Articole din rubrica Acatiste, Rugăciuni
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei
Troparul Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul, glasul al 4-lea: Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mihail, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Condacul Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei Arătatu-Te-ai…
7:48, joi, 5 iunie, 2014 | Continuarea
Ierurgiile – originea, locul săvârşirii şi roadele lor
Încă din epoca apostolică, Biserica a stabilit și a orânduit, alături de sfintele Taine, unele lucrări sfinţitoare sau slujbe folositoare creștinilor pentru dobândirea ajutorului dumnezeiesc în diferite momente și împrejurări din viaţa acestora lucrări numite ierurgii (de la grecescul ιερουργια = lucrare sfântă). Ele au fost rânduite avându-se în vedere diferitele nevoi ale credincioșilor, domeniullor…
1:47, marți, 3 iunie, 2014 | Continuarea
Nu-ţi irosi viaţa!
Nu-ţi irosi viaţa! Ea este dată oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veşnicie. Cel ce are credinţă nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viaţa pe pământ e ca un popas şi cine dă totul pentru ea este nefericit. Viaţa trece şi cine a pus mare preţ pe ea, cu nimicul pământului şi…
9:25, luni, 2 iunie, 2014 | Continuarea
Harul sărbătorii Înălţării Domnului din satul Cioc-Maidan
Înălţarea Domnului a avut dintotdeauna un ecou sacru în sufletele credincioşilor care au aspirat spre libertatea şi credinţa autentică. Libertatea în sine vine din spiritualizare, din înduhovnicire. Înălţarea e aceeaşi spiritualizare pentru că în cazul înălţării cu trupul a Domnului, pentru a ajunge de-a dreapta Tatălui a trecut prin moarte, ultimul punct al răului unde…
8:12, vineri, 30 mai, 2014 | Continuarea
Mâinile preotului – “linguriţe dumnezeieşti” – De ce sărutăm mâna preotului?
Fără a avea intenţia de a mă face în acest chip învăţătorul cuiva, voi încerca, încredinţându-mă ajutorului oblăduitor al harului Sfântului Duh, să formulez un răspuns cât de cât temeinic la această întrebare, mai întâi mie însumi şi apoi fraţilor mei întru Hristos care, fie au fost tentaţi să privească cu suspiciune această practică (sărutarea…
12:57, marți, 27 mai, 2014 | Continuarea
Patima masturbării – o abordare ortodoxă
Masturbarea (autosatisfacerea sexuala) este inca un subiect tabu pentru foarte multe carti ortodoxe care incearca sa abordeze problemele tineretului. Trebuie sa depasim starea de stanjenire pe care o naste subiectul pentru a incerca sa lamurim tinerilor adolescenti, in duh crestin ortodox, problematica masturbarii (a malahiei sau, cum impropriu e numita uneori, onanie[37]). Revistele ce au…
6:48, luni, 26 mai, 2014 | Continuarea
Jean Claude Larchet – Suferința ca încercare
Pentru a intelege ca suferinta este o incercare si pentru a vedea felul in care o putem infrunta, trebuie mai intai de toate sa intelegem caracterul ambiguu al suferintei. Anumite curente spiritualiste occidentale care si-au exercitat influenta cu cateva secole in urma, dar care continua si astazi sa marcheze profund mentalitatile, sub forme mai mult…
10:49, luni, 19 mai, 2014 | Continuarea
Dragostea de mamă
Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce…
10:47, vineri, 2 mai, 2014 | Continuarea
Preotul
Lui Iisus „I s-a făcut milă de popor…” (Matei 14, 14). Toată viaţa şi lucrarea lui Hristos pe pământ dovedesc mila Sa nemărginită faţă de om. Pilda Lui sunt datori să o urmeze slujitorii Săi, preoţii. Preotul nu este al lui, nici al familiei lui, ci trebuie să se dăruiască total marii familii din biserică….
10:22, joi, 1 mai, 2014 | Continuarea
Măicuţa Teofana – A renunţat la cele lumeşti pentru a porni pe un drum necunoscut, un drum nou
La poale de pădure, într-un peisaj coborât parcă din poveste, cu o grădină ca a raiului, este aşezată frumos o mănăstire, mănăstirea „Sfintele Femei Mironosiţe Marta şi Maria” din Hagimus, Căuşeni. Situată la jumătate de drum dintre Căuşeni şi Tighina, aşezământul adăposteşte 60 de maici şi surori de ascultare. Printre ele, mai bine de 12…
10:29, vineri, 25 aprilie, 2014 | Continuarea
Vasile şi Vasile Vasileevici (Nesfinţii Sfinţi)
La începutul anilor ’90, la Mănăstirea Donsk îşi făcea din când în când apariţia un enoriaş. Îl chema Vasile şi era un grăsunel bine legat, un cooperator de succes, un om, fără îndoială, credincios. Însă avea ceva specific. Se deprinsese să facă totul în viaţa lui numai cu rugăciunea şi binecuvântarea anumitor preoţi şi stareţi…
7:46, miercuri, 23 aprilie, 2014 | Continuarea
Cum ne mântuim astăzi?
De vorbă cu Părintele David de la Mănăstirea Putna – Mai iau creştinii în serios problema mântuirii? – Nu cred lucrul acesta. Prea puţini. Faptele vorbesc. Părintele Iachint de la Putna spunea: „Vorba sună, fapta tună”. Un creştin care ia în serios problema mântuirii ar trebui să „zboare pe sus”, ca Sfinţii Părinţi. De ce…
10:12, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Denia celor 12 Evanghelii
În toate bisericile ortodoxe se oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Textele scripturistice care se citesc la…
6:42, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Pastorala de Inviere a IPS Ioan al Covasnei si Harghitei
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte.”(I Ioan 3, 14) Hristos a înviat! Iubiţi fraţi și surori…
8:44, miercuri, 16 aprilie, 2014 | Continuarea
În Lunea Mare Preafericitul Patriarh Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir
La 14 aprilie 2014, în ziua de luni a Săptămânii Patimilor,Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir în catedrala mică a mănăstirii stavropighiale Donskoi, or. Moscova, unde se află ceaunul şi cuptorul pentru fierberea mirului. Împreună cu Sanctitatea Sa au slujit:…
8:33, marți, 15 aprilie, 2014 | Continuarea

