Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei
Vineri în Săptămâna Luminată – Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”
De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce: Cuvântul „tămăduire” este la mare căutare în rândul „credincioşilor” (de unde şi interesul exagerat pentru Sfântul Maslu);…
9:59, joi, 24 aprilie, 2025 | Continuarea
Acatistul Maicii Domnului “Izvorul Tămăduirii”
Troparul Sărbătorii « Izvorul Tămăduirii » Din izvorul Tău cel nesecat, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea curgerile Harului Tău mai presus de cuvânt, căci ca Ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, Te rog să mă rourezi cu darul Tău, ca să grăiesc Ţie: Bucură-Te Apă…
12:26, miercuri, 23 aprilie, 2025 | Continuarea
Izvorul Tămăduirii – Cuvânt praznical al Sfântului Sofian de la Antim
Fraţi creştini, Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această săptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună și preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul…
9:15, miercuri, 23 aprilie, 2025 | Continuarea
Izvorul Tămăduirii. Opt semnificații ale sărbătorii
Indiferent ce ar spune cei ce minimalizează această sărbătoare – reducând-o la aspectul său istoric sau liturgic-pragmatic –, nimeni nu poate despărți pe Domnul Învierii de Maica Sa. Viitorul împărat al Bizanțului, Leon I (457-474), în drum spre Constantinopol, a întâlnit un orb pe care s-a oferit să-l călăuzească. Când orbul a cerut apă, la…
1:41, marți, 22 aprilie, 2025 | Continuarea
Prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca
În fiecare an în ziua de vineri a Săptămânii Luminate se prăznuiește Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, cu acest prilej, în dimineața zilei de 21 aprilie 2023, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. Această sărbătoare, este un…
3:44, vineri, 21 aprilie, 2023 | Continuarea
Sfânta Liturghie și sfințirea apei mici, de Izvorul Tămăduirii, săvârșite la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
Vineri, 21 aprilie, 2023, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpresfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit slujitorii Catedralei Episcopale, dar și alți slujitori. Prezenți au fost și numeroși credincioși ce au…
2:16, vineri, 21 aprilie, 2023 | Continuarea
Sfânta Liturghie și sfințirea mică a apei, de Izvorul Tămăduirii, săvârșite la Mănăstirea Hîncu
Vineri, 29 aprilie 2022, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, de soborul slujitorilor, de obștea mănăstirii și credincioșii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit slujitorii Arhim….
11:15, vineri, 29 aprilie, 2022 | Continuarea
Maica Domnului este mama tuturor ce-L iubesc pe Fiul ei
„Maica Domnului este mama tuturor ce-L iubesc pe Fiul ei” – Cuvânt la Izvorul Tămăduirii al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna.
12:11, sâmbătă, 4 mai, 2019 | Continuarea
Sărbătoarea “Izvorul Tămăduirii” cinstită la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău
În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Praznicul împărătesc închinat Maicii Domnului a fost cinstit şi la Mănăstirea Ciuflea din inima Chișinăului. Numeroşi credincioşi au participat vineri, 13 aprilie 2018, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Sf. M. M. Teodor Tiron a Mănăstirii, urmată de slujba de sfinţire a apei….
8:23, vineri, 13 aprilie, 2018 | Continuarea
Hramul bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului ”Izvorul Tămăduirii” la Sfânta Mănăstire Țigănești
În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică…
9:06, vineri, 25 aprilie, 2014 | Continuarea
Cinstirea icoanei Maicii Domnului ,,Izvorul tămăduirii” la mănăstirea Hîncu
În vinerea din Săptămâna Luminată când întreaga creatură şi umanitate este plină de lumină şi bucurie, Sfinţii Părinţi au rânduit să se facă pomenirea acestei sărbători închinate Maicii Domnului, care este unica sărbătoare a ei cu dată schimbătoare. Sărbătoarea a fost cinstită într-un mod deosebit de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni şi obştea…
6:30, vineri, 25 aprilie, 2014 | Continuarea
Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,…
12:51, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova