. CHIȘINĂU, 22 dec — Sputnik. La Chișinău, la biserica în construcție în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, de lângă Spitalul de Urgență din Chișinău, va fi…
6:31, vineri, 22 decembrie, 2017 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova