Articole din rubrica Monitorizarea presei
Părintele neurochirurg Ștefan Mindea: ”Credința în Hristos este esența vieții”!
Neurochirurgul Ștefan Mindea a devenit, de Rusalii, preot. Medicul neurochirurg de reputație internațională, Ștefan Mindea, absolvent al Universității Stanford, fiind cel mai tânăr șef de secție din istoria renumitei universități americane, a devenit, în a doua zi de Rusalii, preot. El va fi ierarhul unei mănăstiri nou construite, în comuna Lumina, din județul Constanța. Doctorul…
2:09, joi, 11 iunie, 2020 | Continuarea
Îndemn la întărirea în credință și discernământ
Îndemn la întărirea în credință și discernământ al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, după Taina Sfântului Maslu, în Postul Mare, 16 martie 2020 #PrediciPutna
5:45, miercuri, 18 martie, 2020 | Continuarea
Grigore Vieru, trimisul lui Dumnezeu
“Iartă-mă, Doamne, nu pot întoarce şi celălalt obraz. Îl întorc numai dacă mă loveşti Tu!” Grigore Vieru Grigore Vieru, un uriaş poet al neamului românesc, a venit în literatură, aşa cum mărturiseşte, din singurătate şi din suferinţă, din golgota Basarabiei şi a Limbii Române. Vorbind despre începuturile sale poetice mărturisea: „Din păcate nu vin de…
5:41, joi, 20 februarie, 2020 | Continuarea
Alexandru Tudor evocă momentele tensionate care l-au apropiat de Dumnezeu
Fostul arbitru Alexandru Tudor a evocat sâmbătă seară, în emisiunea „Profesioniștii”, momentele tensionate din carieră care l-au apropiat de Dumnezeu, suferințele și convingerile sale morale și religioase. El a amintit semnul pe care l-a primit de la Dumnezeu prin Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava într-o situație foarte presantă. „Trăind în situații foarte stresante,…
10:48, marți, 3 decembrie, 2019 | Continuarea
Părintele Constantin Galeriu: Ignoranța este un păcat foarte grav, căci un creștin autentic nu poate fi prost
9 dintre cele mai cunoscute citate culese din înțelepciunea neobositului misionar Părinte Constantin Galeriu: 1. „Un creștin nu poate fi prost” „Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia. De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și…
6:09, marți, 26 noiembrie, 2019 | Continuarea
Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla!
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că…
4:13, luni, 18 noiembrie, 2019 | Continuarea
Acordă considerație și respect fiecărui om, ca și chip al lui Dumnezeu
”Învață să învingi răul cu binele, răutatea cu bunătatea, blândețea, cu smerenia. Când te rogi, să nu uiți niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere. Dacă te vei găsi vinovat în cele ce ți s-au reproșat, dă deoparte egoismul și mândria, cere-ți iertare pentru greșelile tale și caută să te îndrepți de ele….
2:26, miercuri, 6 noiembrie, 2019 | Continuarea
Vindecare cu anafură şi aghiasmă
Următorul episod l-am aflat de la Nicolae Kabunda, catehetul parohiei Sfinţii Arhangheli din oraşul Kazobalesau. Acest oraş este în sudul statului Congo, aproape de graniţa cu Zambia. În urmă cu doi ani s-au construit aici de către firma de construcţii a Misiunii Apostolice din Kolwezi o biserică mare, o şcoală, baptisteriu şi o casă parohială….
10:15, luni, 21 octombrie, 2019 | Continuarea
Dan Negru: „În ziua de azi, a fi mărturisitor al credinței și a lucra în showbiz e un curaj!”
Față în față cu Dan Negru, într-un dialog despre mass-media, credință și fericirea cea de toate zilele.
5:53, vineri, 18 octombrie, 2019 | Continuarea
Mihai Neşu: Vreau să fac parte din echipa lui Hristos – dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai nimic în viață
Fostul fotbalist Mihai Neşu a oferit un interviu pentru jurnaliştii de la gsp.ro în care în a prezentat ce şi cum se simte în stadiul actual al vieţii sale: Vreau să fac parte din echipa lui Hristos – dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai nimic în viață”. Întrebat fiind cum poate fi aşa senin şi…
5:25, vineri, 18 octombrie, 2019 | Continuarea
Că suntem creștini și avem inimă bună o vom arăta atunci când, ne supără aproapele, când lucrurile nu merg cum am vrea noi, când nu suntem recunoscuți, când nu suntem luați în seamă
O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre….
3:17, marți, 24 septembrie, 2019 | Continuarea
Rugăciunea profesorului pentru elevii săi
Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii, la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi, astfel, să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce…
1:53, marți, 10 septembrie, 2019 | Continuarea
Dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu
Relaţia cu Dumnezeu nu se aseamănă cu nici una dintre celelalte relaţii pe care le-ai avut până acum. Modul în care Dumnezeu te iubeşte este unic. Dragostea Sa este necondiţionată (nu se întemeiază pe îndeplinirea unor condiţii). Dumnezeu te iubeşte pentru simplul fapt că El te iubeşte. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat…
2:14, joi, 1 august, 2019 | Continuarea
Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este o taină
Domnul a zis: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da vouă” (Ioan 15, 16) – iar noi nu credem. Noi nu credem nici în rugăciunea noastră, nici că Dumnezeu ne va auzi – nu credem în nimc. Iată de ce totul ne e deşert, iată de ce rugăciunea noastră parcă…
8:16, vineri, 26 iulie, 2019 | Continuarea
Un ateu L-a găsit pe Dumnezeu în suferinţa cancerului
„Într-o dimineață după Sfânta Liturghie, un om în vârstă de cincizeci de ani a venit să vorbească cu mine. Nu îl cunoșteam și nici nu-l mai văzusem vreodată în biserica unde slujesc. Mi-a vorbit despre un om în vârstă de patruzeci și doi de ani, ce era internat la spitalul din Pireu, Grecia. Era diagnosticat…
4:00, joi, 25 iulie, 2019 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice