Header image

Articole din rubrica Ştiri

Mănăstirea Ciuflea – Duminica a XVIII-a după Cincizecime (a învierii fiului văduvei din Nain)

„De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale”. În Duminica a XVIII-a după Cincizecime – (a învierii fiului văduvei din Nain),…

9:51, duminică, 20 octombrie, 2019 | Continuarea

Icoana Maicii Domnului „Portărița” cinstită la Sfânta Mănăstire Ciuflea

Marți, 30 aprilie 2019, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron. La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei, după care procesiunea religioasă sa îndreptat către paraclisul cu hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, unde clerul Mănăstirii condus de…

9:50, miercuri, 1 mai, 2019 | Continuarea

Pe teritoriul Mănăstirii Ciuflea va fi înălțat un monument în cinstea eroilor căzuți pentru credință și țară

Joi, 4 octombrie 2018, la Mănăstirea Ciuflea a fost oficiată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir o Panihidă mare pentru eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea credinței și a țării, de către un sobor preoțesc condus de Duhovnicul-administrator al așezământului monahal, Pr. Arhimandrit Nicolae (Roșca). La slujba de pomenire au fost prezenți și reprezentanți…

5:11, vineri, 5 octombrie, 2018 | Continuarea

Numeroși pelerini au pornit într-un Drum al Crucii spre orașul Soroca

Luni, 16 iulie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa), la Sfânta Mănăstirea Ciuflea din inima Chișinăului. După Sfânta Liturghie, a avut loc un Tedeum în fața acestei icoane, ce a fost…

8:53, luni, 16 iulie, 2018 | Continuarea

Duminica Triumfului Ortodoxiei. Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Portărița” la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Mănăstirii Sf. M. Mc. Teodor Tiron, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, precum și numeroşi pelerini, care au venit să celebreze împreună acest frumos şi important eveniment duhovnicesc. La Liturghie a fost citită Pericopa Evanghelică de la…

8:35, duminică, 25 februarie, 2018 | Continuarea

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, nou-adormitul Ioan Ciubuc, a fost condus pe ultimul drum

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Ciubuc, a fost înmormântat miercuri, 31 ianuarie 2018, în cimitirul central al capitalei. În dimineața zilei, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Slujba de înmormântare a fost oficiată la Mănăstirea Ciuflea de către PC Părinte Arhim. Nicolae (Roșca), Starețul așezământului monahal, dimpreună cu un numeros sobor preoțesc și diaconesc. La…

5:50, miercuri, 31 ianuarie, 2018 | Continuarea

Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Odighitria” din Baital („Одигитрия” Байтальская) a fost adusă spre închinare la Sfânta Mănăstire Ciuflea

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Vineri, 05 ianuarie, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Capitală, a fost întâmpinată Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Odighitria” din Baital („Одигитрия” Байтальская). În cadrul ceremoniei de întâmpinare a Icoanei Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Odighitria” din Baital…

8:52, vineri, 5 ianuarie, 2018 | Continuarea

La Mănăstirea Ciuflea din Chișinău a fost întâmpinată Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Duminică, 11 iunie, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Chișinău a fost adusă spre închinare Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatopedu, Sf. Munte Athos (Grecia). Nenumărați creștini dornici de a se închina la această…

2:19, duminică, 11 iunie, 2017 | Continuarea

Fragment din Sfânta Liturghie, Catedrala Episcopală „Ciuflea”, anul 1993

Fragment din Sfânta Liturghie, Catedrala Episcopală „Ciuflea”, or. Chișinău, anul 1993.

12:15, marți, 30 mai, 2017 | Continuarea

O înregistrare video inedită de la biserica Ciuflea, anul 1993

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pre poporul Tău.” (Troparul Sfintei Cruci) Momente din Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Mitropolit Vladimir la biserica Ciuflea. Sfințirea Fântânii din ograda bisericii Ciuflea. Decorații arhierești pentru ctitori și binefăcători, anul 1993 (VIDEO din Arhiva…

2:16, vineri, 26 mai, 2017 | Continuarea

Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite din acest Post, la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău

În dimineața zilei de miercuri, 1 martie, la sfânta mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” a fost oficiată prima Liturghie a Darurilor înainte sfinţite din acest Post. La slujba oficiată de duhovnicul mănăstirii Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), au participat un număr mare de credincioşi care au pășit pragul Catedralei mănăstirești pentru a lua parte…

11:35, miercuri, 1 martie, 2017 | Continuarea

Rugăciune, pocăință și iertare în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la Mănăstirea Ciuflea

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), slujitorii așezământului monahal „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” în frunte cu preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala mănăstirii. Ca de fiecare dată, numeroși creștini au pășit pragul sfântului lăcaș pentru a înălța rugăciuni de cerere…

11:59, duminică, 26 februarie, 2017 | Continuarea

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu… – Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, la Mănăstirea Ciuflea

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta (Luca 15, 18) Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare a Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne…

5:14, duminică, 12 februarie, 2017 | Continuarea

Sărbătoarea Bobotezei la Mănăstirea Ciuflea

În post și rugăciune au petrecut credincioșii veniți în Ajunul Bobotezei și a doua zi de Bobotează la sfânta mănăstire Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea. Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania, reprezintă începerea activității Mântuitorului de propovăduire a Evangheliei. Duhul…

3:29, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea

ANUNŢ! De Nașterea Domnului la mănăstirea Ciuflea se vor săvârși două Liturghii

Frați creștini, de măreața sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Sfânta Mănăstire Ciuflea se vor săvârși două Sfinte Liturghii: Prima Sfântă Liturghie nocturnă, va avea loc, la miezul nopții, 6 spre 7 ianuarie, în Catedrala mănăstirii. Cea de-a doua Liturghie va fi săvârșită în dimineața zilei de 7 ianuarie cu începere de la…

10:53, joi, 5 ianuarie, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com