Header image

Articole din rubrica Aniversări, Ştiri

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Mănăstirii ”Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea, felicitat cu prilejul celăbrării celor 50 de ani de la naștere

„Tot așa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl preamărească pe Tatăl vostru din ceruri” (Matei 5, 3-16). Preacuvioase Părinte Nicolae, În mila Sa cea nemăsurată, Dumnezeu ne copleşeşte în fiece zi cu mulţimea darurilor Sale. Între acestea, cel mai de seamă dar pe care l-am primit este cel…

3:02, miercuri, 16 august, 2017 | Continuarea

Mănăstirea Noul Neamț la 150 de ani de la întemeiere

Ca urmare  la hotărîrile şi activitatea tîlhărească (cum a fost numită de stareţul Andronic),  a Guvernului  lui Cogălniceanu din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (anii 1859),  unii monahi ai mănăstirii Neamţ, părăsescVechea Lavră şi se refugiază pe teritoriul dintre Nistru şi Prut şi anume, pe moşiile ce aparţineau mănăstirii Neamţ, satul Chiţcani şi Copanca. Aici confruntîndu-se…

2:42, duminică, 26 ianuarie, 2014 | Continuarea

Programul de inaugurare a jubileului – 150 de ani de la înfiinţarea mănăstirii Noul-Neamţ

7.30 – Sfintirea apei si Acatistul Cuviosului Paisie Velicikovski (+ 1794). 8.00 – 15.00 va fi deschis pentru oaspeti muzeul manastirii. 9.00 – Intimpinarea I.P.S. Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove. – Dumnezeiasca Liturghie. 11.00 – Tedeum de sanatate pentru cei prezenti. 11.30 – Sfintirea Crucii ridicata in locul unde au fost inmormintati primii…

7:44, sâmbătă, 25 ianuarie, 2014 | Continuarea

Şase ani de patriarhat ai celui de-al șaselea Patriarh al României sărbătoriți la Patriarhie

La 30 septembrie 2007 era întronizat cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în persoana Preafericitului Părinte Daniel.  Patriarhul României s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. La Botez a primit numele Dan-Ilie. Studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din…

3:07, marți, 1 octombrie, 2013 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Vladimir: Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, vine la Chişinău într-un an jubiliar pentru Mitropolia Moldovei

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, vine la Chişinău într-un an jubiliar pentru Mitropolia Moldovei, la două secole de la înfiinţarea Episcopiei în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Totodată, capul bisericii ruse va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Iurie Leancă şi cu mai mulţi lideri de partide. Anunţul a fost făcut…

9:45, sâmbătă, 31 august, 2013 | Continuarea

În atenția creștinilor! Slujbă praznicală cu participarea ÎPS Vladimir la catedrala “Schimbarea la Față” din mun.Cișinău

Iubiți credincioși! Vă aducem la cunoștință, că miercuri 4 septembrie 2013 în incinta catedralei va avea loc Sf. Liturghie săvârșită de ÎPS Vladimir Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove alături de un sobor de preoți, după care va avea loc sfințirea solemnă a Sfintei Cruci înălțată în curtea catedralei. Întâmpinarea Mitropolitului va avea loc la ora 830 . Vă așteptăm cu drag pentru a…

12:04, sâmbătă, 31 august, 2013 | Continuarea

Preoteasa Sofia Stepan din Chișinău la 100 de ani de la naștere

Nici nu-ţi vine să crezi că oamenii mai ajung la venerabila vârstă de 100 de ani. Probabil un unic exemplu din ultimii ani e cel al preotesei Sofia Stepan din centrul capitalei. Comunicând cu rudele acesteia, care au ajuns la câteva generaţii, am aflat că preoteasa împlineşte un veac de la naştere. Astfel, cu binecuvântarea…

1:59, miercuri, 31 iulie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com