Ținerea de minte a răului – cancer duhovnicesc. Predica Părintelui Sofian despre mânie, răutate ascunsă și iertare - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Ținerea de minte a răului – cancer duhovnicesc. Predica Părintelui Sofian despre mânie, răutate ascunsă și iertare

10:49, vineri, 17 martie, 2023 | Cuvinte-cheie:

“Frați creștini,

Ne aflăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, către sfârșitul celei de-a treia săptămâni a Postului Mare. Sfinții Părinți, și noi urmând cuvântul lor, amintim mereu că postul nu însemnează numai abținerea de la anumite mâncăruri de dulce, carne sau lactate. Unii țin foarte mult la aceasta și este bine că țin, însă nu este suficient. Totdeauna adăugăm la un post fizic de alimente —[…]— în același timp dublura lui care este esențială, postul de rele. Să postești cu toată ființa ta, adică și ochii, și mintea, și gura, și mâinile, și picioarele, toate să fie oprite de la rele. Daca acest post sufletesc se poate uni cu celălalt, trupesc, atunci e tot ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Iar dacă este numai post trupesc, și celălalt sufletesc este neglijat, atunci zădarnică-i postirea noastră, ne trudim, dar fără plată.

Sa ne gândim foarte bine la acest lucru, pentru că fiecare avem nevoie de Dumnezeu. Sunt împrejurări în viață, când oamenii, cu adevarat, nu ne pot ajuta și atunci țâșnim în sus cu mintea și cu inima și spunem: „Doamne, ajută-ne”! Și ne ajută Dumnezeu dacă suntem pe calea Lui. Dacă ne facem de cap și facem numai rele, vorbim ce nu trebuie și facem numai răutăți, atunci Dumnezeu nu ascultă rugăciunea noastră, așa cum spune undeva sfântul apostol Iacov 1. Nu sunteți ajutați și nu sunteți ascultați, pentru că vă rugați rău, cereți niște lucruri care nu vă folosesc cu adevărat sau cereți de la Cineva pe care-L disprețuiați până atunci. Numai când ai nevoie țipi la El la rugăciune, iar după aceea îți duci viața obișnuita, adeseori păcătoasă.

În legatură cu aceasta, este bine să luăm seama la patimile care răscolesc și tulbură viața noastră lăuntrică. Tulburați fiind cu noi înșine, tulburăm și pe cei din jurul nostru și viața adeseori este un iad, această viață pământească [cu] scandaluri în familie, în ateliere, în făbrici, peste tot, fel de fel de conflicte din cauza ambițiilor, a mâniei, a nervilor nestăpâniți și așa mai departe. Și de aceea este bine ca, în aceasta perioadă a postului, cine poate ține postul de alimente, foarte bine, să-l țină, însa să fie dublat numaidecât de postul acesta sufletesc, de luare aminte la tot ceea ce tulbură viața dinlăuntru și viata noastră din afară.

Una dintre patimile care ne bântuie viața noastră este mânia și cearta, conflictele care ajung uneori la niște stadii foarte înaintate. Ca urmare a mâniei, dacă nu reușim să ne împăcăm în aceeași zi când ne-am certat cu cineva, apoi se așază în noi o patimă foarte periculoasă: ținerea de minte a răului. Și mergi cu această ținere de minte a răului (…), nu te poți ruga, esti mereu în dialog cu acela cu care te-ai certat. Și de fapt și celălalt este supărat pe tine și are și el mânie. Ori se uită în altă parte, ori se uită în jos, îi e jenă sau îi e scârbă să se uite la tine, că l-ai jignit — și tu la fel. Această patimă care se numește, ținerea de minte a răului este un rod îndrăcit al mâniei.

Despre aceasta doresc să vă citesc din sfântul Ioan Scărarul. Am în față Filocalia, volumul IX, în care sfântul Ioan Scărarul — acest mare psiholog duhovnicesc, acest Părinte care a trăit în veacurile VI-VII în vremea noastră creștină — a analizat, ca nici un psihiatru din zilele noastre, sufletul omenesc și persoana omenească și a surprins cele mai fine cute din viața lăuntrică a oamenilor și de aceea a fost atent la această patimă de care vorbim acum, ținerea de minte a răului. El spune așa, începând Cuvântul IX:

„Virtuțile cuvioase se aseamană scării lui Iacov, iar patimile necuvioase lanțului căzut de pe verhovnicul Petru. Cele dintâi“, adică virtuțile, „legându-se una de alta, urcă pe cel ce le voieste către cer, iar cele de-al doilea se nasc una pe alta și se strâng una pe alta“ — adică relele. Pentru că faci rele, minți, urăști, furi și alte patimi, multe toate, se strâng ca niște lanțuri în jurul tău, ești ca un rob adevărat. Dacă faci bine, dacă faci virtuțile acestea, cum le numesc sfinții Părinți atunci se liberează lăuntrul de această otravă a patimilor, devii din ce în ce mai luminos, mai liniștit și simți că te rogi, simți că Cineva te ocrotește, simți că ai un Stăpân care oricând te poate ajuta.

„Am auzit că ținerea de minte a răului este numită fiica a (…) mâniei, venind acum vremea, să spunem ceva și despre ea”.

Ţinerea de minte a răului este sfârșitul la care duce mânia, rodul mâniei, “păzitoarea păcatelor” […], „urârea dreptății, pierzania virtuților,…“ – că aceasta mănâncă, așa cum mănâncă cancerul celulele din noi, tot așa mănâncă această ținere de minte a răului virtuțile, fapta cea bună, și a noastră și a altora.

— „…urârea dreptății, pierzania virtuților, veninul sufletului, viermele minții, rușinea rugăciunii…” —

de ce rușine? Pentru că te rogi să te ierte și tu nu ierți! Și trebuie să-ți fie rușine să ceri iertare când tu ești rău cu aproapele tău — „…curmarea cererii…” — pentru că atunci când te rogi, ceri să taie aceasta cerere a ta. N-ai dreptul să fii iertat, daca tu nu ierți.

„…înstrăinarea iubirii, piron înfipt în suflet, simțire neplacută, iubită ca o dulceață a amărăciunii, un păcat neîncetat, o neadormită fărădelege, o răutate de fiecare zi. Una și aceeași”, adică ținerea de minte a răului, „e o patimă întunecată și urâtă, din acelea care se nasc, dar nu nasc. De aceea nu voim să spunem despre ea prea multe. Cel ce și-a oprit mânia, a ucis ținerea de minte a răului, căci atât cât trăiește tatăl are loc nașterea de prunci”,

… cât trăiește mânia în noi, și ținerea de minte a răului durează. De aceea sfinții Părinți și chiar sfântul Ioan Scărarul în alt loc spune așa:

„Într-un conflict, când te mânii cu cineva, stăpânește-ți primul cuvânt, să nu spui primul cuvânt“.

Înfuriat și încărcat de nervi cum ești, dacă spui primul cuvânt, dezlănțui altul mai grav de la celălalt, tu îi spui încă unul mai puternic, și conflictul crește ca un foc, ca un incendiu și-i foarte greu să-l stingi. Se adâncește mereu, conflictul crește și aceasta mânie, și cearta, și ura durează, nu poți să le repari în aceeași zi.

„Când, nevoindu-te mult, nu poți scoate ghimpele cu totul” — acest ghimpe al tinerii de minte a răului — „ploconește-te în fața dușmanului tău măcar cu gura, ca rușinându-te de fățărnicia față de el, să-l iubești în chip desăvârșit, împins de conștiință ca de foc.

Te vei cunoaște pe tine izbăvit de “putreziciunea aceasta“, ținerea de minte a răului, „nu când te vei ruga pentru cel care te-a supărat“ — fiți atenți aici — „nici când îl vei răsplăti cu daruri, nici când îl vei aduce la masă, ci când, aflând că a căzut într-o nenorocire sufletească ori trupească, vei suferi și vei plânge ca pentru tine însuți“. Acesta este un atribut al dragostei, despre care vorbeste sfântul apostol Pavel în capitolul 13 din [Epistola întâia către] Corinteni. Să suferi împreună cu cel ce suferă, chiar daca-ți este dușman. Dacă suferi cu el și te rogi pentru el când e într-un mare necaz, l-ai vindecat și pe el, și pe tine însuți.

„Cel care se liniștește ținând minte răul, are încuibată în sine o viperă purtătoare de venin ucigător“.

Aducerea aminte a Patimilor lui Iisus va tămădui sufletul ce ține minte răul, rușinându-l puternic cu a lui Lui neținere de minte a răului.

“În lemnul putred se prăsesc carii”. Nu știți? „Și purtările blânde și în chip mincinos liniștite au lipite de ele ură nebună“. Te porți frumos, zâmbești, însă ții minte răul ce-ți vine dinlăuntru. Spune undeva psalmistul David: „Cuvintele lor sunt line și blânde, dar taie ca niște săbii [săgeți, n.n.]“2, deci e o pace mincinoasă în sufletul tău, o politețe din aceasta… Zâmbești, dar ești oricând gata să-i bagi [celuilalt] pumnalul în inimă. „Cel ce o leapadă pe aceasta” (ținerea de minte a răului) „a aflat iertare, dar cel care se lipește de ea, se va lipsi de îndurarea lui Dumnezeu.

Unii s-au predat pe ei ostenelilor și sudorilor pentru a dobandi iertare. Dar cel ce nu ține minte răul a luat-o înaintea acestora, dacă-i adevărat cuvântul «iertați repede și vi se va ierta din belsug» 3” — spune undeva sfântul apostol și evanghelist Luca. Deci, secretul acesta este: a te împăca cu dușmanul tău chiar în ziua aceea. „Să nu apună soarele în mânia voastra“4 , așa ne sfătuiesc sfintele Scripturi. Să nu apună soarele în mania voastră, și atunci e gonită și ținerea de minte a răului dinlăuntrul nostru și se normalizează raporturile între mine și tu, și celălalt.

„Neținerea de minte a răului este semnul adevăratei pocăințe, iar cel ce ține dușmănie și pare că se pocăiește, este asemenea celui căruia i se pare ca aleargă în vis“.

Poate ați avut în vis asemenea situații, în care vă pomeneați că alergați, fugeați speriați de cineva, și când vă trezeați, erați în pat. Cam așa este cel care vrea să țină dușmănie și pare că se pocăiește, se îmblânzește la chip, însă ține dușmănie în el. Este ca acela căruia i se pare că alergă în vis.

„Am văzut pe unii ce țineau minte răul, îndemnând pe alții să nu țină minte răul. Și rușinându-se de propriile lor cuvinte, au pus și ei capăt patimii acesteia“.

Mai ușor era a zice, decât a face.

„Să nu socotească nimeni aceasta întunecime ca o patimă ușoară, trecătoare, căci de multe ori ea obișnuiește să se întindă până la bărbații cei duhovnicești.”

Și ultimul paragraf, scurt:

„a fost treapta a noua aceasta, cel ce a câștigat-o poate să ceară de acum cu îndrăznire dezlegare greșalelor de la Domnul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos“.

Amin”.

 

NOTE:

1 Epistola, 4, 3: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să risipiți în plăceri”.

2 După ps.54,24.

3 Luca 6,37

4 Efeseni 4,26.

Extras din: Părintele SOFIAN, Editura Bizantină, 2007, București

Contact Form Powered By : XYZScripts.com