Pastorală la Naşterea Domnului a Preasfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni

NAŞTEREA DOMNULUI, SFINŢIREA UMANITĂŢII

,,Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi…” (Ioan I, 14).

Preacuvioşi şi Prea cucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

    Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea întregii creştinătăţi, ne oferă şi anul acesta prilejul de a fi împreună la rugăciune în Sfintele noastre biserici, să mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea arătată omenirii şi pentru că a trimis în lume pe Unicul Său Fiu ,,să se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Coborârea lui Dumnezeu la om este marea taină a credinţei creştine, căci  „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Întrupându-Se, Dumnezeu-Cuvântul a adus pe pământ toate bunătăţile cereşti, tot adevărul dumnezeiesc, toată fericirea raiului pierdută prin neascultare, de aceea spune Sfântul Grigorie Teologul, prin Betleem oamenii au intrat iarăşi în paradis, căci Cel Care îmbogăţeşte S-a sărătăcit de bunăvoie, pentru ca omul să se îmbogăţească cu Dumnezeirea Lui, Ce-L plin de slavă, S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor… (Filip. 2, 7), pentru ca pe om să-L îmbogăţească în slavă.

   Aceasta este taina cea mare a sărbătorii de astăzi: iubirea lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie şi simplitate pentru a-l întâlni pe omul care îşi pierduse prin păcat nevinovăţia, pentru a-i dărui blândeţea, smerenia, simplitatea, nerăutatea şi frumuseţea originară. Sfântul Vasile cel Mare, trăind viaţa în Hristos la care suntem şi noi îndemnaţi de a o trăi, ne vorbeşte despre întruparea Mântuitorului următoarele: Domnul Hristos S-a pogorât din cer, dar nu S-a despărţit de Tatăl; în peşteră S-a născut, dar nu Şi-a părăsit tronul ceresc; în ieslea staulului s-a culcat, dar nu a deşertat sânurile Tatălui; S-a născut Întrupându-Se din Fecioară, dar a rămas, ca Dumnezeu, fără tată pământesc; S-a coborât pe pământ, dar nu S-a despărţit de cele de sus. Importanţa unică a Naşterii Domnului constă în faptul că, făcându-Se om, Fiul lui Dumnezeu afirmă în modul cel mai desăvârşit cu putinţă valoarea omului. Episcopul martir Metodiu de Olimp (†311) spune că prin Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem, Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul a lăsat pe Tatăl din cer. El a coborât (S-a întrupat) pentru a Se însoţi cu această femeie, Biserica. Apoi a intrat în somnul pătimirii Sale. El a murit de bunăvoie pentru ea (…), spre a-i dărui o viaţă nouă” . Dumnezeu se face om fără a înceta să fie Dumnezeu. Prăpastia dintre om şi Dumnezeu este astfel abolită, Dumnezeu afirmând în acest mod cinstirea nebănuită a umanităţii şi destinul ei unic. Iubirea Lui smerită este spaţiul libertăţii şi înălţării noastre prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Hristos Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi oamenii să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta trupească, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12 – 13). Hristos a coborât din ceruri şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe în interiorul Împărăţiei cerurilor.

Iubiţi credincioşi,

    Să sărbătorim praznicul de astăzi  cu bucurie, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Grigorie Teologul, nu ca pe un praznic omenesc, ci ca pe unul dumnezeiesc, nu lumeşte, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale stăpânului, nu cu cele ale slăbiciunii, ci cu cele ale tămăduirii, nu în ospeţe şi necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt. Auzind toate aceste lucruri, ne dăm seama cu bucurie şi înălţare spirituală că Vestea Naşterii Domnului nu este numai o veste bună, ea este o,,veste minunată”. La trăirea intensităţii acestei taine ne îndeamnă şi Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: ,,Săltăm cu bucurie şi prăznuim, şi ne minunăm, şi ne uimim de taina cea mare a înomenirii lui Hristos, care covârşeşte toată mintea şi priceperea omenească”. Să ne bucurăm astăzi că Hristos vine la noi ca să restaureze persoana umană în starea ce-a dintâi, să-i redea cinstea şi valoarea, să o înnobileze. Vine să ne înfrăţească cu noi, ca să fim toţi fiii lui Dumnezeu şi fraţi între noi. De aceea vestea minunată a întrupării Mântuitorului ni se readuce în minte în fiecare an, ca să reînnoim credinţa în dumnezeirea Sa, să reînnoim şi viaţa sufletească, ascultând de poruncile Lui. Unde este pacea din lume şi unde este bunăvoirea dintre oameni?! E atâta vrajbă între popoare, între oameni, între fraţi, între părinţi şi copiii lor!

   Iată, ne cheamă azi Hristos Pruncul, aici, să ne împărtăşească din darurile Sale – pace şi bunăvoire. Magii I-au adus aur, smirnă şi tămâie, iar Hristos ne aduce pace şi bunăvoire – darurile veşniciei. Însă, ne-a mai adus azi Hristos un dar de mare preţ: acela al naşterii întru veşnicie. Prin Naşterea Sa, Hristos pune în fiecare prunc născut darul naşterii întru veşnicie. De acum, pruncii nu mai mor; de acum, mamele nu mai nasc prunci care vor muri, ci nasc fii ai veşniciei cereşti.

   Iubită mamă creştină, de acum, fiii tăi nu vor mai fi semănaţi în ţărână, ci îi va lua cu El Fiul lui Dumnezeu – Prunc azi – şi vor fi şi ei fii ai Celui Preaînalt. Fiii pe care îi ţii tu azi pe braţele tale, mâine, pe aceştia, îi va ţine Avraam la sânul său. Maica Domnului – Fecioara Maria – s-a învrednicit de a naşte Izvorul Vieţii – pe Hristos Domnul iar tu, dulce mamă, naşti de azi viaţă – fii ai veşniciei.

Iubiţi fii şi fiice în Hristos Domnul,

   Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc a avut loc într-o familie săracă material şi aflată în călătorie ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiilor sărace, familiilor ce nasc mulţi copii, familiilor creştine şi nu în ultimul rând tinerilor. Pentru a folosi timpul trăit ca cale spre Dumnezeu, cu frăţească dragoste, Vă aducem la cunoştinţă că Episcopia de Ungheni şi Nisporeni care este ancorată într-o activitate pastoral-misionară mărturisitoare dedică anul 2014 ,,ANUL TÂNĂRULUI ŞI REDESCOPERIRII VALORILOR MORAL-SPIRITUALE”. Tratând despre datoria Bisericii de a se ocupa şi de a se îngriji în mod special de copii, nu putem să nu începem cu unele referinţe la exemplul şi la atitudinea lui Iisus faţă de aceştia, prietenul celor „mai mici” dintre fraţii săi. În primul rând, amintim că şi Iisus a fost copil, copilăria sa fiind sintetizată în acele câteva cuvinte pe care sfântul Luca ni le prezintă, care sunt, probabil, o confidenţă din partea Mariei:„Copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra lui (…) Apoi coborî cu ei, se înapoie la Nazaret şi le era supus. Mama lui păstra toate acestea în inima ei. Iisus creştea în înţelepciune, statură şi har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Lc 2,40.51-52). În al doilea rând, subliniem atenţia deosebită a lui Iisus faţă de copii. Copiii sunt preferaţii Domnului ( Mc 10,16), sunt simbolul disciplinei autentice (Mt 19,14). Cerul este promis tuturor celor care, ca şi ei, curaţi şi bogaţi în bunătate, se încredinţează Tatălui. Numai aceştia îl pot găsi pe Dumnezeu Tatăl şi pot deveni, datorită harului lui Iisus, fii ai lui Dumnezeu.

   Se ştie foarte bine ceea ce Iisus spunea şi făcea pentru copii: îi binecuvânta, îi lua în braţe, îi apăra, voia ca să fie feriţi de scandal, îi propunea ca model sau simbol al apartenenţei la împărăţia lui Dumnezeu (Mt 18,1-10; 19,13-15; Mc 9,35-36; 10,13-16; Lc 9,46-48; 18,15-17). Această iubire a lui Iisus faţă de copii nu putea să nu treacă şi în inima Bisericii. Biserica trebuie să vadă în copii partea cea mai delicată a turmei care i-a fost încredinţată, trebuie să vadă în ei terenul fertil al Bisericii, atât al celei de azi, dar mai ales al celei de mâine. Prin urmare, pastoraţia copiilor trebuie să fie unul din sectoarele principale ale activităţii sale. Adesea, tinerii sunt în căutarea unui ideal înalt, sublim, şi pentru că sunt nemulţumiţi de ce le oferă lumea sau societatea umană, înrobită de multe patimi rele. Iisus însă ne învaţă că schimbarea în bine a lumii trebuie să înceapă din interiorul omului, prin pocăinţă şi prin iubire smerită. Psalmistul arată tinerilor calea spre sfinţenie şi adevărata fericire, zicând: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 9). Iar cuvintele Domnului se află în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Bisericii, care este „stâlpul şi temelia adevărului”(I Timotei 3, 15). Cei ce sunt părinţi şi prieteni duhovniceşti ai tinerilor au datoria sfântă de a arăta acestora calea tinereţii curate şi modul creşterii lor în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de semeni. Pe tineri îi ajutăm cu adevărat îndemnându-i să cultive constant lumina Sfântului Botez, hrănindu-se spiritual din lumina Sfintelor Scripturi, din Scrierile şi Vieţile Sfinţilor, din sfaturile duhovnicului, din pilda vieţii oamenilor mărturisitori ai credinţei în situaţii grele, din pilda oamenilor harnici şi darnici, cinstiţi şi drepţi, smeriţi şi curajoşi, care L-au primit în sufletul lor pe Hristos drept lumină, comoară şi cunună a vieţii lor.

   Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr Apostol al lui Iisus, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume (…) pentru că tot ce este în lume (…) nu este de la Tatăl. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 14-17). După cum odinioară Hristos a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, tot aşa Biserica lui Hristos îi cheamă pe tinerii ei la misiune sau la lucrare sfântă pentru mântuire. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Şi tu eşti o lumină – nu pentru ca să ai lumina pentru tine singur, ci pentru ca să poţi întoarce pe cei rătăciţi. Căci ce folos de lumină, dacă ea nu le poate sluji celor ce şed în întuneric? Şi ce folos de un creştin, dacă el nu câştigă pe nimeni la fapta cea bună?”.

   În această zi sfântă, trebuie să nu uităm că tinerii de azi sunt viitorii membri maturi ai Bisericii. Ei sunt viitorii credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi sau …viitorii duşmani ai Bisericii. De educaţia iniţială depinde într-o foarte mare măsură ce cale vor urma. În sfârşit, în al treilea rând, ştim cu toţii că tinerii au, în general, nevoie de modele, de exemple din realitatea de zi cu zi, care să le călăuzească viaţa. Ori noi, prin mesajul ce-l propovăduim, putem să le oferim exemple de urmat. Avem foarte multe exemple de sfinţi tineri care, dacă ştim să le prezentăm corect, pot să devină lucrătoare. Pastoraţia tinerilor devine lucrătoare prin strădania preotului. Este nevoie să fim foarte atenţi cu tinerii de azi, fiecare parohie şi comunitate creştină trebuie să aibă grijă de ei, căci o Biserică fără tineri este ca o familie fără copii, nu au un viitor sau au un viitor predictibil.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

+ PETRU

Prin harul lui Dumnezeu

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Naşterea Domnului 2013/2014