Articole din rubrica Biserica, Ştiri
Participanții la Drumul Crucii și al Pocăinței au ajuns în episcopia de Uncheni şi Nisporeni
În dimineața zilei de Duminică, 1 septembrie 2013, participanții la Drumul Crucii și al Pocăinței, care se desfășoară cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a ajuns în Episcopia de Ungheni. Procesiunea a început la data de 2 august în localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă și se va sfârși la data…
7:54, luni, 2 septembrie, 2013 | Continuarea
Pr. Dmitri Smirnov: „Toți creștinii trebuie să se roage pentru pacea din Siria”
„În Orient s-a format o situație foarte gravă. Mai multe națiuni europene, conduse de Statele Unite plănuiesc un atac militar împotriva Siriei”, – a declarat, părintele Dimitrie Smirnov. Siria este foarte importantă pentru noi, prin locurile sale sfinte, istoria sa și biserica ortodoxă care există deja de două mii de ani de zile …. Într-un…
1:33, sâmbătă, 31 august, 2013 | Continuarea
Anul liturgic şi subdiviziunile lui
Pentru creștinii care căutau să păstreze vie memoria Mântuitorului și a faptelor Sale, precum și a sfinţilor sau a evenimentelor care au marcat viaţa Bisericii, necesitatea stabilirii unor reguli și a unor date precise, unanim și uniform acceptate, a fost o preocupare permanentă. Tributari ai tradiţiei iudaice din care veneau, primii creștini au păstrat ca…
3:29, vineri, 30 august, 2013 | Continuarea
Patriarhul Chiril: Proclamând în calitate de ţel al său lupta pentru dreptate, forţele răului în Siria aduc moartea, distrugerea şi uciderea creştinilor
Delegaţia Arhiepiscopiei din America de Nord a Patriarhiei de Antiohia, în a cărei componenţă intră episcopul de Brooklyn Nicolai, parohul catedralei „Sfântul Nicolae” în Brooklyn (New York) protoiereul Thomas Zane şi parohul catedralei „Adormirea Maicii Domnului” în Chicago preotul Musa Hadid, efectuează o călătorie de pelerinaj la Biserica Ortodoxă Rusă. În călătorie delegaţia este însoţită…
11:09, joi, 29 august, 2013 | Continuarea
Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache
Acest binecredincios şi de Hristos iubitor Voievod al Ţării Româneşti s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română. Rămas…
11:21, miercuri, 28 august, 2013 | Continuarea
Mitropolitul Ilarion Alfeev: în caz de escaladare a tensiunilor în Siria creștinii vor deveni ostaticii principali ai conflictului
Într-un interviu pentru portalul italian de știri AsiaNews președinte Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion și-a exprimat îngrijorarea profundă faţă de planurile de intervenție militară în Siria. El a subliniat că este inacceptabil să într-un mod unilateral, fără autorizația ONU, de a se decide soarta unei naţiuni întregi, cu milioane de locuitori….
12:07, miercuri, 28 august, 2013 | Continuarea
Presa trebuie să înţeleagă ce este Biserica
Părintele Michel Kubler este un jurnalist cu experienţă incontestabilă. Ca redactor-şef al cotidianului La Croix, relaţia lui cu cei care lucrează în media laică occidentală a fost una strânsă. Răspunsurile oferite de el privind reflectarea fenomenului religios în media sunt unele echilibrate şi oferă o viziune profesionistă asupra acestui subiect delicat. Părinte, există interes din…
11:17, luni, 26 august, 2013 | Continuarea
Locuitorii a două sate din Ungheni construiesc un lăcaş sfânt cu propriile forţe
Locuitorii satelor Floriţoaia Nouă şi Grozasca, raionul Ungheni, construiesc un lăcaş sfânt cu propriile forţe şi surse financiare. Oamenii au lăsat lucrările agricole de toamnă şi lucrează de zor la construcţia bisericii. Îndemnaţi de părinţi şi profesori, în ajutor au sărit şi copiii. „Târâm tot ce-i pe jos, cărămida o aducem, pentru sobă”, a declarat…
12:33, duminică, 25 august, 2013 | Continuarea
Zi de hram la Mănăstirea Călărășeuca
La 20 august 2013, în ziua prăznuirii Aflării cinstitelor moaște ale Sfîntului Ierarh Mitrofan de Voronej, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița, s-a aflat în veșmănt de sărbătoare cu prilejul hramului de vară al bisericii ce-l are drept ocrotitor spiritual pe acest Sfînt Ierarh. Sute de pelerini au participat cu această ocazie…
6:10, miercuri, 21 august, 2013 | Continuarea
IPS Andrei: Mă doare sufletul că s-au triplat divorţurile, familia tradiţională suferă
IPS Andrei a arătat în predica susţinută la Mănăstirea Nicula, la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la care participă aproximativ 70.000 de persoane, că familia este celula de temelie a societăţii şi are un rol esenţial în mersul înainte al societăţii. „Familia este celula de temelie a societăţii omeneşti şi are un rol…
1:35, joi, 15 august, 2013 | Continuarea
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Vasilcău, raionul Soroca la cea de a 165-a aniversare
Duminică, 11 august 2013, credincioșii din satul Vasilcău, raionul Soroca, au marcat o deosebită sărbătoare spirituală – 165 de ani ai bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. În dimineața zilei, părintele paroh Vadim Zlotea, împreună cu enoriașii, l-au întâmpinat pe Protopopul circumscripției Soroca, Prot.Mitr. Nicolae Craveţ, care prin binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, a săvârșit slujba…
12:23, marți, 13 august, 2013 | Continuarea
Siria: Creştinii obligaţi să treacă la islam, altfel sunt omorâţi
Numărul refugiaţilor creştini din Siria, ţară marcată de mai bine de doi ani de un război civil sângeros, creşte de la o zi la alta, iar o eventuală întoarcere a lor presupune mari riscuri. Creştinii care vor să revină în Siria trebuie să aleagă între trecerea lor la islam sau moartea. Portalul Christian Today, citat…
3:57, vineri, 9 august, 2013 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir: Drumul Crucii este acel eveniment care consolidează poporul și îl întărește în faţa marilor provocări
Cuvântul Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir La Drumul Crucii și al Pocăinței s. Olănești, r. Ștefan Vodă 2 august 2013 Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti! Hristos să fie în mijlocul nostru pururea! Comunicând cu mai multe persoane, inclusiv preoţi, am auzit întrebările – care e rostul Drumurilor Crucii, ce se urmăreşte prin desfășurarea lor şi…
1:02, duminică, 4 august, 2013 | Continuarea
Sute de enoriaşi au mers azi într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei
Un sobor de preoţi şi sute de enoriaşi au pornit astăzi într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei, care se va desfăşura până pe 21 septembrie. Procesiunea a început cu o liturghie, oficiată de Mitropolitul Moldovei, Vladimir, la biserica din satul Tudora, raionul Ştefan Vodă. „Pilda cea bună ne-a arătat-o însuşi Mântuitorul Hristos, când a…
7:51, vineri, 2 august, 2013 | Continuarea
Biserica Ortodoxă Rusă donează 1,3 milioane de dolari sirienilor
Biserica Ortodoxă Rusă a pregătit o donaţie de 1.3 milioane de dolari către localnicii oraşelor siriene, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Caritate al Sfântului Sinod, Vasili Rulinschi, anunţă publicaţia Vocea Rusiei. Rulinschi a declarat că „Biserica Ortodoxă va ajuta, prin departamentul de relaţii externe şi dezvoltare. Haine, saltele, provizii cu alimente şi…
2:32, joi, 1 august, 2013 | Continuarea


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău