Articole din rubrica Articole, Paisie Aghioritul, Sfaturi duhovnicești
Ce-i de vină Adam, sărmanul, sau Eva?
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de vină”, „Eva e de vină, nu eu”. Un teolog mi-a…
10:09, luni, 14 septembrie, 2015 | Continuarea
Cine este mai păcătos, bărbatul sau femeia, Adam sau Eva?
Nu se poate pune astfel de întrebare, fiindcă există şi femeie, şi bărbaţi păcătoşi dar şi sfinţi. Mulţi consideră că femeia este cea mai păcătoasă, deoarece Eva l-a ispitit pe…
7:56, marți, 8 septembrie, 2015 | Continuarea
Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi
Omul, săvârşind păcatul, se ascunde de Dumnezeu, deci se îndepărtează, se înstrăinează de El. Locul dragostei, respectului şi ascultării faţă de Dumnezeu este luat de cel al fricii, al temerii…
10:09, miercuri, 18 martie, 2015 | Continuarea
„Dacă nu ar fi fost Eva, nu ar fi trebuit acum să muncim din greu”
Mulți sunt supărați pe Eva, pentru că a căzut. Atunci păcatul primilor oameni a intrat în lume și odată cu acesta, moartea. De aceea ne chinuim. Țin minte un exemplu…
2:12, sâmbătă, 28 februarie, 2015 | Continuarea
Femeia nu este sexul slab, ci este sexul fin
Eva cea nouă anulează greșeala Evei, modifică gândirea ei. Cu toate acestea, chiar după 2000 de ani de la apariția Evei celei noi, oamenii nu și-au modificat gândirea despre femei….
7:18, joi, 18 septembrie, 2014 | Continuarea
Fiecare zi este o noua realitate
Mișcarea firească a trenului este să meargă pe șine. Dacă iese de pe șine, se va zdrobi. Starea firească a omului este să meargă spre Dumnezeu,, să nu gândească la…
5:39, luni, 28 aprilie, 2014 | Continuarea
Despre Eva şi Maria
Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă de fapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s-a făcut pricină suferinţei, femeia s-a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a…
6:29, duminică, 15 septembrie, 2013 | Continuarea