Articole din rubrica Articole, Familia, Sfaturi duhovnicești
“Nu mai sunt eu!”
Soţii ar trebui să înţeleagă că, din momentul în care au ales viaţa conjugală (jugul în doi), nu mai sunt doi oameni, nici unul singur, ci doi oameni care au devenit unul: şi vor fi cei doi un trup (Facerea 2, 24). Şi aşa trebuie să lucreze. De pildă, soţia nu poate să spună: “eu…
10:32, luni, 6 aprilie, 2015 | Continuarea
Intimitatea vieţii de familie – cui aparţine decizia naşterii de prunci
– După naşterea copilului, cuplul trebuie să se abţină de la relaţii conjugale? Există o limită de vârstă? Pot hotărî ei singuri sau trebuie să aibă permisiunea duhovnicului lor? – Sunt, într-adevăr, nişte întrebări foarte importante. De bună seamă, Sfânta Scriptură nu vorbeşte lămurit în această privinţă; chiar şi Sfintele Canoane păstrează tăcerea. Totuşi, în…
11:00, vineri, 3 aprilie, 2015 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca – Viața conjugală și bolile femeilor
Așa cum spunea părintele, adesea doctor, Arsenie Boca, bolile își au obârșia în suflet, în minte, de la dezechilibrul mintal sau de la modul în care privim lumea și ne trăim viața. Anxietatea femeii, bolile nervoase Femeia e necesar să fie căsătorită de la vârsta împlinirii fiziologice, după 20 de ani. Pentru menținerea sănătății, ea…
9:45, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea
Curăţia în cadrul Căsătoriei
Dumnezeu a dat omului înclinatii trupesti nu în vederea desfrâului, ci pentru înmultirea neamului omenesc. Judecatile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune, curate si sfinte. Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l supuneti! (Facere 1, 28) – este dumnezeiasca porunca, lipsita de orice întinaciune. Insa omul, prin caderea lui în pacat, a pervertit…
5:57, joi, 22 ianuarie, 2015 | Continuarea
Respectul pentru soț/soție
În pericopa evanghelică de la Cununie există acest cuvânt: ”Femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:33). Cu ușurință, unii ar putea înțelege de aici că acest ”să se teamă” este o oglindire a dominației masculine din societatea secolului I d.Hr. Cu toate acestea, teama față de o altă persoană nu presupune obligatoriu superioritatea acelei…
9:23, luni, 12 ianuarie, 2015 | Continuarea
Soția bună face soțul bun
Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii…
10:00, marți, 16 decembrie, 2014 | Continuarea
Toate pleacă de la iubire şi se întorc la iubire
Ce îndemn puteţi adresa celor căsătoriţi? Trebuie acceptat divorţul? Consider o oarecare încumetare să vorbesc eu despre căsătorie, dar, ca să-mi acord nişte circumstanţe, vă spun că pot vorbi, întrucât consider că în călugărie sau în căsătorie trăim aceeaşi natură omenească, aceeaşi fire omenească. Evident că şi în căsătorie trebuie gândită mântuirea omului; nu numai…
1:02, vineri, 12 decembrie, 2014 | Continuarea
„El a fost pregătit la 20 de ani să mă ia de soţie şi a vrut să-i fiu mama copiilor lui”
„Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu cel tare.” (Psalmul 70, 8) Începutul relaţiei noastre nu este demn de urmat, dacă aş lua-o de la capăt, aş proceda altfel, aş da dovadă de mai multă înţelepciune şi răbdare, dacă aş pune pe cântar plăcerea şi viaţa frumoasă de familie, cu siguranţă,…
2:18, vineri, 28 noiembrie, 2014 | Continuarea
În familie nu există nimic particular
Ce se poate face atunci când exigența religioasă a unuia dintre soți este mai mare decât a celuilalt? Nu se poate face altceva decât să rabzi pe cel care are puțin și aceasta este o chestiune care ar trebui rezolvată de la început, adică să nu pornești la drum cu un om care nu poate…
8:44, miercuri, 12 noiembrie, 2014 | Continuarea
Iertarea şi umorul merg împreună
Un înţelept anonim susţine că, atunci când învăţăm să conjugăm corect următorul verb, am făcut deja un mare progres. Sunt hazliu; Suntem hazlii; Eşti hazliu; Sunteţi hazlii; Este hazliu; Sunt hazlii. Începând cu „sunt hazliu”, căpătăm o predispoziţie sănătoasă. Iată încă o lecţie pe care ne-o dă înţelepciunea bătrânilor: bunicii tale îi plăcea mereu să…
8:20, marți, 11 noiembrie, 2014 | Continuarea
Să apreciem şi să iertăm acum, să iubim – acum….
Ne desprart cei câţiva metri, care sunt între patul pe care stă întins soţul şi fotoliul unde m-am ghemuit eu. Dar am senzaţia că acum această distanţă nu poate fi parcursă, de parcă existând o prăpastie nedesluşită de ochiul liber. O prăpastie imaginară, creată de noi, dar care nu poate fi depăşită prea uşor, căci…
7:33, miercuri, 5 noiembrie, 2014 | Continuarea
„Desfrâul virtual” și „văduvele de calculator”
„Prețul infidelității virtuale este dat de prăbușirea relațiilor reale, de pierderea credinței și a dragostei, la fel ca în cazul unei relații reale extraconjugale. Dorința este aprinsă de imaginație. Această virtualitate a calculatorului demonstrează, din punct de vedere tehnologic, ceea ce părinții Bisericii au numit visare și nălucire. Și nu e vorba de născocirile artistice….
5:00, luni, 27 octombrie, 2014 | Continuarea
În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu
Temeţi-vă chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. În loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechibzuită – şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpătură, care se tot lărgeşte până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi…
8:00, marți, 7 octombrie, 2014 | Continuarea
Scopul principal al căsătoriei – împlinirea prin iubire
Împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei şi după aceea naşterea de fii, iar după aceea într-ajutorarea. Este important dacă aveţi o imagine clară despre ce va să fie, atât cei necăsătoriţi, cât şi cei căsătoriţi să priviţi şi să analizaţi: în toate aceste puncte de sudură – unde sudura n-a fost bine făcută…
1:26, miercuri, 3 septembrie, 2014 | Continuarea
Relaţiile intime în timpul sarcinii
Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi…
3:33, marți, 2 septembrie, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova