Articole din rubrica Ştiri
Pastorală la Duminica Ortodoxiei, a Preasfințitului Petru episcop de Ungheni și Nisporeni
Preacucernicilor Preoţi, Preacuviosului Cin Monahal, Diaconi și Tuturor Drept Măritorilor Creştini din de Dumnezeu Păzită Episcopie de Ungheni Şi Nisporeni Chemarea ta, învierea ta! Postul călătorie a chemării. Spre Înviere Prăznuind Ortodoxia Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Şi răspunde Sfânta Biserică: omul…
9:14, sâmbătă, 8 martie, 2014 | Continuarea
Străvedere şi chipurile ei. Adevărata străvedere duhovnicească este darul harului
În cursul îndelungatei luptei lăuntrice nevoitorul întâmpină, trei chipuri ale străvederii: prima – în vârtutea unei intuiţii, firească unor oameni, dar subţiată prin viaţa postnicească; a doua – prin lucrare drăcească; iar a treia – prin darul harului. Cel dintâi chip poate fi de folos omului înclinat spre cucernicie şi smerit, şi poate fi bine…
6:35, vineri, 7 martie, 2014 | Continuarea
Prinos de gând şi mulţumire mitropolitului Nestor (Vornicescu) al Olteniei
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri!“ L-am cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Nestor încă de pe vremea când era episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile încât să-l întâlnesc pe scările Palatului mitropolitan. Era un bărbat frumos, încă tânăr, zvelt, suplu, în deplină putere, cu barba neagră şi privire pătrunzătoare. M-a oprit, m-a întrebat cine sunt…
1:52, joi, 6 martie, 2014 | Continuarea
Adevăratul post este DRAGOSTE
Mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj (Continuare din „Predică la începutul Postului Mare„) Atât de des, cu un sentiment de îngrozire, ne gândim la Cain şi la Iuda. Dar ce a făcut Cain? Abel îl deranja. Abel trebuia să plece. De nu ar fi fost Abel, el nu s-ar fi simţit condamnat atunci când îl privea…
7:39, marți, 4 martie, 2014 | Continuarea
Blasfemie la adresa Bisericii. Cântăreaţa Delia Matache se schimonoseşte şi ridiculizează veşmântul schimonahilor
Cântăreaţa Delia Matache se schimonoseşte şi ridiculizează veşmântul schimonahilor. În acest videoclip e îmbrăcată într-un hanorac ce imită în mare măsură CUCULUL (o glugă ascuţită la vârf cu diferite însemne creştine) şi ANALAVUL (veşmântul asemănător cu epitrahilul preoţilor, de asemenea inscripţionat), elemente vestimentare pe care obligatoriu le poartă schimonhii. Pe hanoracul Deliei sunt adăugate şi…
10:56, vineri, 28 februarie, 2014 | Continuarea
Binecuvântare la moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon
Recent în biserica din parohia satului Coloniţa a fost adusă, de la Sfântul Munte Atos, o părticică din moaştele Sfântului Marelui Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon. Sâmbăta, de Întâmpinarea Domnului, şi în Duminica Fiului Risipitor biserica a fost neîncăpătoare pentru toţi cei care au venit la Domnul şi au îngenuncheat în faţa Sfântului…
10:48, marți, 25 februarie, 2014 | Continuarea
Icoana Întâmpinării Domnului
Sfântul Luca ne spune (Luca 2:22-23) că Fecioara Maria şi Iosif L-au adus la Templu pe Pruncul Iisus după obiceiul Legii redate în Ieşirea 13:2 şi Levitic 12:6-8. Amănuntele pe care Sfântul Apostol Luca ni le oferă despre aducerea la Templu ne arată că el a văzut în aceasta o întâlnire a reprezentanţilor Vechiului Legământ…
11:19, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea
Întâmpinarea Domnului – “o sărbătoare a omului trăitor întru Hristos”
Din istoricul sărbătorii Întâmpinarea Domnului, numită în popor şi Stretenia (după numele vechi slavon), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe…
3:45, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea
Rugăciune către Domnul Iisus pentru iertarea păcatului avortului
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, din buze necurate îndrăznesc a Te chema pe Tine, Viaţa cea adevărată, şi căzând înaintea Ta, mă rog Ţie cu lacrimi de umilinţă: Doamne, greşit-am la cer şi înaintea Ta, vărsând sânge nevinovat. Jertfit-am idolilor lumii pe pruncul trimis de Tine cu dumnezeiască iconomie; ci Tu, ca un îndurat,…
10:55, sâmbătă, 8 februarie, 2014 | Continuarea
Slujbă arhierească cu prilejul aniversării a 150 de ani de la întemeierea Mănăstirii Noul Neamț
Prin decretul împăratului Alexandru al II-lea 13 (26) ianuarie, 1864, se aprobă proiectul referitor la „Înfiinţarea Mănăstirii Sf. Înălţări, Noul-Neamţ, de obşte, pentru bărbaţi, pe teritoriul satului Chiţcani”. În acest an, Mănăstiria „Înălțării Domnului” din comuna Chițcani, raionul Slobozia săvîrșeste minunatul jubileu de 150 de ani de la întemeiere, de-a lungul timpului, sfîntul așezămînt a trecut prin multe greutăți și încercări iar anii ce au…
8:33, luni, 27 ianuarie, 2014 | Continuarea
Despre “Biblia sectară”
Biblia cea bună este numai Biblia Bisericii Ortodoxe, pe care scrie: Biblia sau Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Justinian, sau Justin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu Aprobarea Sfântului Sinod (toţi episcopii din ţară), Bucureşti, 1975,1983. Asta-i Biblia cea bună, cele sectare sunt pline de greşeli. Pe biblia…
11:27, vineri, 10 ianuarie, 2014 | Continuarea
Colindele: moştenire spirituală a poporului nostru
Din ajunul Crăciunului pânăla Bobotează se întinde datina colindatului, prin care se păstrează din neam în neam „floarea neuitării” şi „candela adevărului” – Naşterea lui Iisus Hristos. Colindele sunt cântecele de leagăn aduse Pruncului Iisus de poporul nostru. Datina colindatului de Crăciun este adânc înrădăcinată în tradiţia popoarelor din întreaga Europă. Putem spune că această…
3:47, luni, 6 ianuarie, 2014 | Continuarea
Pastorală la Naşterea Domnului a Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril
Iubiți întru Domnul Preasfințiți arhipăstori, cinstiți preoți și diaconi, iubitorii de Dumnezeu monahi și monahii, dragi frați și surori! Astăzi bisericile noastre sunt pline de oameni, care au venit să proslăvească pe Pruncul Cel Nou-născut – Hristos Mântuitorul și Preacinstita Maica Sa – Fecioara Maria. Nașterea lui Hristos este evenimentul central din istoria omenirii. Omul…
7:26, duminică, 5 ianuarie, 2014 | Continuarea
Pastorală la Naşterea Domnului a Preasfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni
NAŞTEREA DOMNULUI, SFINŢIREA UMANITĂŢII ,,Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi…” (Ioan I, 14). Preacuvioşi şi Prea cucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea întregii creştinătăţi, ne oferă şi anul acesta prilejul de a fi împreună la rugăciune în Sfintele noastre biserici, să mulţumim lui…
1:00, vineri, 3 ianuarie, 2014 | Continuarea
Sfântul Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni (documentar în limba rusă)
Dăruit cu uşurinţa săvârşirii de minuni, ca un dumnezeu după har, Sfântul Spiridon nu încetează nici acum să lucreze pentru izbăvirea din necazuri a oamenilor. Mult milostiv cu cei smeriţi, aspru cu cei mândri, sfântul se caracterizează printr-un neastâmpăr dumnezeiesc, ce îl face să iasă şi din raclă, cu trupul, călătorind spre salvarea şi celei…
9:11, marți, 24 decembrie, 2013 | Continuarea

