Tinerii voluntari din s. Ulmu, r. Ialoveni, exemplu de implicare în organizarea mai multor acțiuni și inițiative social-filantropice din parohie
În pragul sărbătorilor de iarnă la inițiativa Asociației Tinerilor Ortodocși (ATOU) din s. Ulmu, r. Ialoveni, în parteneriat cu Biserica ce poartă hramul ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în persoana preotului paroh Prot. Mitr. Petru Pisica și a Centrului de zi pentru copii, a demarat campania caritabilă ,,Darul tău în numele Pruncului Iisus”.
Astfel, datorită implicării active a mai multor donatori au fost colectate produse alimentare și igienice, haine și încălțăminte nouă, rechizite școlare, jucării și dulciuri.
În ajunul Praznicului Nașterii Domnului membrii ATOU coordonați de preotul paroh au distribuit darurile adunate. Bucuria Nașterii a poposit la peste o sută de copii de diferite vârste din mai multe localități, dar și la peste 70 de familii social-vulnerabile, printre care și peste 50 de bătrâni. Împreună au reușit să facă viața celor mai triști puțin mai bună.
Din anul 2009, pe lângă Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din s. Ulmu, r. Ialoveni, s-a deschis Centrul de zi pentru copii, scopul acestuia fiind acordarea serviciului pentru protecția copilului, a cărui misiune este de a preveni: violența în familie și în societate, abandonul și instituționalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, recreare, socializare, consiliere, dar și dezvoltarea deprinderilor de viață.
Astfel, pentru 40 de copii sunt desfășurate următoarele activități: studierea limbii engleze, lecții de catehizare, activități ale clubului amatorilor de șah, oferirea consilierii spirituale și psihologice, etc. În incinta Centrului au loc diferite întruniri și seminare, în cadrul cărora sunt abordate diverse teme cu implicarea actorilor din diferite domenii de activitate.
În timpul desfășurării lecțiilor, copiii Centrului de zi sunt asigurați cu o masă caldă și mai multe pauze de ceai. Pe perioada întregului an școlar, copiii primesc gratuit rechizite școlare necesare pentru procesul de învățământ.
De asemenea, Centrul de zi organizează excursii și tabere de vară pentru copiii și tinerii implicați în activități.
În parteneriat cu instituțiile de învățământ și alte instituții publice locale sunt desfășurate trening-uri, mese rotunde, seminare, la care sunt abordate diferite teme și discuții ce pot preveni sau stopa unele riscuri din societate.
La fel, pe lângă parohia Ulmu, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în anul 2018 s-a deschis brutăria socială „Înmulțirea Pâinilor”. Astfel s-a reușit, ca în jur de 42 de familii, respectiv peste 100 de persoane să primească zilnic gratuit, și cu livrare la domiciliu: pâine, plăcinte și alte produse de patiserie, iar o dată în săptămână 100 de pâini sunt distribuite la persoanele fără adăpost și nevoiașe din Chișinău.
Totodată, de aproximativ 10 ani există o echipă de voluntari formată din 5 persoane. Scopul acestei echipe este de a vizita bolnavii, persoanele în etate și singuratice la domiciliu. Voluntarii monitorizează potențialele situații de risc din astfel de familii, raportând dificultățile pe care le întâmpină preotului-paroh. Iar acesta, pe măsura posibilităților, încearcă să le rezolve.
Astfel, de 5-6 ori pe an, familiile respective primesc ajutor material sub formă de pachete alimentare, sanitare, haine și lenjerie. Bolnavii țintuiți la pat sunt asigurați în măsura posibilităților cu scutece și unele medicamente. Persoanelor singuratice și bolnave le sunt distribuite prânzuri calde preparate la cantina Bisericii sau la domiciliul voluntarilor, dar și pâine, fructe, dulciuri și alte produse aduse/oferite de enoriașii Bisericii.
În parteneriat cu prietenii parohiei din Germania și Olanda, de 4-5 ori pe an sunt aduse sute de cutii cu haine și lengerie care sunt împărțite doritorilor.
Fiecare voluntar, în măsura posibilităților, ajută familiile respective, în lucrul casnic, la achitarea serviciilor comunale, deplasarea în instituțiile medicale, ș. a.
Totodată, menționăm faptul că Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a reușit în anul 2011 deschiderea unui mini-azil de bătrâni, care are posibilitatea să ofere adăpost, hrană și îngrijire la 10 beneficiari.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md