Articole din rubrica Ştiri
Slujire arhierească în Duminica a IX-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi
„Când avem ca temelie nădejdea în Dumnezeu, atunci suntem întemeiaţi pe piatră şi chiar dacă vor sufla vânturile şi vor cădea ploi, nu ne vor doborî. Dar când ne întemeiem pe nădejdea în strădaniile noastre, temelia noastră se află pe nisip şi atunci uşor vom cădea.” (Arhim. Efrem Filoteitul) In Duminica a IX-a după Cincizecime,…
4:20, duminică, 14 august, 2022 | Continuarea
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la hramul mănăstirii Nicoreni
«O, preaminunate și preaînaltate prorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată…
9:59, marți, 2 august, 2022 | Continuarea
PS Siluan a pus piatra de temelie pentru o nouă Biserică în mun. Orhei
Duminică, 31 iulie 2022, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Orheiului a oficiat Slujba de sfințire a locului și punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică din sectorul Nistreana al municipiului Orhei. Biserica îi va avea drept ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Responsabil de construcția sfântului locaș este preotul Eugen…
3:50, luni, 1 august, 2022 | Continuarea
În Duminica a VII-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Credința nu înseamnă a admite teoretic existența lui Dumnezeu și întruparea Fiului Său, a opta pentru credință ca pentru o altă filozofie, ci a simți că scăparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a arătat în Hristos iubirea și mila Sa nesfârșită. Ea înseamnă a tremura pentru mântuirea ta și…
2:54, duminică, 31 iulie, 2022 | Continuarea
Slujire arhierească în Duminica a VI-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi
„Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocăinţa şi prin pocăinţă toate se îndreaptă. Prin pocăinţă câştigăm iertarea păcatelor; pentru pocăinţă vine harul Duhului Sfânt şi astfel cunoaştem pe Domnul.” (Sfântul Siluan Athonitul) In Duminica a VI-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de…
3:20, duminică, 24 iulie, 2022 | Continuarea
PS Siluan a oficiat Sfânta Liturghie și sfințirea prestolului la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Văratic, r. Ialoveni
Sâmbătă, 23 iulie 2022, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, având binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Văratic, r. Ialoveni. În dimineața zilei, Ierarhul Orheiului a fost întâmpinat de către Prot. Anatolie Stefanov, protopopul raionului Ialoveni și părintele-paroh, Prot. Dumitru…
4:50, sâmbătă, 23 iulie, 2022 | Continuarea
Slujire arhierească și festival dedicat Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în parohia din s. Lucașeuca, r. Orhei
În Duminica a V-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din s. Lucașeuca, r. Orhei. Cu acest prilej în dimineața zilei,…
5:54, duminică, 17 iulie, 2022 | Continuarea
Sfinții Apostolii Petru şi Pavel, luminătorii Bisericii, cinstiți în rugăciune la mănăstirea Curchi
„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.” (2 Cor. 4, 8-10) În ziua prăznuirii Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Siluan,…
8:24, marți, 12 iulie, 2022 | Continuarea
În Duminica a IV-a după Rusalii PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13) În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutașului), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău….
2:48, duminică, 10 iulie, 2022 | Continuarea
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
„Grijile pământeşti nu le-ai cunoscut şi cu cereştile nădejdi te-ai îmbogăţit, petrecând pe pământ viaţa ca un înger, preafericite…” De Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău….
5:00, joi, 7 iulie, 2022 | Continuarea
„Căutaţi cele cereşti!” Slujire arhierască în Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi
„Toată grija cea lumească să o lepădăm…” În Duminica a III-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Pericopa evanghelică din această Duminică face parte din cuvântarea rostită de Mântuitorul în prima…
2:20, duminică, 3 iulie, 2022 | Continuarea
Slujire arhierească în Duminica a II-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi
In Duminica a II-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica principală a mănăstirii Curchi, catedrala cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Evanghelia acestei Duminicii relatează concis, fără multe amănunte, chemarea la apostolat, de…
3:53, duminică, 26 iunie, 2022 | Continuarea
În ziua prăznuirii Sfântului Duh, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă… (Rom. 5,5) Luni, 13 iunie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Duh, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul…
6:38, luni, 13 iunie, 2022 | Continuarea
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh PS Siluan de Orhei a liturghisit la Mănăstirea Curchi
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, cea a Cincizecimii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie unită cu slujba Vecerniei în Biserica principală a mănăstirii Curchi, catedrala cu hramul Naşterea Maicii Domnului. În cea de-a cincizecea zi după Înviere serbăm Pogorârea Duhului Sfânt sau Duminica Mare,…
11:39, duminică, 12 iunie, 2022 | Continuarea
Slujire arhierască în duminica a VII-a după Paști la Mănăstirea Curchi
„Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.” (In. 17,9) În Duminica a VII-a după Paști (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor…
2:57, duminică, 5 iunie, 2022 | Continuarea

