Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Predici
Cuvînt de învățătură pentru duminica a 29-a după Cincizecime (Pilda celor poftiți la cină)
„Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Luca 14, 16-24) Frați creștini! În Sfînta Evanghelie de astăzi, noi am auzit pilda Mîntuitorului nostru, în care spune cum un om și-a gătit cina pentru prietenii săi, pe care îi anunțaseră din timp. Cînd totul a fost gata, el a trimis pe sluga sa ca să-i anunțe pe…
12:59, sâmbătă, 28 decembrie, 2024 | Continuarea
Să nu neglijăm chemarea la Cină. Predica Sf. Teofan în ziua de marți a săptămânii a III-a din Postul Mare
Marţi. „Înţelepciunea”, Dumnezeu-Cuvântul, „şi-a zidit sieşi casă”, Sfânta Biserică, şi în ea „a gătit masă” – cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine, mai ales Taina Trupului şi Sângelui; şi „a trimis slugile sale”, pe Sfinţii Apostoli şi pe urmaşii lor, ca să-i cheme pe toţi la cina Sa (Pilde 9,1-8). Mulţi s-au adunat deja, dar…
9:58, luni, 5 martie, 2018 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc