Teologul Danion Vasile a susținut o conferință la Hâncești legată de viaţa şi problemele tinerilor
10:28, luni, 15 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: conferinta, Danion Vasile, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în Casa de Cultură, a oraşului Hânceşti, a avut loc un eveniment deosebit de comuniune şi bucurie creştină, dar şi de mărturisire a propriei identităţi eclesiale.
Pentru prima dată în cuprinsul acestei Eparhii, cu stăruinţa Preasfinţitului PETRU, tinerii din cuprinsul episcopiei s-au întâlnit la o conferinţă de suflet şi pentru suflet cu teologul Danion VASILE, autor a mai multor cărţi și articole legate de viaţa şi problemele tinerilor.
Pentru societatea actuală, marcată de pronunţate tendinţe ale fenomenului secularizării, ca pierdere a reperelor sacre ale existenţei, este foarte necesară mărturisirea valorilor credinţei izvorâte din experienţa de viaţă a Bisericii.
Conferinţa cu genericul Problemele tinerilor, a fost organizată ca un eveniment misionar care reflectă dorinţa tinerilor de a căuta şi de a împărtăşi bucuriile credinţei în Domnul Hristos, prin rugăciune comună, dialog, cunoaştere reciprocă, prietenie şi vocaţie misionară.
Conferinţa a început cu un recital de pricesne, interpretate de către corul de preotese al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. După care Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a rostit un cuvânt adresat tinerilor, în care a menţionat următoarele: Copilul este un mare dar al vieții noastre aici: aduce cu el inocența, drăgălășenia și bunătatea. Copilul îndulcește viața noastră atît de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învățăminte. Un scriitor a spus: zîmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu.
În educația moral-religioasă, viața omului se înalță și se edifică pe temelia adevărată, care este Domnul Iisus Hristos: ,,A educa îmseamnă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce privește curățenia sufletească și bună cuviință, a-l crește pe copil moral, om drept, a-l crește în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte; artă mai mare decât educația nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare,, ( Sf. Ioan Gură de Aur).
,,Viitorul unei națiuni este hotărît de modul în care aceasta își pregătește tineretul,, afirma, în din secolul al XVII-lea, marele umanist olandez Erasmus.
În lucrarea sa Puncte cardinale în haos, Nichifor Crainic arăta : ,, Vremea noastră este vremea tineretului. În timp ce o lume se destramă, o altă lume își caută formele de viață, pulsul ei zvâcnește în venele tineretului. Neliniștea generației vechi se transformă în suspine după lume care asfințește, de aceea tineretul de astăzi constituie una dintre preocupările constante ale pastorației Bisericii. Copiii de astăzi nu mai seamănă cu părinții sau bunicii noștri, cei care eram copii acum 40-50 de ani. Dacă ar fi să căutăm și să stabilim pe ce cărări tainice a pornit prefacerea de sub ochii noștri și cum părinții sunt independenți și rămân totuși solidari cu copiii lor, ar fi să rămânem prea mult într-un domeniu nesigur, despre care Sfînta Scriptură dă următoarea sentință: părinții au mâncat aguridă ( strugure înainte de coacere, cu un gust foarte amar) și s-au strepezit dinții copiilor. Aș putea spune că toată dezordinea și răutatea date pe față de actuala generație sunt, parțial, o moștenire, dar provin și din jalnicul materialism contemporan. Apoi nu trebuie să uităm că tinerii de azi sunt viitorii membri maturi ai Bisericii. Ei sunt viitorii credincioși, preoți, monahi, ierarhi sau… viitorii dușmani ai Bisericii”.
După cuvântul adresat de ierarhul nostru, a urmat cuvântul teologului Danion VASILE. La sfârşitul conferinţei tinerii au adresat întrebări, la care invitatul a răspuns cu entuziasm.
Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea filmului: ACTIVITATEA ORFELINATULUI FERICITULUI IOSIF DIN CHIŞINĂU, model de educare şi formare a tinerilor ortodocşi autentici.
cu referire la http://episcopia-ungheni.md/